Răzbunarea lui Maradona

Când a semnat cu Napoli, în 1984, Maradona nu știa exact la ce se înhamă. Și aici nu vorbim doar din punct de vedere fotbalistic. Diego nu trebuia să fie doar jucătorul care să scoată echipa din mediocritate, ci și simbolul luptei împotriva nordului arogant și dominant. A acceptat pentru că era disperat să plece de la Barcelona și pentru că a ajuns, totuși, în cel mai sud-american oraș al Europei.

Maradona nu a avut prea mult timp la dispoziție, înainte de a afla ce presupune rivalitatea dintre Nordul și Sudul Italiei. Debutul în Serie A și l-a făcut la Verona, acolo unde napoletanilor nu li s-a pus vreodată covorul roșu. Neamțul Briegel l-a introdus în fotbalul italian, fiindu-i un fel de Gentile mai gentil, iar Hellas a bătut cu 3-1. Era începutul acelui sezon istoric, încheiat cu improbabilul Scudetto veronez.

În ziua aia, pe Maradona nu l-a durut doar înfrângerea (altfel o constantă a primelor luni lângă Vezuviu), ci și modul în care au fost tratați el, colegii săi și, în general, napoletanii. „Benvenuti in Italia” se putea citi pe un banner din curva veroneză. Alături de alte urări prietenoase, precum „Vesuvio pensaci tu”. Pentru cine e puţin familiarizat cu il calcio, sunt lucruri obişnuite. Mai ales când vine vorba despre aceste două echipe.

De-a lungul timpului au existat multe dialoguri de la distanţă între cele două tifoserii. „Giulietta è ‘na zoccola„, au scris napoletanii la un moment dat (iar zoccola înseamnă exact ce credeţi că înseamnă). „Napoletani figli di Giulietta”, au răspuns ulterior veronezii. S-a întâmplat ca la mijloc să pice și jucătorii. În 1983, brazilianul Dirceu a făcut greșeala de a trece de la Hellas la Napoli. Suporterii gialloblu l-au salutat astfel: „Dirceu ora non sei più straniero, Napoli ti ha accolto nel Continente Nero”. Probabil v-ați făcut deja o idee.

Învins și luat la mișto, Maradona a promis să se răzbune. Ocazia i s-a ivit un an mai târziu. În 20 octombrie 1985, Verona a mers mândră pe San Paolo. Tricourile alea mișto, galbene, cu Scudetto pe piept. Proaspăt calificată în optimile de finală ale Cupei Campionilor, după o dublă victorie cu PAOK. În Serie A nu începuse grozav. Era doar pe 7, după 6 etape, însă dădea semne că se pune pe picioare, după un egal cu Inter și o victorie cu Sampdoria, care își începuse deja ascensiunea terminată cu titlul istoric din 1991. Dar la Napoli nu a avut vreo șansă. Meciul era gata după mai puțin de 50 de minute. Giordano și Bagni făcuseră 2-0. Enter Diego.

Prin minutul 58, apărarea lui Napoli a aruncat o minge în jumătatea de teren a Veronei. Țina era evidentă. Singur între 4 adversari, dar nemarcat, Maradona, aflat cu spatele la poartă, a domesticit sfera așa cum știa el. S-a întors și aruncat o privire scurtă spre Giuliano, portarul oaspeților. L-a văzut ieșit. Atât i-a trebuit. S-a așezat perfect și a trimis nonșalant, aproape la mișto, un pallonetto divin.

Golul de 3-0. Scorul final a fost 5-0. Dar totul se terminase în momentul ăla.

Napoli – Verona, azi, la 19:00.

Sursa foto deschidere: Twitter/@Diego10Dear

Facebook Comments

Lasă un răspuns