Massimiliano Alvini a venit parcă de nicăieri și a adus cu el în Serie A o bucurie și o stare de bine molipsitoare. Antrenorul lui Cremonese savurează cu zâmbetul pe buze fiecare clipă petrecută într-un campionat cunoscut mai mult pentru încrâncenarea oamenilor de pe bancă. O naturalețe de care il calcio chiar avea nevoie.
Fanii ”bătrâni” ai Serie A știu despre Cremonese că, fără a fi o echipă mare, e un nume important pentru fotbalul italian. Fie și pentru faptul că l-a oferit lumii pe Gianluca Vialli. Sau pentru că i-a permis lui Enrico Chiesa să-și ia viteză și să devină cine a devenit. Să nu mai vorbim despre o prezență mai mult decât decentă în Serie A, în anii de glorie ai campionatului italian. Sigur sunt destui care-și amintesc de echipa care, în sezonul 1993/94, a terminat pe locul 10, cea mai bună clasare din istoria clubului. Jucau atunci în Cremona, printre alții, Luigi Turci, Ciccio Colonnese, Riccardo Maspero (cel care i-a săpat ”groapa” lui Salas într-un celebru Derby della Mole), Gustavo Dezotti (vicecampion mondial cu Argentina, în 1990) și eroul cult al acelei performanțe, golgheterul Andrea Tentoni. Și, desigur, Gigi Simoni pe bancă.
Doar că de atunci au trecut aproape trei decenii. Cremonese s-a întors în Serie A după 26 de ani și era de așteptat ca impactul să fie dificil. E pentru echipele obișnuite să retrogradeze și apoi să promoveze după un an-doi. Gândiți-vă ce înseamnă pentru un club care nu a mai avut de-a face cu elita peste un sfert de secol! Iar cifrele par să confirme că pasul spre prima ligă a fost, poate, puțin prea mare. După 6 etape, băieții din Cremona au doar două puncte. Doar că, așa cum știm, cifrele nu spun mereu toată povestea.
Din cele 6 meciuri, 4 au fost contra unor adversari de top. În deplasare! Iar Cremonese nu a ieșit deloc șifonată din duelurile astea. Ba din contră! Cu Fiorentina, a pierdut în prelungiri, după o eroare greu de explicat a lui Ionuț Radu (care, altfel, face un sezon foarte bun). La Roma, a fost învinsă la limită printr-un gol marcat în urma unei faze fixe. La Milano, cu Inter, în ciuda celui mai clar eșec de până acum (1-3), a jucat fotbal. Iar la Bergamo, cu Atalanta, liderul Serie A la startul etapei, a scos un egal despre care nimeni nu poate spune că a fost nemeritat. Și așa ne întoarcem de unde am plecat, adică la Alvini.
El este motivul pentru care Cremonese lasă o impresie bună și dă senzația că, în ciuda lipsei de experiență, are o șansă importantă de a evita retrogradarea. Alvini reușește deocamdată să transmită echipei starea lui de spirit. Așa că avem parte de un fotbal curajos, generos, liber. Nu putea fi altfel, când omul de pe bancă e efectiv bucuros să trăiască experiența de care are parte. Și de ce nu ar fi?
Alvini are 52 de ani, dar până în 2020 nu antrenase niciodată mai sus de liga a treia. Lucrase mai ales la echipe de amatori, cu nume pe care nu are niciun rost să le amintesc, pentru că oricum nu o să le rețineți. Când a ajuns la Pistoiese sau AlbinoLeffe era deja un progres evident: „Wow, un club despre care s-a mai auzit!”. Apoi, Reggiana, pe care a promovat-o în Serie B. Nu a reușit să evite retrogradarea imediată, însă a rămas în liga a doua, la Perugia. A ajuns în play-off-ul de promovare, unde a pierdut cu Brescia. Până la urmă a câștigat, pentru că a primit oferta de la Cremonese și șansa de a se bate cu numele mari ale Italiei.
„Vindeam tălpi pentru încălțăminte, nu am renunțat niciodată la asta. Antrenam și vindeam, indiferent de nivelul la care eram. Am făcut asta timp de 22 de ani, până în 2013”, și-a amintit înaintea debutului în Serie A, într-un interviu pentru Corriere Fiorentino. E inevitabil să nu te duci cu gândul la Maurizio Sarri, fost bancher devenit antrenor de succes. Și dacă tot suntem aici, teza de la Coverciano a lui Alvini se intitulează ”Dal modello di gioco alla preparazione della partita: affrontare il Napoli di Maurizio Sarri”. Iar cu actualul antrenor al lui Lazio se întâlnea lunar, pe vremea când ambii lucrau prin străfundurile fotbalului italian, pentru a discuta despre una-alta.
„Nu antrenez pentru a trăi, trăiesc pentru a antrena”, este deviza lui Alvini. Un antrenor despre care se spune că este maniac în pregătirea meciurilor, indiferent de numele adversarului, și care nu se teme să apeleze la metode neconvenționale. Nu o dată s-a întâmplat să folosească sticle de apă sau mostre de șampon în vestiar pentru a le explica jucătorilor săi cum să stea pe teren sau anumite scheme de joc. Fără a uita în vreun moment bucuria pe care o vedem aproape de fiecare dată în privirea și gesturile sale.
La Bergamo, unde a pus piedică fostului lider, a oferit două dintre cele mai frumoase momente ale sezonului în Serie A. Mai întâi, la final, când a zâmbit sincer, ca un copil care primește cadoul atât de mult dorit. Apoi, la conferința de presă, când a explicat că a primit cartonașul galben pe motiv de bucurie. Dar corect. Scena e absolut minunată.
L’ammonizione di Mister #Alvini spiegata da Mister Alvini… 🟨👶🏻🍫#AtalantaCremonese #SolAmAi #ForzaGrigiorossi #DaiCremo #SerieATIM 🔘🔴 pic.twitter.com/uPu1AvaRnz
— U.S. Cremonese (@USCremonese) September 12, 2022
Cu doar câteva etape înainte, la Roma, a așteptat să se golească Olimpico, și a ieșit din nou pe gazon. Filma cu telefonul arena goală, ca amintire, și a șoptit, de față cu un jurnalist: „Ce frumos!”. Reacția unui om care nu și-a pierdut pasiunea și care știe că are parte de cel mai bun moment al vieții. Și care vrea să se bucure de el.