Povestea unui gol: Marciano Vink vs. Sampdoria (1994)

Dacă numele Marciano Vink nu vă spune mare lucru (în sensul de nimic), nu aveţi vreun motiv să vă simţiţi prost. Nici dacă primul gând vă zboară la box. Dar aşa ilustru necunoscut cum e, băiatu’ e genul de erou de o zi, care are numele scris pe ziduri. Nu în sensul de numele proştilor pe toate zidurile. “Vink Marciano distruggi il doriano” se poate citi undeva în Teglia, Genova. Un omagiu pentru un gol marcat acum aproape un sfert de secol, în Derby della Lanterna.

Măcar atât, dacă o poză cu el din meciul ăla nu găseşti pe tot internetul ăsta.

Noul Rijkaard impresariat de un tânăr Mino Raiola

Marciano Vink, născut în Paramaribo (Surinam), a debutat la 18 ani la Ajax. A luat un titlu, o Cupă a Olandei şi o Cupă UEFA. Era om de bază, iar unii vedeau în el un nou Frank Rijkaard. În ‘91 prinsese şi două selecţii în naţionala Olandei. Jucase două meciuri în preliminariile Euro 92, cu Malta şi Finlanda. Nimic spectaculos, da’ intrase în circuit cu nişte grei ai vremii. Era promiţător şi avea potenţial. Mino Raiola (îl ştiţi, evident) a simţit că e loc de ceva caşcaval şi i s-a făcut impresar. 1993 a fost considerat anul potrivit pentru a pleca spre locuri mai bune decât Eredivise. Iar Mecca fotbalistică a acelor vremuri era Serie A.

În stilul lui obişnuit, Raiola a reuşit să-l convingă pe preşedintele celor de la Genoa, Aldo Spinelli, viitor patron de Livorno, să-i facă un contract generos lui Vink. Pe lângă cele 10 miliarde de lire italiene plătite lui Ajax. Nu-i vorbă, toată lumea era convinsă că băiatu’ de nici 23 de ani merită efortul.

“E olandez din Surinam, precum Gullit şi Rijkaard: probabil nu e suficient, dar în fotbal se fac comparaţii pentru mult mai puţin. Astfel, putem defini o lovitură transferul lui Marciano Vink la Genoa. Vink e un mijlocaş colos (1,84 şi 79 kg), care poate juca şi stoper. După Bergkamp şi Jonk (luaţi de Inter – nota mea), o altă bucată din Ajax ajunge în Italia”, scria la Repubblica, pe 27 iunie 1993.

La fel de adevărat e că şi Vink a ştiut “să se vândă” presei. În La Stampa s-a prezentat astfel: “Am tehnică, forţă, joc de cap. Sunt un mijlocaş care poate juca şi în apărare, şi în atac. În 2-3 ani, vreau să ajung la nivelul lui Gullit şi Rijkaard, adică vreau să câştig. La Genoa vom lupta pentru a ajunge în Cupa UEFA. Olandezilor le-a mers bine în Italia, şcoala noastră de fotbal e bine integrată în această ţară”.

Peste doar câteva luni, de pe coperta revistei Voetbal International, Marciano Vink spunea: “Ca fan al fotbalului, nu ar trebui să fiu în Italia”. Puţin mai jos, Gică Popescu anunţa că “la PSV îmi lipseşte căldura”. Fiecare cu propriile probleme.

Până la urmă, tot optimismul iniţial nu a fost susţinut de fapte. Genoa a zis că a dat lovitura, doar că la începutul anilor ’90 era niţel mai greu să te duci în Serie A şi să confirmi. Vorba aia, până şi Johan Cruyff s-a resemnat şi a fost nevoit să-şi ia decar din Serie B. Aşa că Marciano Vink al nostru nu a fost hit-ul pe care îl visau „grifonii”. De fapt, până pe 10 aprilie 1994, putea intra pe covorul roşu în categoria “bidoni”. Apoi s-a întâmplat golul care l-a scos de acolo.

