Zemanlandia – miracolul de la Foggia

foggia zeman

La începutul anilor ’90, Serie A a atins apogeul puterii sale în Europa. Un transfer în campionatul italian la vremea aia oferea legitimitate: „Bravo, bă, ești fotbalist!” Așa că cei mai mari din lume își duceau traiul în il bel paese, iar echipele din il calcio dominau categoric cupele europene. Simbolul acelei hegemonii ce părea infinită era Milanul lui Fabio Capello, care, între 1992 şi 1995, a câştigat trei titluri la rând şi a jucat tot atâtea finale în Liga Campionilor.

Perioada de grație a rossonerilor a început în sezonul 1991/92, cu un Scudetto câştigat fără înfrângere, o performanţă reuşită pentru prima oară în istoria Serie A. Însă povestea frumoasă a acelei ediții de campionat a fost nou-promovata Foggia. O altă echipă în roşu şi negru. Îl avea pe bancă pe Zdenek Zeman, care, alături de jucătorii săi, a reprezentat o gură de aer proaspăt într-un fotbal în care talentul este de multe ori sufocat de obsesia pentru tactică.

Şi pentru că trebuia ca povestea să aibă un nume i-au spus Miracolul din Foggia. Sau, mai simplu, Zemanlandia.

Luat la goană din Cehoslovacia de tancurile sovietice

Născut la Praga în 1947, Zeman era student la educaţie fizică şi juca în paralel hochei, handbal şi volei la nivel de tineret, în momentul în care tancurile sovietice au invadat Cehoslovacia, în 1968, pentru a înăbuşi violent încercările de reformă ale guvernului Dubcek. Momentul care i-a schimbat viața.

Când Uniunea Sovietică a pus capăt Primăverii de la Praga, Zeman se afla în Sicilia, unde îşi vizita unchiul. Intervenţia brutală a „prietenului” de la Moscova l-a făcut să nu se mai întoarcă acasă. În ciuda faptului că vorbea o limbă italiană extrem de limitată, a decis să-şi continue studiile la Universitatea din Palermo. În acelaşi timp, a început să antreneze diverse echipe de fotbal de amatori. După ce şi-a luat licenţa cu o lucrare despre medicină sportivă, s-a înscris la cursurile de la Coverciano. Printre colegi l-a avut și pe unul de-l chema Arrigo Sacchi. A obţinut licenţa de antrenor în 1979, cu o teză despre pasele scurte în triunghi. Peste ani, astea vor deveni un fel de marcă înregistrată a echipelor pe care le-a pregătit.

Primul contract serios pe care l-a primit a fost la echipa Primavera a lui Palermo, unde a găsit niște condiții care probabil l-au făcut să-și aprindă imediat o țigară. Nu exista un teren ca lumea, nu existau mingi, nu exista echipament. Cu toate acestea, şi-a luat munca în serios, şi-a impus filosofia şi, în anii petrecuţi acolo, a reuşit să promoveze mulţi jucători care au devenit ulterior profesionişti.

În 1983, a trecut la nivelul următor. Licata, o echipă abia devenită profesionistă, l-a pus antrenor. Zeman a făcut-o campioană în C2 și a promovat-o. De acolo era clar ce vrea să joace: 4-3-3 mobil și chitit pe atac. După ce a rezistat fără emoții în C1, în 1986, a fost sunat de Foggia. Nu a terminat sezonul, pentru că președintele, Pasquale Casillo, era un imprenditore ca tot italianu’ și l-a dat afară, deși treaba nu mergea rău.

zeman parma
Sursa foto: ilnobilecalcio.it

Șutul în cur pe l-a primit l-a propulsat până în Serie B, la Parma. În vara lu’ 1987 a reușit să o bată pe Real Madrid într-un amical, cu 2-1. Iar pe teren au fost, printre alții, Chendo, Sanchis, Michel, Hugo Sanchez, Butragueno… Oameni serioși, deci. Degeaba. A rezistat doar câteva meciuri pe Tardini. În 1988, a luat-o din nou de la capăt. S-a întors în Sicilia și a preluat-o pe Messina. Echipa face un campionat bun, încheiat pe locul 8 în Serie B, și l-a dat pe capocannoniere. Un anume Salvatore Schillaci. „Toto” s-a cărat imediat la Torino, iar un an mai târziu a devenit eroul „nopților magice” de la Coppa del Mondo. Și golgheterul turneului.

Revenirea la Foggia şi începutul miracolului

În vara lui 1989, Casillo își spune „cazzo, quanto sei stupido?” și-l cheamă înapoi pe Zeman. Boemul era omul potrivit pentru a-i îndeplini ambițiile. Până atunci, Foggia nu însemna mare lucru în fotbalul italian. Abia în anii ’60 a reușit să ajungă prima oară în Serie A. Nu a stat foarte mult, deși a reușit o victorie memorabilă în fața Interului lui Herrera. Au mai fost câteva promovări, urmate de retrogradări rapide. Nimic spectaculos.

