Serie A, etapa a 11-a. Gavetta și alte tradiții

În calcio sunt câteva tradiții ridicate la rang de „instituții”. Le pagelle – notele date după fiecare meci; note pentru jucători, pentru antrenori, pentru arbitri, pentru perioada de mercato. Moviola – analiza arbitrajului; o tradiție care nu a murit (ba din contră!) nici când în peisaj a apărut simpaticul VAR. Astea două sunt sfinte. Nu pot lipsi din nicio discuție. Indiferent că e dimineață, la un espresso, sau în direct la televizor. O altă „instituție”, chiar dacă de plan secund, e gavetta. Ăsta e un cuvânt fără un corespondent în limba română.

Gavetta e drumul pe care cineva îl parcurge de jos până în elită, fără a arde etapele. Gavetta o poate face și un jucător (cred că Hubner e un bun exemplu), dar e un concept care se referă mai ales la antrenori. Pep nu a făcut gavetta. Sacchi, căruia Berlusconi i-a dat pe mână Milanul, nu a făcut gavetta. Ăștia-s dintre ăia norocoși. Dar în Italia, o țară mai conservatoare decât pare, trebuie să dai mult din coate ca să ajungi sus. Asta înseamnă Serie A. Iar de acolo, în funcție de cum te descurci, poți să tragi lozul ăla mare. Orice ascensiune fulminantă e aplaudată, dar gavetta e aproape o virtute.

Când e vorba despre mine, toată lumea vorbește despre gavetta. Am ajuns în Serie A când aveam 49 de ani, dar sunt mândru, pentru că asta m-a întărit. Poate că unii nu au nevoie de ea, însă în fiecare zi apar situații diferite. Înveți din asta, nu le poți înfrunta pe toate la fel. Și atunci realizezi că ceea ce știi te ajută să găsești soluții rapid, făcând mai puține erori”. Sunt cuvintele lui Rolando Maran. Unul dintre cele mai bune exemple de gavettiști d-ăștia. Ca fotbalist, omu’ a devenit o legendă a lui Chievo, pentru care a jucat aproape 300 de meciuri prin anii ’80-’90. Adică atunci când veronezii care nu contează chiar erau insignifianți. Pe undeva firesc, tot acolo a început să antreneze, ca secund. Apoi, niște Primavere, înainte de a primi prima șansă ca principal, la Cittadella. Au urmat Brescia, Bari, Triestina și Vicenza, dar trambulina care l-a trimis printre băieții mari a fost Varese. Cu squadra biancorossa a ajuns până în play-off-ul de promovare în A, în 2012. A pierdut în fața Sampdoriei, dar el a făcut saltul. L-a luat Catania, pe care, în chiar primul an, a dus-o până pe locul 8. Un sezon istoric. Sicilienii și-au egalat cea mai bună clasare din istorie, pe care o mai reușiseră în 1961 și 1965 (considerată anterior perioada de aur a clubului), dar în 2013 au stabilit recordul de puncte – 56. Încă 5 și prindeau Europa.

Câteva luni mai târziu, a fost afară. Apoi rechemat. Și din nou demis. Pentru ca apoi să o ia de la capăt, la Chievo. S-a întors acasă, cum ar veni. A luat echipa dintr-o situație dramatică și a salvat-o cu 5 etape înainte de final. Până în 2018, a continuat să producă rezultate (și pe alocuri prestații bune). „Fotbalul se joacă în multe moduri. Dar în fotbalul nostru, rezultatul e cel care contează. E primordial. Încerc mereu să-l obțin prin ideile mele, dar dacă rezultatul nu vine, ai puțin timp la dispoziție să mergi mai departe cu propriile idei”. Un fel de crez fotbalistic al lui Maran. Nu se poate spune că nu a beneficiat de timp pe Bentegodi (mai ales dacă ne raportăm la contextul din Italia), dar când rezultatele nu au mai venit, eroul local a plecat. Iar vara trecută a ajuns în Sardinia, la Cagliari. Primul an, locul 15. La 3 puncte de retrogradare. Dar ar fi exagerat să vorbim despre salvare cu emoții.

