Polonia are o campioană în premieră şi merită să-i ştiţi povestea

Una dintre poveștile sezonului vine din Polonia. Acolo unde campioană a ieșit Piast Gliwice. Dacă nu știți de unde să apucați informația asta, nu trebuie să vă simțiți prost. Cu toții am fost în acest punct. Pe scurt, e prima echipă din Silezia Superioară care ia titlul, după o pauză de 30 de ani. Precedenta a fost mult mai cunoscuta Ruch Chorzow. De la Zaglebie Lubin, în ’91, polonezii n-au mai știut cum e să ai o campioană în premieră.

E o situație nouă, iar urmașii lui Sobieski nu dau dovadă de prea multă imaginație. Despre Piast Gliwice se spune că este – sunteți pregătiți? – un fel de Leicester. Adică simbolul oricărei surprize din fotbal, în ultimii ani. Dar să știți că ceva asemănări chiar există.

Un nume celebru la Piast Gliwice

Este o poveste similară cu cea a lui Leicester City. Avem un buget de mijlocul clasamentului și ne-am chinuit anul trecut. Dar, de când am revenit din vacanța de iarnă, am câștigat 12 din cele 16 meciuri (ulterior s-au făcut 13 din 17 – nota mea)”, a povestit Tom Hateley pentru dailymail.co.uk. Și da, are legătură cu Hateley ăla de îl știți și voi.

E fiul lui Mark. Fost internațional englez, campion prin Scoția, cu Glasgow Rangers, și prin Franța, cu Monaco. Mai are în CV ceva ani la Coventry City, Portsmouth și o perioadă în Serie A, la un Milan cam la fel de slab ca acum, dar care măcar o mai bătea pe Inter din când în când. De altfel, băiatul chiar a intrat în folclorul rossonero, pentru că a decis un Derby della Madonnina, printr-o lovitură de cap, care îi era armă principală. Atât de mult a contat golul ăla, încât Curva Sud l-a transformat într-o coregrafie acum câțiva ani, chiar la un meci contra ”verișorilor”, în care Alex a marcat aproape la fel.

Și bunicul lui Tom, adică tatăl lui Mark, Tony, a fost cineva în fotbalul din Anglia. Asta deduc din faptul că a jucat la Aston Villa, Chelsea și Liverpool. Juniorul nu a fost la fel de înzestrat, deși a insistat să continue tradiția familiei. Așa că, după ce a trecut pe la Reading, Basingstoke Town, Motherwell și Tranmere Rovers (e ușor surprinzător că nu a fost dezmoștenit), a băgat o fisă în Polonia. La începutul lui 2014, a semnat cu Slask Wroclaw. În 2016, s-a întors în Scoția, la Dundee, apoi a făcut cale întoarsă și a ajuns la Piast Gliwice, acum un an și jumătate.

În septembrie face 30 de ani și tocmai a luat primul trofeu al carierei, la capătul unui sezon în care și-a stabilit propriul record de goluri marcate – 4. În apărarea lui, joacă mijlocaș și, la nevoie, fundaș dreapta, deci nu e el cu veleități ofensive. Tom Hateley este unul dintre jucătorii găsiți unde nimeni nu s-ar fi gândit și care, puși împreună, au întrerupt hegemonia Legiei Varșovia. Un club cu un buget mult mai mare și care a luase cinci din precedentele șase titluri.

La fel au apărut mijlocașul ecuadorian Joel Valencia, desemnat fotbalistul sezonului, după ce a fost luat din Slovenia, de la FC Koper. Vârful Piotr Parzyszek, care a devenit golgheterul echipei, a fost remarcat în timp ce dădea goluri într-o veselie prin liga a doua olandeză și a fost luat după un an meh la Zwolle. Portarul Frantisek Plach a fost pescuit din subsolul clasamentului din Slovacia. Degeaba vă spun numele echipei, că oricum nu o să-l mai țineți minte mâine. Fundașul danez Mikkel Kirkeskov a retrogradat în Norvegia. Fundașul Jakub Czerwinski și mijlocașul Tomasz Jodłowiec au fost trimiși la plimbare de Legia, dar au devenit puncte ferme la Piast Gliwice. Putem continua, dar cred că toată lumea a prins deja ideea.

Începe să aducă puțin cu Leicester, nu? Și mai avem.

Punctul de cotitură

Nu totul a funcționat de la început. În sezonul trecut, Piast Gliwice s-a salvat de la retrogradare în ultima etapă. Devenea tot mai clar pentru toată lumea că locul 2 ocupat la finalul ediției de campionat 2015/16 fusese doar o întâmplare. Acum, pare punctul de plecare al unui proiect în care puţine lucruri au fost lăsate la voia întâmplării. Nici măcar dificultăţile despre care am amintit mai sus nu i-au făcut pe şefi să intre în panică şi să acţioneze la cald.

