Pop l-a trimis pe Kawhi în Toronto. Chipurile, ca pedeapsă. Până la urmă, i-a făcut un bine. Au avut grijă de el în Canada, iar el i-a răsplătit cu un titlu istoric. Și a luat al doilea trofeu de MVP al finalei NBA. Doar că toată lumea știa că Toronto e o piață prea mică pentru el. Așa că, în vara asta, a devenit primul MVP al finalei care a schimbat echipa. S-a dus în LA, dar nu la Lakers, ci la Clippers. Nu singur, ci cu Paul George. Lakers a răspuns cu trade-ul pentru Anthony Davis. Și, brusc, rivalitatea asta a ajuns la un nivel la care nu a fost vreodată. Fără ca măcar să se fi jucat vreun meci între echipele astea. Dar o primă mostră primim la noapte, când începe noul sezon din NBA.
Da, liga nu și-a schimbat doar stăpânul. S-a schimbat cu totul. Probabil că Lakers nu mai poate rata play-off-ul nici dacă vrea. Golden State începe după mulți ani un sezon fără a fi cotată ca favorită, după pierderea lui KD și accidentarea lui Thompson. Ba chiar sunt voci care au tupeu să spună că nu va prinde primele 8 locuri. Lumea stă geană pe Denver, ca să vadă dacă vine confirmarea după sezonul trecut, dar și pe New Orleans, unde a aterizat Zion (mai trebuie să-l așteptăm puțin, că e accidentat). Din nou aceeași întrebare: ăsta e anul în care Spurs nu prinde play-off-ul?
În Est, nimeni nu mai vorbește despre Raptors. Campioana va avea serios de tras ca să fie în primele 8. În schimb, Giannis și Bucks sunt marii favoriți. Apoi vin băieții de la Sixers, dar nu uitați de Celtics și Pacers. Nets ar trebui băgați în seamă, dar e mai probabil ca treaba să devină serioasă abia din sezonul viitor, când Durant își va fi revenit complet după accidentare. Dar Kyrie ar trebui să fie suficient pentru play-off.
Hai să nu o mai lungim și să încercăm niște previziuni. Deci…
Top 8 în Est: Bucks, Sixers, Celtics, Pacers, Heat, Nets, Raptors, Pistons.
Top 8 în Vest: Nuggets, Rockets, Clippers, Lakers, Jazz, Warriors, Blazers, Spurs.
MVP: Nu cred că LeBron sau Kawhi se vor implica în cursa asta, decât dacă echipele lor vor avea cu adevărat nevoie să o facă. În schimb, Steph s-ar putea să nu aibă încotro. Giannis o va face din principiu. Cred că între ei doi va fi lupta. Și pentru că Bucks va fi, aproape sigur, echipa mai bine clasată, o să facă ciudatul grec dubla.
Debutantul anului: Zion va lipsi cam două luni, dar dacă nu vor fi complicații, nu ar trebui să aibă rival. Chiar și așa, stați cu ochii pe Ja Morant și RJ Barrett.
Most improved: DeJounte Murray a ratat sezonul trecut, tocmai când se aștepta saltul ăla mare. Acum ar fi momentul pentru el și un argument în plus ca Spurs să continue seria de calificări în play-off. Dar Trae Young e un pariu destul de bun la categoria asta. Cred că și băiatul lui tata, Lonzo adică, ar putea exploda în New Orleans.
6th man: Cât să mai țină hegemonia lui Lou? Aici merg cu inima: D-Rose, frate!
Cel mai bun antrenor: Sunt convins că Doc Rivers o să facă bine de tot cu Clippers, dar o văd pe Jazz capabilă de lucruri mișto. Pentru că Donovan Mitchell, dar și pentru că Quin Snyder. Pe el mizez.
Finala: Bucks vs. Clippers.
Campioana: Clippers.
MVP-ul finalei: Kawhi, evident. Care nu va mai pleca de data asta.
Hai, reglați-vă programul, că la noapte începe!
Sursa foto: forbes.com