O etapă de Serie A cu goluri în fiecare meci, doar două egaluri și jumătate din victorii obținute pe revenire. Nu s-a revizuit mare lucru în clasament; pe ici, pe colo, da’ anume nu în punctele esențiale.
Rezultatele:
- Torino – Cagliari 2-0
Como – Atalanta 1-2
Napoli – Jxxxxxxs 2-1
Empoli – Bologna 1-1
Milan – Parma 3-2
Udinese – Roma 1-2
Lecce – Inter 0-4
Lazio – Fiorentina 1-2
Venezia – Verona 1-1
Genoa – Monza 2-0
Clasamentul:
Și, evident, că nu se poate altfel, părerile subsemnatului.
Eroul etapei. Scoțienii s-au transformat într-o modă în Serie A. Doar înaintea acestui sezon au venit trei. Nu e o cifră mare, desigur, dar dacă o punem puțin în context, lucrurile se schimbă. În toată istoria, doar 11 zgârciți au jucat în prima ligă italiană. Practic, mai mult de un sfert au venit vara trecută. Iar unul dintre ei, Che Adams, e golgheterul lui Torino, echipa care a adus primul jucător din Scoția în Italia. Era 1961, când granata l-a transferat pe Denis Law, care a rezistat doar un an foarte rigidul Il Calcio de atunci, apoi s-a întors în insulă, să facă chestii cu Manchester United și să ia inclusiv un Balon de Aur. Revenind în prezent, Adams nu e doar golgheterul lui Toro, dar e și cel mai bun marcator scoțian din stagiunea asta în Serie A. Nici măcar în Premier League nu e vreun conațional care să fi înscris la fel de mult ca el. Are șapte goluri, două dintre ele fiind reușite în weekend. Datorită lor, torinezii au bătut din nou acasă după trei luni. Băiatu’ nostru s-a obișnuit să fie decisiv pentru ai lui. În decembrie, a adus precedenta victorie în campionat pentru piemontezi, 1-0 la Empoli. În septembrie, a dat golul care în cele din urmă a făcut diferența în 3-2-ul ăla de la Verona. În august, a decis meciul de acasă cu Atalanta (2-1). Nu e un bilanț chiar rău pentru atacantul adus de la Southampton și care, după accidentarea lui Zapata, s-a trezit că trebuie să ducă greul ofensivei la o echipă care e orice, doar constantă și normală nu.
Cine clipește primul? Adevărul e că și Napoli, și Inter arată ca niște campioane. Una face un campionat remarcabil. Cealaltă face un sezon excelent. Una are o defensivă de câștigătoare de Scudetto – 15 goluri primite, cele mai puține în Serie A. Cealaltă răspunde cu un atac care bagă în ședință orice apărare – 55 de goluri marcate. Una are trei puncte în plus, dar cealaltă are un meci în minus. Până acum, Inter a avut răspuns la orice tentativă a lui Napoli de a se rupe. Doar că băieții din sud vin după două victorii cu greutate – contra Atalantei și a ălora din Torino la care nu joacă Che Adams -, ambele pe reveneală, și mai au puțin până să iasă cu bine dintr-o serie dificilă (îi așteaptă Roma și Lazio în următoarele trei etape). Și Andonio are și avantajul, deloc neimportant, de a juca doar o dată pe săptămână, așa cum îi place lui. În timpul ăsta, actuala campioană are aceste următoare patru deplasări în Serie A: Milan, baba torineză, Napoli și Atalanta. Iar dacă meciul cu Monaco din Liga Campionilor se termină cu bine, lista aia de patru devine de cinci, pentru că acolo va fi băgată și restanța cu Fiorentina. Ochii mari, că orice clipire poate costa scump.