Sezonul ăsta, discuțiile despre salvarea de la retrogradare mai pot aștepta. După un mercato spectaculos, în care Cagliari i-a luat pe Nainggolan, Nandez, Rog, Simeone, Robin Olsen, Oliva și Cacciatore (un fel de copil de suflet al lui Maran, de la Chievo), sarzii sunt revelația începutului de campionat. Care nu prea mai e început, că-s deja 11 etape. Iar ăștia din insulă încă se țin tare sus. Sunt pe locul 6, cu 21 de puncte. Tot atâtea câte au Lazio (care e în zona de Liga Campionilor) și Atalanta. În spate e Napoli, la 3 puncte. S-au strâns 9 etape fără înfrângere, după startul ăla ratat cu două eșecuri consecutive acasă. Și chiar dacă în seria asta pozitivă au fost câteva rezultate care au ridicat sprâncene – 1-0 la Napoli sau 1-1 la Roma -, parcă tot cu neîncredere se uita lumea. Dar știți cum e: când chestiile astea se tot repetă, ajungi să crezi că e pe bune. Și când Cagliari o bate pe Atalanta, chiar la Bergamo, e normal să crezi că echipa asta merită atenție. Mai ales că, până acum, s-a descurcat fără doi oameni fundamentali: portarul Cragno și golgheterul Pavoletti.

În 2017, într-un interviu pentru La Repubblica, Rolando Maran spune că la Chievo se simte ca acasă, dar a completat: „Nu sunt ipocrit să neg că mi-ar plăcea să lupt pentru mai mult decât salvarea de la retrogradare. Am nevoie să descopăr, să experimentez. Un antrenor e un explorator. Știu care mi-e valoarea, dar mă pun sub semnul întrebării în fiecare zi”. Și acum, la 56 de ani, după o lungă gavetta, are șansa pe care și-a dorit-o.

Chiar, sunt aproape 30 de ani de când Cagliari nu a mai jucat în Europa.

La capolista

Din păcate, tot ăia-s pe primul loc. Dar apropos de tradiții, nu a lipsit tradiționalul henț în careu al lui De Ligt. De data asta, nu s-a dat rigore. Nu fiți nebuni, doar nu o să se dea mereu penalty împotriva lui Piemonte Calcio. Unii mai vor să și muncească în țara aia. Și, ca să fim luați la mișto până la capăt, olandezul care nu-și poate ține mâinile acasă a dat golul care a decis Derby della Mole. Primul al lui în Italia. Mai încercase el, în prima repriză, dar Sirigu a reușit una dintre multele sale parade. A doua oară, i-a așezat-o mai bine Higuain, care, ce ironie!, după ce a fost luat la goană, se încăpățânează să tot scoată merda din merda.

S-a terminat 1-0, a opta victorie a lui Sarri la limită (din 9), în timp ce Toro seamănă mai mult cu un bou: are 6 meciuri fără victorie (în 4 dintre ele nici măcar nu a marcat) și a ajuns pe 14, la doar 4 puncte de retrogradare. Mazzarri rezistă.

 

Le altre

-Mai sunt unii care o cam iau la vale. Încep să cred că eram prea sigur de mine când râdeam de cei care o vedeau pe Inter peste Napoli. Ai lui Carletto (fără Carletto pe bancă, ci cu fiul Davide) au pierdut pe Olimpico, scor 1-2, și nu sunt decât la 11 puncte de primul loc. Au dat senzația că au făcut totul să ia bătaie. Inclusiv două hențuri în careu. Pentru că nici pe Callejon, nici pe Mario Rui nu-i cheamă De Ligt, ambele s-au dat. Kolarov a ratat, Veretout nu. Zaniolo deschisese scorul, astfel că golul lui Milik nu a făcut decât să creeze ceva suspans pe final. Dar nimic serios. Iar Roma lui Fonseca are 3 victorii la rând și e răsplătită cu locul 3. În schimb, băieții din Sud se duc spre sudul clasamentului. Sunt pe 7, iar De Laurentiis i-a băgat în cantonament, înaintea duelului cu Salzburg, din Liga Campionilor. Ancelotti a zis că nu a fost de acord cu ideea. Deci, occhio.

