După 30 de ani! Amintiri de la Coppa del Mondo: ziua 19

Într-o singură zi au fost tot atâtea meciuri cu prelungiri câte se jucaseră în precedentele 6 optimi de finală de la Coppa del Mondo. Doar noi am ajuns la 11 metri și știți cu toții cum s-a terminat.

Gazza și Platt țin Anglia la Coppa del Mondo

„Bă, Gazza! E groasă. Mai e un minut şi dăm lovituri d-alea de ne scot mereu. Fă ceva!”

„Bine, hai că dau o plouată d-aia englezească şi văd ce iese”.

Şi a dat. Şi a ieşit unul dintre cele mai frumoase goluri de la Coppa del Mondo. L-a dat David Platt. Retrospectiv, un nume important. Pe atunci, nu chiar cunoscut. Nici măcar nu fusese titular contra belgienilor. Iar Belgia avusese şi ceva ghinion. Vreo două bare, printre altele. Bine, și supușii la regină au dat un gol, anulat pentru offside (discutabil).

Apoi, cu un minut înainte de 11 metri, a venit momentul care l-a catapultat pe aproape anonimul de la Aston Villa în Serie A. Iar pe englezi, printre cele mai bune 8 echipe ale lumii. Drama continuă, vorba unui celebru promo pă Italea.

Piksi o pune cu mâna pe Iugoslavia în sferturi

Mai devreme, la Verona, s-a jucat Spania – Iugoslavia. Un alt meci decis în prelungiri, dar care a venit şi cu o confirmare: Coppa del Mondo a stat benissimo la capitolul decari. I-am avut, printre alții, pe Maradona, Matthaus, Baggio (chiar dacă nu juca cu 10), Hagi, Scifo… Şi pe Piksi. Stojkovic, pentru neiniţiaţi.

Iar 10-le Iugoslaviei a marcat de două ori. O dată, după un stop de fotbalist mare de tot. A doua oară, cu o lovitură liberă pusă cu mâna, care probabil i-a amintit lui Luis Suarez, antrenorul Spaniei, de zilele lui de glorie.

Pauză 3 zile.

Sursa foto deschidere: thetimes.co.uk

Lasă un răspuns