Ne-am suflecat mânecile şi am trecut la lucru. Câţiva jucători au plecat, alţii au venit. Cei rămaşi au auzit din partea noastră că avem încredere în ei şi că ştim că pot juca fotbal. Ştiam că va fi mai bine, dar trebuie să recunosc că nu ştiam că va fi atât de bine. De-a lungul sezonului, am tot repetat că nu ne interesează locul din clasament de la finalul sezonului, că avem obiective pe termen lung. Dar apoi am luat puncte cât să intrăm în play-off, apoi am ajuns să luptăm pentru o clasare pe podium. Când am devenit siguri de ‘argint’, ne-am spus: ‘De ce să nu încercăm să luăm primul loc?’”, a povestit directorul sportiv al clubului, Bogdan Wilk, pentru tvn24.pl.

Pe 4 mai, un spaniol de care au auzit probabil doar rudele lui, Gerard Badia, a dat golul prin care Piast Gliwice a bătut-o pe Legia, scor 1-0, chiar la Varşovia. Era clar că băieţii din Silezia nu se joacă. Sentinţa definitivă a venit două săptămâni mai târziu. Tot un 1-0, stabilit de golul lui Parzyszek, în faţa lui Lech Poznan a consfinţit un succes istoric. Pe lângă locul 2 de acum 3 ani, clubul a mai fost aproape de un triumf intern în ‘78 şi ‘83. De fiecare dată a pierdut în finala Cupei Poloniei.

Ceva interesant s-a născut în acest oraş. Am arătat că titlul nu este câştigat de cel mai bogat club. Oricine poate lua campionatul, depinde de oamenii din jur şi de felul în care lucrează”, a explicat antrenorul echipei. O altă asemănare cu Leicester.

Protagonist la precedentul titlu ajuns în Silezia Superioară

Waldemar Fornalik şi-a petrecut toată cariera de jucător la Ruch Chorzow. Adică perioada 1982-1994. Deci a făcut parte din echipa care a luat titlul în ‘89. Precedentul ajuns în Silezia Superioară. Ca antrenor, s-a tot plimbat, pe ici, pe colo, până a ajuns selecţioner. Deşi palmaresul nu era neapărat grozav. Un loc 2 şi un loc 3 cu Ruch au fost suficiente. Însă căderea a fost la fel de bruscă. Polonia a ratat calificarea la Mondialul din 2014, iar omu’ nostru a rămas fără job.

Aşadar, fără loc de muncă, fără trofeu şi cu o reputaţie de refăcut. Un Ranieri cu mai puţin noroc în viaţă. A ajuns la Piast Gliwice acum 2 ani, după ce, anterior, pregătise pentru a doua oară echipa de care şi-a legat mare parte din viaţă. În primul sezon, a obţinut dramatic salvarea. În al doilea, a luat entuziasmant titlul. Trecerea asta de la agonie la extaz nu e ceva neobişnuit pentru fanii din oraşul de 180.000 de locuitori.

Anunţul care a salvat clubul

Club mic şi insignifiant, Piast Gliwice are o istorie agitată, începută în iunie 1945. De-a lungul timpului, şi-a schimbat numele de multe ori. De prea multe ori. Nici nu contează de câte ori. La actuala denumire s-a ajuns în 1996. E cea mai lungă perioadă cu acelaşi nume, ca să vă faceţi o idee. Cu 3 ani înainte de asta, echipa era practic moartă şi-ngropată.

În 1993, din motive financiare formaţia de seniori a fost retrasă din liga a patra. Clubul a continuat să existe, însă fără echipă mare. Doar copii şi juniori. Fanii au început campanii cu “Vrem echipă!” şi au primit-o în 1997. Vedeţi, asta înseamnă reînfiinţarea secţiei de fotbal: să se fi desfiinţat în prealabil! Dar nu a fost deloc uşor. Totul s-a făcut printr-un anunţ la ziar.

Conducerea lui Piast Gliwice intenţionează să reînfiinţeze echipa de seniori, care va începe să joace în B-Class (asta înseamnă liga a opta – nota mea), în sezonul 1997/98. Jucătorii sunt rugaţi să vină la prima întâlnire organizată. De asemenea, dorim să vă anunţăm că şedinţele de antrenament ale viitoarei echipe de seniori vor avea loc în zilele de miercuri şi vineri, de la ora 18:00. Îi invităm pe toţi cei interesaţi”, suna anunţul din Nowiny Gliwicki.

Şi au apărut băieţi dornici să ajute. Şi aşa a început urcuşul spre elită. A durat 11 ani. Peste alţi 11, a venit succesul ăla mare şi nesperat. Acum, se fac planuri de Liga Campionilor. Piast Gliwice a jucat de două ori în Europa, de fiecare dată în UEL. Nu a câştigat vreun meci, din patru jucate. Două egaluri şi tot atâtea eliminări din prima. Competiţia aia care atrage ca un magnet s-ar putea dovedi o pălărie puţin cam mare pentru o echipă care joacă acasă pe un stadion de nici 10.000 de locuri.

Şi totuşi, sunt câţiva care s-ar putea să ne spună că nu e o idee prea bună să-i subestimăm pe băieţii ăştia.

Sursa foto: psnfutbol.com

Lasă un răspuns