Povești cu Football Manager

Football Manager a fost singurul joc de care am fost cu adevărat captivat. Sau, așa cum îmi place mie să spun, singurul joc în timpul căruia uitam să mănânc, să merg la baie, să mă spăl… Măcar un pachet de țigări și o sticlă mare de Cola erau singurele accesorii de care aveam nevoie. Chiar și după o tură de 24 de ore la muncă (asta e din perioada Championship Manager).

Am jucat FM până prin 2013, cred. Poate 2014. La fel ca cei mai mulți, începutul a fost cu CM. Însă preferatul meu a rămas pentru totdeauna 2006-le. Nu-s expert pe chestii tehnice, pe review-uri sau mai știu eu ce, ca să vă dau explicații savante. Pur și simplu, cu ăla m-am înțeles cel mai bine. 

În fine, nostalgia asta cu FM a venit de la povestea deja cunoscută de toată lumea a lui Will Still. Băiatul care, la fel ca mulți dintre noi, pierdea zilele crezându-se manager. Pare că el chiar era. Cum sigur eu nu voi ajunge vreodată pe banca lui Reims, o să-mi las aici ”memoriile” din perioada în care rupeam PC-ul visându-mă antrenor. Nu toate, ci preferatele mele.

Adriano, pierdut gratis

Asta e din perioada CM, antemergătorul FM-ului. Jucam în rețea, cu prietenii de la bloc. Eu, cu Inter, normal. Altul cu Milan, încă unul cu ăia din Torino și, din când în când, mai intra un puști (îi spun așa că era mai mic decât noi) cu Roma. Deci, pe lângă faptul că începusem deja să fiu dependent de joc, a mai apărut și chestia asta cu rivalitatea, cu dorința de a fi mai bun decât tovarășii tăi și de a nu-ți face echipa preferată de râs. Și cum ne jucam noi așa intens de multe ore, din oboseală, din neatenție, sunt anunțat că, intrând în ultimele luni de contract, Adriano (care la momentul ăla era TOTUL) a primit o ofertă de la dungații torinezi. Și că a acceptat-o! Am înlemnit în fața monitorului!

În momentul ăla, maică-mea a avut proasta inspirație să intre la mine în cameră și să mă întrebe dacă mai am de gând să mănânc și eu ceva. A primit ca răspuns doar reacția cretină a unuia care lua un joc prea în serios: „LASĂ-MĂ-N PACE! NU VEZI CĂ ÎL PIERD MOCA PE ADRIANO?” A ieșit râzând și făcându-și cruce.

M-am răzbunat luându-l la fel pe Ibra. Dar pierderea lui Adri rămâne până azi cea mai mare eroare managerială a carierei mele.

Torje, în locul lui Figo

Când a apărut FM 2007, Torje era un wonderkid d-ăla cu care nu puteai greși. Dar cred că jocul meu avea un bug, că a cam exagerat.

L-am luat mai întâi pentru Inter Primavera. Cred că a jucat acolo doar vreo 5 meciuri, pentru că eram practic tras de mânecă, de o mână care parcă ieșea prin monitor, să-l iau cu băieții mari. L-am băgat într-un meci de Cupă. A dat hat-trick și două assist-uri. Imediat, în campionat, l-am băgat în repriza a doua, prin minutul 60, în locul lui Figo. A dat gol. Apoi, în etapa următoare, cred că jucam cu Fiorentina acasă și eram condus cu 2-0 la pauză. A intrat Torje și a dat două goluri, un assist și am bătut cu 5-3. De atunci, n-a mai putut nici dracu’ să-l scoată din echipă. Mi l-a pensionat pe Figo cu strigături. În 2 ani, am luat Liga Campionilor și al nostru a ieșit jucătorul sezonului.