Și apoi s-a întâmplat Zeman.

La fel de importantă a fost însă şi numirea lui Peppino Pavone ca director sportiv. Ăsta avea un ochi excelent când venea vorba de descoperit jucători, lucru confirmat în anii care au urmat, în care i-a recomandat pe Giuseppe Signori, Fernando Baiano, Roberto Rambaudi, Igor Shalimov, Jose Chamot şi un tânăr fundaş dreapta român, Dan Petrescu.

Mică paranteză. Pentru a înţelege cât de important a fost Pavone pentru cariera lui Zeman, avem una bucată legendă. Cică atunci când s-a întors la Foggia, în vara lui 2010, DS-ul i-a propus cehului să-l ia sub formă de împrumut pe Lorenzo Insigne. Boemul nu a fost impresionat când l-a văzut prima oară pe piticul napoletan, dar şi-a crezut pe cuvânt colaboratorul. Insigne a făcut un sezon extraordinar în rossonero, iar când Zeman s-a dus la Pescara, primul transfer pe care l-a făcut a fost, evident, Insigne. Paranteză închisă.

Iniţial, a doua experienţă a lui Zeman la Foggia părea să nu fie una reuşită. Abia promovată în Serie B, echipa a avut parte de o primă jumătate de campionat dificilă. Jocul nu funcţiona, iar rezultatele erau departe de așteptări. Așa că o nouă demitere devenea tot mai probabilă. O remiză la Monza a înlăturat pericolul, iar de acolo s-a pus treaba în mișcare.

În returul sezonului 1989/90 au apărut primele semne pentru ceea ce a urmat. Foggia a început să joace tot mai bune, lucru reflectat și de rezultate. Finalul campionatului i-a găsit pe Satanelli pe locul 8, o poziţie mai mult decât decentă pentru o nou-promovată. Apoi, vara care a urmat, Zeman a mai făcut reglaje pe ici, pe colo și era pregătit să-și prezinte „jucăria” revoluționară.

Mereu am jucat 4-3-3. Nu modulul este important, ci cum îl pui în practică. Se spune că echipele mele nu se pot apăra. Nu este adevărat. Într-un sezon la Lazio, am primit cele mai puţine goluri din Serie A (de fapt, nu s-a întâmplat niciodată asta – nota mea). Dar este la fel de adevărat că jucătorilor le place mai mult să atace decât să se apere. Eu încurajez asta, pentru că a ataca este un lucru pozitiv şi mult mai dificil decât a de apăra şi a distruge”. Întreaga filosofie a lui Zeman în câteva cuvinte.

O filosofie care a dat rezultate excelente în sezonul 1990/91. Foggia a jucat așa cum visa antrenorul său: avântat, în viteză, cu un pressing ucigător şi o mobilitate diabolică. Zeman și ai lui au câștigat entuziasmant Serie B, cu un avans de 6 puncte şi 67 de goluri marcate (15 în plus față de al doilea cel mai bun atac).

Italia descoperă Zemanlandia

Foggia se întorcea în Serie A după un deceniu şi jumătate, cu un lot în care nici un jucător nu evoluase în prima ligă. Tineri, entuziaşti, dar lipsiţi de experienţă. Principalul atu al băieților din sudul Italiei era trioul ofensiv, format din Roberto Rambaudi, Francesco Baiano şi Giuseppe Signori. Mai ales despre ultimul știți că avea să devină unul dintre cei mai prolifici atacanţi din istoria fotbalului italian. Însă nici ceilalți nu erau răi.

Calităţile celor trei și chimia dintre ei îi făceau un pericol pentru orice apărare, dar în ochii lui Zeman nu era suficient pentru supravieţuire. Graţie lui Pavone, Foggia s-a primenit în mercato cu Igor Shalimov, Igor Kolyvanov şi Dan Petrescu, apoi a început distracția.

Nou-promovata a deschis campionatul cu o remiză la Inter (1-1) şi a continuat spectaculos. Victorii entuziasmante și un joc de o frumusețe neobișnuită în anii ăia în il calcio. Presa italiană, care nu face economie de epitete, le-a irosit rapid pe toate, stadionul era plin la fiecare meci, iar echipe trecute prin multe în Serie A dădeau de greu când jucau contra tupeiștilor din Sud. „Cu Mister se munceşte, se joacă, se face totul pentru a ne distra şi pentru a distra”, explica Signori. Viitoarea legendă a lui Lazio a fost marea descoperire a lui Zeman, terminând sezonul de debut printre băieții mari cu 11 goluri.

