În imagine este o parte din echipa pe care Genoa a folosit-o în sezonul 1913/14. Al treilea de la stânga, de pe rândul de jos, adică cel cu mustăcioară, este Aristodemo Santamaria. Imediat lângă el, al patrulea, este Enrico Sardi. Distinșii domni (care nu au fost chiar așa distinși, după cum vom vedea) s-au aflat în mijlocul unui scandal uriaș, care a schimbat fotbalul italian, după ce s-au transferat de la Andrea Doria, înaintașa Sampdoriei de azi.
Un altfel de Derby della Lanterna.
Amatorism și nu prea
Suntem în 1913, iar preşedintele celor de la Genoa, Geo Davidson, se dădea de ceasul morţii să găsească soluţia prin care să oprească supremaţia lui Pro Vercelli. Și a pus la cale un mercato spaventoso, cum s-ar spune în zilele noastre. În primul rând, s-a dus după Renzo De Vecchi, un fundaș stânga atât de bun, încât fanii milaniști l-au numit „Figlio di Dio”. Transferul s-a făcut prin intermediul băncii la care lucra băiatul. Pur și simplu, a fost mutat de la Milano la filiala genoveză. I-au mai umblat la salariu, cică i-au împins și o primă de instalare. Au fost profesioniști în a păstra senzația de neprofesionalism a jucătorului, s-ar putea spune (bănuiesc că nu mai e nevoie să vă spun că, pe vremea aia, oamenii încă erau naivi să creadă că fotbalul e doar plăcere and shit şi cine lua bani era un paria).
Un alt obiectiv a fost Attilio Fresia, de la „vecinii” din oraș, Andrea Doria. Adică unul dintre cluburile care au fuzionat în ’46 pentru formarea actualei Sampdoria. Ăsta s-a ales cu vreo 400 de lire, care nu au putut fi justificați în vreun fel, așa că a fost acuzat că e profesionist și s-a ales cu o suspendare de 2 ani. Ca să nu stea degeaba, a devenit primul italian care a jucat în Anglia. Reading jucase un amical cu Genoa cu puțin timp înainte și pusese ochii pe Fresia ăsta, așa că imediat l-a luat, când s-a ivit ocazia. Dar marele scandal era după colț.
Adevăratele lovituri ale perioadei de transferuri din 1913 au fost mai sus numiţii Santamaria şi Sardi, tot de la rivala din oraş. Domnul Geo i-a chemat frumos pe cei doi la el acasă, fără să le anunţe clubul, şi i-a convins să devină grifoni. A fost ajutat şi de nişte bani. 1.500 de lire, zic unii. 2.000 de lire, după alte surse. Alţii vorbesc de 3.000. Mai puţin important. Ideea e că le-a dat băieţilor un cec şi i-a invitat elegant să se ducă la bancă să-şi ridice caşcavalu’. Ceea ce, evident, au făcut.
Bancherul care a declanșat scandalul
Marea problemă pentru Sardi și Santamaria a fost că la bancă au dat peste un casier care era fan Andrea Doria. Ăsta a ginit combinaţia și a amânat plata pentru a doua zi. Le-a explicat el cumva că sunt niște proceduri birocratice de respectat, dosare cu șină de făcut, d-astea… În schimb, imediat a dat fuga la sediul celor de la Andrea Doria și le-a povestit totul. Ăștia nu au stat pe gânduri și au mers la federaţie să denunţe încălcarea amatorismului de către cei doi . Şi hop scandalu’.
Genoa oricum fusese amendată cu 1.000 de lire, după transferul lui Fresia. De atunci era deja recidivistă. Simțindu-se cu musca pe căciulă, joben sau ce mai purtau ei pe vremea aia, oamenii din conducere i-au întors din drum pe Sardi și Santamaria, care se pregăteau să plece alături de noii lor colegi la Viena, pentru un meci cu Austria. Gazzetta a pus absența de ultimă oră a celor doi pe seama faptului că nu s-au putut învoi de la muncă. Dar bolovanul o luase deja la vale.
Într-o perioadă în care amatorismul în fotbal era ridicat la rang de virtute, faptul că Genoa a pus mâna pe patru jucători care aveau legătură și cu nou-apăruta națională a Italiei nu putea trece neobservat. Așa că furtuna care a urmat a fost firească. La fel și modul în care s-a rezolvat totul. Un mod de lucru care s-a perpetuat în calcio.
Genoa a scăpat, bancherul a fost găsit „vinovat”
„Trădătorii” Sardi și Santamaria au încercat să explice că banii erau un ajutor pentru a deschide o afacere, nicidecum o primă de instalare. Nu a înghiţit-o nimeni, aşa că au fost suspendaţi doi ani. Ca la italieni, au stat pe bară doar câteva luni, au revenit şi au câştigat trei titluri cu Genoa. Care Genoa a scăpat fără sancţiuni, deşi la un moment dat se vorbea inclusiv despre excluderea din campionat.
În schimb, casierul bine intenţionat a fost dat afară pentru încălcarea secretului profesional. Nu a fost profesionist, cum ar veni.
Povestea asta nu a schimbat foarte mult lucrurile. Amatorismul a continuat să existe în teorie, dar, băieți descurcăreți, italienii au fentat regulamentul prin tot felul de trucuri. Profesionalismul a fost în cele din urmă reglementat în 1926, prin Carta di Viareggio, documentul care a organizat fotbalul italian la nivel național.
Pentru italieni, scandalul Sardi-Santamaria este momentul în care s-a născut cu adevărat calciomercato, conceptul ăla care le e atât de drag. Iar cei doi protagoniști sunt considerați primele transferuri (în accepțiunea actuală a termenului) din istoria fotbalului italian.
Sursa foto: calcioromantico.com