Cupa UEFA cu Steaua

Asta a fost la FM 2006 și, aproape sigur, e cea mai mișto carieră pe care am construit-o. Am beneficiat de faptul că am găsit echipa aia care avea să facă semifinală de UEFA, să joace prin Liga Campionilor, iar contribuția mea a fost un scouting excelent. M-am dus la River și l-am luat pe Falcao, care încă nu era ”El Tigre”, ci doar o pisicuță. Apoi, după vreo jumătate de sezon, l-am pescuit de la Farul pe Guarin, care rupea (îmi dăduse și mie vreo două, într-un 1-4 pe Ghencea). Am mai găsit vreo doi sud-americani de care în realitate nu s-a ales mare lucru, dar care în joc erau foarte buni. Și așa, am început o hegemonie la care visa pe vremuri omul din cutia de carton. Făceam rezultate, creșteam jucători, vindeam bine și acopeream plecările, că aveam cu ce. Eram mai on-fire decât oricând.

Prezența în grupele Ligii Campionilor era ceva normal, dar nu reușeam neam să trec de locul 3. Cam în al patrulea sau în al cincilea sezon, mi-am dat seama că puteam să mă duc după Cupa UEFA. Aveam echipă tare, reușisem să-l țin pe Falcao, care devenise un monstru și nu se accidenta, așa că am pus toată energia în chestia asta. Și mi-a ieșit, după o finală cu Hamburg. Vai, cât m-am bucurat!

În sezonul următor, am ieșit și din grupele UCL. Apoi, în optimi, am dat peste Arsenal, care era ceva intangibil pe vremea aia. Mi-a dat să cânt.

Grasshopper, Basel, Fiorentina, Inter

Venim cât de cât spre prezent. La FM 2013, am ieșit din zona de confort și m-am dus să o antrenez pe Grasshoppers. Care își începuse deja declinul și era într-o situație nasoală. Cu banii, mai ales. Am făcut chestii mișto acolo. Ba chiar, pentru prima oară în ”cariera” mea, am jucat apărare de 3. Pentru că echipa aia efectiv nu se putea apăra. Nici cu 3 pe fund nu o făcea grozav (vezi poza de mai jos), dar tot a fost mai bine. Pentru că, din sărăcie, din flexibilitate tactică, am reușit să iau un titlu. Cu care m-am lăudat pe rețele, că deja era la modă.

Și atunci a venit oferta de la Basel. Mai mult indecis, mai mult de curiozitate, am acceptat-o. Alte condiții, alte resurse. Am defilat. Și, după un an și jumătate, o Fiorentina aflată la retrogradare, a venit să se roage de mine să o scap. M-am dus, am luat-o de pe 14-15, am terminat lejer pe 8. În al doilea sezon acolo, vicecampion. Am făcut echipă mișto și am început tare următoarea ediție de Serie A. Gânduri de titlu, astea. I-am dat Interului meu un 6-1 de m-a căutat după 3 săptămâni. Și nu aveam cum să refuz așa ceva. M-am dus și am luat titlul după vreo 2 ani, dar deja eram prea departe în viitor și niciodată nu mi-a plăcut asta.

Călătoria, însă, a meritat.

Două sezoane pentru un transfer

În general, când jucam la Inter pe banii lui Moratti, reușeam să fac transferurile pe care mi le doream cu disperare. Nu, nu l-am luat pe Messi. Da, am încercat, dar nu am făcut un scop din aducerea lui. Cred că cea mai nasoală și obositoare ”negociere” a fost pentru transferul lui Stankovic.

Jucam încă CM și îl voiam pe Stankovic, care era la Lazio. A fost incredibil de greu să-l iau. Cred că într-un intersezon am făcut 10 oferte pentru el. Nimic! Abia după vreo două sezoane am reușit să-l aduc ”acasă”. Dar măcar l-am luat…

Ceea ce nu pot spune despre Neuer, la FM 2006. Schalke nu a cedat indiferent de ofertă. Probabil și în joc se pregătea să-l lase gratis la Bayern.

Sursa foto deschidere: amazon.com