Cursa pentru Liga Campionilor rămâne, totuși, incertă. E posibil să mă fi grăbit săptămâna trecută (și nu ar fi prima oară), când am anunțat că au cam rămas doar trei în lupta pentru UCL. Pentru că etapa asta s-au întâmplat niște rezultate care au schimbat situația. Plus că sunt șanse, chiar importante, ca Serie A să trimită din nou cinci echipe în Champions, un aspect care vine la pachet cu alte calcule. Să le luăm puțin pe rând. Atalanta e ca meme ăla cu Travolta: se uită într-o parte, își dă seama că e cam departe pentru Scudetto; își întoarce privirea în sens opus, nu prea vede pericol venind din spate. Cumva, La Dea e în ”mo man’s land”, dar cred că e firesc să o punem în pole pentru Liga Campionilor. Mai ales că a oprit seria de meciuri fără victorie, câștigând prima oară în 2025, și îl recuperează pe Retegui. Poate tocmai d-aia a și rupt serie de meciuri fără victorie… Lazio a pierdut practic un duel direct, cu Fiorentina, care de asemenea nu mai câștigase în campionat din 2024. Pe Olimpico a fost un meci dement, căruia nu i-a lipsit nimic. Nici măcar un roșu cretin pentru Adli, care a reușit să fie eliminat în timp ce era schimbat. Un galben când ieșea de pe teren, al doilea imediat după ce a ieșit. Neuroni level Balotelli. Am avut și aproape golul etapei și chiar aproape golul de 2-2, care ar fi completat de minune o rundă a revenirilor. Zebrele piemonteze au pierdut în sfârșit, după un alt meci în care au condus și n-au fost în stare să păstreze avantajul. Bine, adevărul e că oricum eșecul ăsta a fost amânat exagerat și nefiresc de mult. Parcă d-aia nici măcar nu e o mare știre. Milan a bătut dramatic și cu strigături. Conceicao a strigat la Calabria, Calabria la Conceicao și mai să se ia și la bătaie. Nu știm exact de la ce s-au luat, dar e clar că nici ai lui nu-l mai suporta pe Calabria, care oricum trebuia bătut de mult. Pentru ”verișori” sunt importante punctele, până la urmă, și adrenalina adusă de o victorie venită așa. Mai ales că urmează meciul cu Inter și știm că pentru echipele aflate pe la mijlocul clasamentului un derby e cel mai important obiectiv stagional. În fine, Bologna, când putea profita de niște pași greșiți, a făcut și ea unul, așa că s-a întors pe locul 8. Oricum, cinci echipe în tot atâtea puncte îmi sună a luptă interesantă.
O alegere înțeleaptă. Cred că după perioada petrecută la Fiorentina – hai, poate cel mult Chelsea! -, Claudio Ranieri și-a făcut meseria mai mult din înţelepciune decât din tactică. Un personaj simpatic, care face bine vestiarului și care, mai ales cu înaintarea în vârstă, impune respect. Ultima parte, mai ales după istoricul titlu cu Leicester. Cât timp ingredientele astea au fost suficiente, a fost bine și pentru echipa la care a fost. Când era nevoie de mai mult, lucrurile nu au mai funcționat. Un astfel de antrenor e potrivit mai ales în situații de haos, de criză profundă. Și tocmai de aia Roma a făcut alegerea corectă. Și înțeleaptă. Iar rezultatele deja se văd de ceva vreme. Acum a venit și prima victorie în deplasare în sezonul ăsta de Serie A. Și e doar a doua oară când ragazzi giallorossi leagă două victorii în campionat. Prima oară au avut norocul să joace meciuri consecutive acasă cu Udinese și Venezia. De data asta au făcut ”dubla” Olimpico-deplasare. Părea sezon compromis complet la un moment dat. Acum mai că aș fi tentat să scriu că Europa (oricare ar fi ea) si puo…
Monza are nevoie de un mic miracol. Nu are cel mai slab atac din Serie A. Nici cea mai slabă apărare. Ba chiar, din punct de vedere defensiv, e spre mijlocul clasamentului. M-am mai uitat puțin și pe lot. Nici ăsta nu mi se pare cel mai slab. Dar zău că nu văd cum ar putea Monza să scape de retrogradare. Mă gândesc că ăsta e și finalul lui Galliani. Pentru că nu-l văd să o mai ia încă o dată de la capăt. În special fără Berlusconi.
Parada etapei: Michele Di Gregorio vs Napoli
Vecchio cuore nerazzurro, Di Gregorio a încercat să-și ajute nu doar prezentul, ci și trecutul, pe Stadio Maradona. La 1-0 pentru ai lui, a avut intervenția asta în fața lui Lukaku. Degeaba, a avut colegi care s-au descurcat mai bine să încurce.
Golul etapei: Lautaro Martinez vs Lecce
După perioada aia în care nu o băga în ațe nici de pe linia porții, Lautaro a intrat în forma aia grozavă. Nu doar că dă goluri, dar le dă să le țină minte lumea. Trei bucăți golazo într-o săptămână. Ultimul, duminică, la Lecce.
Știrea random a săptămânii
Nimeni: nimic
Nainggolan: arestat într-un caz de trafic de droguri, după ce, în weekend, a revenit pe teren cu gol pentru Lokeren-Temse, în liga a doua belgiană.
Asta a venit de nicăieri, dar zău dacă știrea m-a surprins măcar puțin.
Sursa foto deschidere: sportsnet.ca
Dacă vrei să susții blogul sau pur și simplu să dai o bere
Ori dacă te simți generos
O poți face aici ⤵
Become a Patron!