Principalul marcator al Foggiei a fost însă Baiano, care a înscris de 16 ori şi s-a clasat pe locul 3 în clasamentul golgheterilor, în faţa unor atacanţi precum Careca, Gabriel Batistuta, Ruben Sosa, Gianfranco Zola sau Gianluca Vialli. L-au depășit doar slabii ăia de van Basten și Roby Baggio.

Rambaudi a contribuit şi el cu 9 reuşite, astfel că trioul ofensiv al lui Zeman a marcat 36 din cele 58 de goluri cu care Foggia a încheiat campionatul pe un decent loc 9. În acel sezon, doar Milanul lui Capello, campioană neînvinsă, a marcat mai mult – 74 de goluri. 8 dintre ele i le-a dat chiar Foggiei, în ultima etapă, într-un antologic 8-2.

Inevitabil, echipele mari din Serie A au început să facă oferte pentru nou-veniți. În vara lui 1992, Signori a fost cumpărat de Lazio, Shalimov a ajuns la Inter, Rambaudi a semnat cu Atalanta, iar Baiano a plecat la Fiorentina. Dar marea lovitură a fost retragerea preşedintelui Pasquale Casillo, obligat să renunţe la funcţie din cauza unor probleme cu legea. Un scenariu cunoscut pentru il calcio în anii ăia.

Cu toate astea, Zeman și-a văzut în continuare de treabă. Cehul a luat-o de la capăt, cu alţi jucători ieftini şi necunoscuţi, dar cu acelaşi stil care l-a consacrat. Luigi Di Biagio şi Jose Chamot sunt doi dintre cei care au ajuns la Foggia în perioada aia. Au urmat încă două sezoane bune, încheiate fără emoţii la mijlocul clasamentului. În ultimul an petrecut de Boem pe Pino Zaccheria, 1993/94, echipa a terminat din nou pe locul 9, ratând în ultima etapă calificarea în Cupa UEFA. Cântecul de lebădă pentru Zemanlandia.

O altă Foggia nu a mai fost

În vara lui ’94, pe fondul problemelor financiare tot mai mari de la Foggia, Zeman a plecat la Lazio, unde s-a reunit cu Signori. Fără creatorul său, echipa din sudul Italiei a luat-o la vale: în 1995 a retrogradat și de atunci nu a mai văzut Serie A la față.

Bine, nici Zeman nu a avut prea mult noroc. A stat 3 ani la Lazio, apoi, într-o succesiune greu de imaginat, a preluat-o pe Roma, unde a petrecut alte două sezoane. Dar lucrurile au început să se strice pentru el când s-a luat cu Moggi, dintre toți oamenii din fotbalul italian. Cum nici rezultele nu l-au ajutat pe unde a mai fost, a intrat într-un anonimat tot mai accentuat. A rămas un neînțeles și de multe ori a fost ironizat. „Oamenii mă numesc pierzător, pentru că echipele mele n-au câştigat mare lucru. Eu cred că sunt un învingător pentru că am construit ceva adevărat, ceva diferit”, a încercat să se apere Boemul.

Prin 2010 a încercat o revenire spectaculoasă la Foggia, alături de Casillo și Pavone, dar fără succes. Însă o bucățică de Zemanlandia a mai oferit la Pescara, pe care a promovat-o în Serie A într-un mare stil, în 20212. Cu Verrati, Insigne și Immobile, echipa lui a marcat 90 de goluri. „Magia a revenit”, și-au spus oamenii de la Roma, care l-au pus din nou antrenor. Nu s-a terminat bine, n-a durat nici măcar un sezon. Ultimele fise pe care le-a mai avut le-a irosit la Cagliari, Lugano și Pescara.

Într-un fotbal care a făcut din catenaccio o religie, Zeman a încercat să schimbe mentalitatea. Pentru o scurtă perioadă, aproape că i-a ieșit. Tocmai de aia, miracolul pe care l-a reușit la Foggia rămâne una dintre cele mai frumoase poveşti ale fotbalului italian.

Zeman nu a câştigat trofee, dar despre Zemanlandia încă se vorbeşte. Asta e adevărata sa moştenire.

Sursa foto deschidere: calciomercato.com

One Reply to “Zemanlandia – miracolul de la Foggia”

  1. O filosofie aparte a fotbalului,mie intotdeauna mi-a placut.L-am urmarit incepand cu Foggia,cred ca daca ar fi antrenat si in afara Italiei ar fi prins ceva mai mult lobby.
    Cand te iei de statul paralel al lui rubentus e mai greu sa avansezi ,ramai la judet.

Lasă un răspuns