De la curierat, în Serie A. Un drum care nu e chiar atât de lung

crotone serie a

Crotone așteaptă prima victorie după revenirea în Serie A ca pe a doua venire a lui Mesia. Deocamdată, trebuie să se mulțumească doar cu Messias Jr.

Ăsta nu e vreun pui de Mesia, ci un brazilian de 29 de ani a cărui poveste merită să o știți. Pentru că acum 5 ani nici măcar nu avea o carieră de fotbalist. Azi, e proaspăt marcator în Serie A.

Născut la Belo Horizonte, s-a jucat de mic cu mingea prin favele și a ajuns în cadru organizat la juniorii lui Cruzeiro. Club de la care a plecat în lume și un anume Ronaldo. Nu, nu fac comparații tâmpite, voiam doar să spun că o bază exista totuși. Asta s-a gândit și el când, în 2011, la 20 de ani, a plecat în Italia. Nu de nebun, ci la fratele lui din Torino. Era convins că-și găsește de lucru cu varza. Doar că planu’ nu a mers și băiatul nostru s-a trezit lovindu-se de realitate. Așa că, la muncă, nu la bătut mingea!

Obligat de situație, s-a angajat. Curier, la o companie de electrocasnice. În paralel, își umplea timpul jucând fotbal pentru Sport Warique, o echipă de amatori a comunității peruviene. Trecutul de fotbalist l-a ajutat să se remarce. L-a ginit Ezio Rossi, antrenorul lui Casale. Club cu nume și trecut, dar cu un prezent vai de mama lui. Însă tot un pas înainte era. A semnat primul contract și a trecut la treabă, în Eccellenza. Asta era în 2015. De atunci, nu a mai privit niciodată înapoi.

În 2016, a avansat, în Serie D, la Chieri. După doar un sezon, l-a vrut Pro Vercelli. Alt nume mare al protoistoriei din il calcio. Dar transferul a căzut, pentru că echipele din B și C nu puteau lua extracomunitari, doar dacă respectivul ar fi promovat în fotbalul profesionist, adică în Serie C, în sezonul precedent. Lucru pe care Messias l-a făcut în cele din urmă, dar cu Gozzano, unde a ajuns în 2017. După doar o jumătate de an în liga a treia, Crotone l-a cumpărat. L-a lăsat să termine campionatul acolo, iar vara trecută a ajuns în sfârșit în Calabria. A contribuit cu 6 goluri la promovare și a început ediția asta de Serie A ca titular.

Prima oară a luat ochii chiar în meciul în care Crotone a obținut primul punct stagional. Împotriva campioanei, dintre toate adversarele. Nu a dat gol, dar i-a chinuit teribil pe ai „Maestrului” Pirlo. Apoi, duminică la prânz, a deschis scorul la Cagliari. Nimic deosebit. Un șut din interiorul careului. Dacă Godin era ăla de acum câțiva ani, am dubii că ar fi reușit să o bage în ațe. Până la urmă, după cum ar spune clișeul, în economia jocului nici măcar nu a contat prea mult. Cagliari a întors și a câștigat cu 4-2.

Dar pentru Messias jr. înseamnă totul. Mai presus de orice, e dovada că merită să fie acolo unde nu și-ar fi imaginat cu doar 5 ani în urmă.

Restul etapei, pe scurt

Sassuolo – Torino 3-3. De Zerbi putea deveni lider, mai ales că juca acasă cu ultima clasată, singura echipă din Serie A care încă nu luase punct în acest sezon. Ce se putea întâmpla? Păi, de exemplu, Chiricheș. A comis-o al nostru de două ori și Toro s-a trezit cu 3-1 pe tabelă. Apoi s-a întâmplat și-un Chiricheș bun. Și ne-am ales cu golul etapei. Semnalul revenirii, pentru că s-a terminat 3-3. Așa cum îi stă bine lui Sassuolo. Beleaua e că Messias al nostru (nu simțiți și voi că parcă a devenit al nostru?) a ajuns pe ultimul loc.