-O tradiție de dată recentă: Inter bate tot în deplasare. 6 victorii din 6, singurul parcurs de genul ăsta în Top 5 campionate. Lukaku a dat doppietta pe final, pentru 2-1 la Bologna. De pe Dall’Ara vine și parada etapei. A încercat Skorupski ceva, dar tot nu a fost suficient.

-Thiago Motta și-a început promițător mandatul la Genoa, dar contra lui Udinese, o echipă care luase 11 goluri în 4 zile și și-a demis antrenorul, a exagerat cu riscatul. În minutul 70, la 1-1, a scos un fundaș, pe Romero, ca să-l bage pe Sanabria. Sucursala a zis merci și, în cele din urmă. a profitat de spații pentru a câștiga cu 3-1. Și a mai dat și ceea ce, probabil, e golul etapei. De Paul a lovit-o de parcă toată viața lui depindea de șutul ăla.

-Pe Bentegodi, Verona a învins-o cu 2-1 pe Brescia, rezultat care a dus-o pe Hellas în prima jumătate a clasamentului, iar pe Eugenio Corini l-a lăsat fără serviciu. Dar meciul de pe Bentegodi a fost mai mult despre extrafotbal. Rasism, mai exact. Ținta a fost Balotelli, care nu a mai rezistat și a vrut să iasă de pe teren, nu înainte de a da cu mingea după maimuțoii care scoteau sunete de maimuță în curva veroneză. De unde au venit apoi niște explicații halucinante. WOW! Până una-alta, vreau doar să vă amintesc că Inter rămâne, deocamdată, singura echipă pedepsită exemplar pentru astfel de manifestări. Înțeleg că chestia aia trebuia să rezolve problema. Oh, well…

Altfel, Balotelli s-a revanșat cumva printr-un gol care îi face serioasă concurență celui înscris de De Paul.

-Lecce a condus-o de două ori pe Sassuolo, dar mai trebuie să aștepte pentru prima victorie stagională acasă. S-a terminat 2-2, dar măcar salentinii încep să adune puncte pe Via del Mare. Acum au două peste zona retrogradării. La fel ca ăia cu care au făcut egal, dar care trebuie să joace și restanța cu Brescia.

-Fiorentina – Parma a fost un meci mai slab decât ar fi trebuit. Dar măcar am avut goluri mișto. Castrovilli, tot mai mult o certitudine, respectiv Gervinho le-au marcat. Și a fost 1-1.

-Din când în când, se mai trece peste tradiții. Studiu de caz: Milan – Lazio. De 30 de ani, de când era Maldini mic și-și dădea autogoluri, se chinuiau băieții din Capitale să-i bată pe rossoneri pe San Siro. În perioada asta, au reușit să ia și-un Scudetto, dar victorie la Scala tot n-au pupat. Până duminică seară. Ciruțu a dat cu capul golul 100 în biancoceleste. Correa a ratat cât a putut, dar, până la urmă, i-a executat pe „verișori”, iar Simonel mai forțează puțin intrarea în istoria clubului: a câștigat cu 2-1 la Milano. Dar a fost meciul lui Luis Alberto.

Milan a pierdut deja 6 meciuri și e pe 11, dar orice discuție despre lupta pentru evitarea retrogradării ar fi puțin forțată. Oricum, numai faptul că trebuie să spun asta e suficient de amuzant. Mai mult chiar decât declarația asta a lui Pioli.

-Ați văzut SPAL – Sampdoria? Păcat! Aveați șansa de a înțelege de ce echipele astea erau ultimele două în Serie A, la începutul etapei. Au câștigat genovezii cu 1-0, printr-un gol marcat în prelungiri de Caprari, care intrase de doar câteva secunde. Prima victorie a lui tataie Ranieri i-a trimis pe ferrarezi pe ultima poziție, în timp ce i blucerchiati și-au egalat rivala din oraș la puncte, dar rămân tot la retrogradare.

Classifica Serie A

Alla prossima, raga. Ciao, pa!

Sursa foto deschidere: direttagoldbet.it

Facebook Comments

Lasă un răspuns