Ripensia, Rapid și „cea mai frumoasă zi a footballului românesc”

Ripensia – Rapid a fost, probabil, prima mare rivalitate a fotbalului românesc. Vorbind din punct de sportiv, pentru că ideologic (mereu trebuie să fie și un dușman ideologic), în aceeași perioadă am avut Venus – Rapid.

În anii în care fotbalul de la noi își lua avânt și mergea de trei ori la rând la Cupa Mondială, Ripensia și Rapid au oferit câteva dueluri memorabile. Au jucat încă din prima etapă a primului sezon din Divizia A în sistem divizionar, 1932/33. La București, timișorenii au avut 2-0 la pauză, dar au fost întorși în repriza a doua și gazdele au bătut cu 3-2. Totuși, Ripi a luat titlul anul ăla, după o finală cu U Cluj. Și, în general, avea să domine duelurile directe din campionat. Totul a culminat cu finala din 1938, în care băieții de pe Bega s-au impus cu un dublu 2-0.

La fel ca de multe ori de-a lungul istoriei, refugiul rapidiștilor a fost Cupa României, competiția pe care au dominat-o clar în anii ’30. De două ori au învins-o pe Ripensia în finală. În 1935, acel istoric 6-5 după prelungiri (a rămas până azi finala cu cele mai multe goluri), și în 1937, când meciul nu a fost deloc echilibrat – s-a terminat 5-1.

Din rivalitatea asta a apărut prima mare zi a fotbalului românesc la nivel de club.

Două calificări istorice

Debutul Ripensiei în Cupa Europei Centrale s-a soldat cu o victorie strălucită, pe care o putem considera şi victoria fotbalului românesc, care avea nevoie de o reabilitare. Ripensia i-a oferit-o. În timpul celor 90 de minute, jocul s-a disputat într-o alură rapidă, culminând după pauză printr-un magnific joc de şcoală, în care timişorenii au demonstrat înalta clasă a fotbalului românesc, dovedind cu prisosinţă că nu existau deosebiri în ce priveşte valoarea noastră şi a italienilor„. În cartea în care îşi spune povestea, Ştefan Dobay citează „Sportul Naţional” de pe 27 iunie 1938 pentru a rememora marea victorie a Ripensiei cu Milan (3-0).

Sigur că Milan nu reprezenta ceea ce reprezintă în prezent. Ba chiar trecea prin cea mai mare secetă cunoscută de vreunul dintre granzii Italiei (niciun trofeu câştigat timp de 44 de ani, între 1907 şi 1951). Pe atunci, legea în il calcio o făceau ăia în alb-negru din Torino, Ambrosiana (adică Inter) şi Bologna, aceasta din urmă fiind singura italiană care a reuşit să se impună în Cupa Europei Centrale. De două ori chiar. Totuşi, Milan rămânea o reprezentantă a ţării care tocmai cucerise al doilea titlu mondial consecutiv, după un turneu pe care România îl părăsise ruşinos, eliminată de Cuba. De acolo şi nevoia de reabilitare de care se vorbea în articolul amintit mai sus.

Deşi a pierdut returul din Italia, scor 1-3, Ripensia a mers mai departe. Şi nu a fost singura echipă din România care a făcut-o. A fost însoţită de Rapid, care, în aceeași zi, 3 iulie 1938, a obţinut o calificare la fel de spectaculoasă. După 1-4 în Ungaria, cu Ujpest, la București a fost 4-0. Un rezultat intrat, firesc, în legenda Giuleștiului.

Performanţa celor două echipe din România nu a trecut neobservată. „La clamorosa affermazione delle squadre romene”, a titrat Il Calcio Illustrato, care a mai notat că „România, eliminată nefericit de cubanezi la turneul mondial, şi-a refăcut în Cupă tânărul, dar deja solidul prestigiu”. Totodată, remarca faptul că românii merg mai departe cu ambele echipe participante, în timp ce ţări de tradiţie ca Ungaria şi Cehoslovacia (finaliste la Mondialele din ’34 şi ’38) au pierdut două sau trei echipe.

Nici la noi nu s-a făcut economie de cuvinte mari. „Cea mai frumoasă zi a footballului românesc. F. C. Rapid și Ripensia învingători în C.E.C”, a scris Timpul, care a completat cu „F.C. Rapid a realizat o performanță uluitoare” și „Ripensia a știut să se apere și a biruit” (referire la asediul milanist din returul cu timișorenii). Universul considera dubla calificare drept „triumful foot-ball-ului românesc” și nota că „România a realizat cea mai frumoasă performanță a Cupei Europei Centrale, păstrându-și toate echipele în turul doi”.

Pentru o imagine şi mai clară a performanţelor româneşti, trebuie spus că era doar a doua ediţie a Cupei Europei Centrale în care ţara noastră a fost prezentă. În 1937 a participat doar Venus, eliminată încă din primul tur. Cealaltă mare rivală interbelică a Rapidului a pierdut cu scorul general de 5-10 (4-6 şi 1-4) dubla cu… Ujpest. Care nu era chiar oricine. De altfel, a şi câştigat competiţia în două rânduri, în ’29 şi în ’39.

Revenind la Ripensia şi Milan, victoria cu 3-0 a timişorenilor în meciul disputat la Bucureşti („terenul Electrica din Timişoara nu are gazon, locurile sunt puţine, circa 1.000, vizibilitatea neatisfăcătoare„, a explicat Dobay) a reprezentat cel mai potrivit moment pentru retragerea lui Vasile Deheleanu, unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria clubului. De cealaltă parte, Eliseu Gabardo, primul brazilian din istoria rossonerilor, a jucat ultima partidă pentru Milan, în timp ce portarul Luigi Diamante şi-a făcut debutul. Unul nefericit şi de rău augur. În cei trei ani petrecuţi la echipă, a mai evoluat de doar nouă ori. A rămas, însă, în istorie, deşi cu un record negativ – a primit cele mai multe goluri într-un meci din campionatul Italiei. S-a întâmplat pe 2 mai 1948, când apăra la Alessandria, iar echipa sa a pierdut cu 10-0 în faţa lui Il Grande Torino.

În ’38, atât Ripensia, cât şi Rapid s-au oprit în sferturi, eliminate de viitoarea finalistă Ferencvaros (4-5, 1-4), respectiv Genoa (0-3, 2-1). Dar rivalitatea lor internă a mai continuat pentru câțiva ani acasă. Iar în acest sezon se reia, în liga a doua.

Facebook Comments

Lasă un răspuns