Atalanta – Sampdoria 1-3. O fi dat pițigăiatul Gasperini 4 în Champions League, împotriva lui Mitshdjsafasfkdhkjsad sau cum s-o scrie, dar Serie A e treabă mai serioasă. Mai ales când joci împotriva lui Ranieri, care poate nu e un „Maestro”, dar ceva-ceva tot a realizat în cariera lui. Și-l mai are și pe Quagliarella, care a deschis scorul și a intrat în Top 15 marcatori all-time ai campionatului. Și și-a permis să rateze și-un rigore.

Genoa – Inter 0-2. Dacă nici p-ăștia nu-i bătea Toni… Nu de alta, dar am primit o altă confirmare că e serios belită pentru cândva mândrul „Grifon”. Foarte, foarte slabă echipă! Chiar și așa, le-a luat ceva alor mei s-o scoată la capăt. Dacă nu adormi uitându-te la nerazzurri, s-ar putea ca măcar să capeți un antrenament care să te ajute să reziști picăturii chinezești. Fără vreo aluzie la conducerea clubului. N-am găsit altă rimă!

Lazio – Bologna 2-1. I-a mai revenit culoarea în obrăjori lui Simonel, după ce a bătut și în Champions și a scos-o la capăt și cu arțăgoșii lui Sinisa, care au ajuns însă pe buza retrogradării. Altfel, cam fotbalist Luis Alberto. N-am descoperit acum, dar e bine să ne amintim anumite chestii din când în când. Nu vă spun că Immobile a ajuns al doilea marcator al clubului, depășindu-l pe Beppe Signori, că mi-e rușine mie. 

Benevento – Napoli 1-2. Prima oară după 71 de ani când doi frați înscriu în același meci de Serie A. Aici nu e neapărat despre cifre, dar la un asemenea eveniment… Mezinul, Roberto Insigne, a făcut 1-0. Ăla „bătrânu’”, Lorenzo, a egalat cu o execuție incredibilă. Și pentru că mai mare, tot Lorenzo a plecat acasă cu toate punctele. După un meci în care Gattuso a arătat din nou că are resurse. Rezervele Politano și Petagna au avut o mare contribuție la întoarcerea rezultatului.

Parma – Spezia 2-2. În etapa trecută, nou-promovata a fost condusă cu 2-0 și a revenit pentru a lua un punct. Acum, ea a fost în situația de a avea 2-0, dar a ratat victoria în prelungiri, când foștii parmalați, în prezent doar lați, au egalat din penalty. Bine, pentru a fi corecți, Spezia a lăsat punctele pe Tardini mai devreme și nu neapărat din vina ei. N-a avut decât 3 bare.

Fiorentina – Udinese 3-2. Viola a bătut în sfârșit după 3 etape, Castrovilli a dat o doppietta și un assist, dar cel mai aplaudat om de pe Franchi a fost arbitrul. Francesco Fourneau, eroul nostru de săptămâna trecută, de la Crotone. Eliminarea lui Chiesa, fost idol în Toscana, plecat recent la marele dușman, pare că i-a uns la suflet pe simpaticii florentini.

Bine, au aplaudat și parada etapei, pe care a reușit-o Dragowski.

j – Verona 1-1. Fotbalul-șampanie al lui „Il Maestro” a fost din nou cam fâsâit. Așa că Hellas a zis „grazie cazzo!” și și-a făcut rost de primul punct la Torino după 32 de ani.

Milan – Roma 3-3. Hai, c-am scăpat! Nu mai au nici verișorii punctaj maxim, ceea ce înseamnă că nu s-au desprins, deși rămân pe primul loc. Și așa nu prea mă mai înțeleg cu ei, dacă le ieșea și fuga asta, nu le mai ajungeai la nasul lui Ibra. Apropos de năsos: a dat doppietta și a fost din nou decisiv pentru rezultatul final. Deși prostul de Giacomelli a dat două penalty-uri care l-ar fi făcut și pe Moggi să-și ceară scuze, ultimul cuvânt l-a avut tot Zlatan. Între atâtea goluri, și-a găsit timp și de un assist. Cu o schemă de karate, cum îi place lui. Sper că măcar Kumbulla i-a mulțumit. Altfel, bun și Tătărușanu. Cam ca apărarea Romei, salvată de Mirante în vreo 27372563 de ocazii. 

Classifica Serie A

Ciao, pa!

Sursa foto deschidere: ilcrotonese.it

Lasă un răspuns