Marciano Vink aprinde Derby della Lanterna

Nu doar prestaţiile lui Vink nu au fost la înălţimea aşteptărilor. Nici pentru Genoa lucrurile nu au mers grozav. Ambiţiile europene s-au dovedit exagerate. De altfel, cea mai veche echipă a Italiei avea să termine campionatul la doar două puncte de retrogradare. A fost şi schimbat antrenorul de la începutul sezonului, Claudio Maselli. În locul lui a fost numit Franco Scoglio. Cel care a surprins pe toată lumea prin decizia de a-l titulariza pe olandez chiar contra Sampdoriei, după cinci etape în care nu prinsese nici lotul.

Acum, nu era vorba doar despre rivalitatea locală. Şi diferenţa dintre cele două echipe era una destul de importantă la momentul ăla, astfel că miza pe ceea ce devenea tot mai clar un eşec era riscantă. Sigur, Doria nu-l mai avea pe Vialli, dar jucători ca Mancini, Platt, Lombardo, Gullit şi Jugovic puteau băga spaima în orice adversar. E suficient să spun că finalul sezonului a găsit-o pe locul 3 în Serie A şi în postura de câştigătoare a Cupei Italiei.

Simţind probabil că e ultima lui şansă şi că oricum va pleca din Italia, Vink a zis să lase ceva frumos în urmă. Şi s-a hotârât la câţiva jucători ai Sampdoriei. În minutul 14, a aprins derby-ul. Olandezul a prins în sfârşit aripi şi a plecat într-o cursă dezlănţuită din propria jumătate de teren. Un slalom către glorie. Când a intrat în careu, a dat din cădere, cu şpiţul. Pagliuca a ieşit să-l blocheze, a atins mingea, dar doar atât.

“Am luat mingea de undeva de la mijloc, iar apoi a reapărut acel copil din trecut. La juniorii lui Ajax marcam des astfel de goluri”, a povestit Marciano Vink, într-un interviu pentru staantribune.nl. A fost unul dintre cele doar două goluri ale sale în il calcio.

Celălalt sprint

“Am pus totul în bucuria de după gol”, le-a mai povestit Vink conaţionalilor săi. Da, pentru că povestea acelui gol ar fi incompletă fără cealaltă cursă nebună a “noului Rijkaard”.

După ce mingea a intrat în poartă, omu’ nostru a luat-o la fugă spre galeria rossoblu. În drum, şi-a driblat din corp câţiva colegi, care încercau să-l prindă şi să-l îmbrăţişeze. Furie, pentru că toată povestea cu Genoa trebuia să fie diferită. Bucurie, pentru că reuşise în sfârşit să arate că nu era un oarecare. “Am avut şi crampe, dar măcar am dovedit ce pot în faţa Sampdoriei lui Gullit”, şi-a amintit Marciano Vink.

Nu a fost şi o victorie, pentru că Jugovic a egalat după doar un minut. S-a terminat 1-1, iar la finalul sezonului Marciano Vink s-a întors în Olanda. Nu la Ajax, ci la PSV. Problemele cu accidentările, care începuseră încă din Italia, i-au afectat restul carierei. A mai trecut pe la ADO Den Haag şi Ajax Cape Town, înainte de a se retrage la doar 32 de ani.

Bidon sau erou?

Niciuna, nici alta. Nu poţi deveni erou doar pentru un gol. Fie el într-un derby şi marcat aşa cum a făcut-o Vink. Mai ales că echipa lui nu a câştigat. Dar ar fi exagerat să-l catalogăm “bidone”. Aşa cum am amintit, accidentările i-au influenţat prestaţiile și numărul de apariţii în Serie A. În plus, a nimerit într-o perioadă în care clubul începuse deja să o ia la vale. În sezonul următor, Genoa a retrogradat. A revenit în Serie A abia în 2007.

În frumosul vocabular al fotbalului italian există termenul “meteora”. Li se aplică jucătorilor care stau pentru scurt timp în lumina reflectoarelor, reuşesc să aibă un moment de glorie, apoi dispar pentru totdeauna în anonimat. Ecco, tocmai l-am caracterizat pe Marciano Vink.

Sursa foto: storiedelboskov.it