Donny van de Beek e pregătit să devină următorul mare mijlocaş olandez. De fapt, e nerăbdător să o facă. Folosită corect, lipsa asta de răbdare poate fi folositoare.
Într-un interviu pentru The New York Times, Edwin van der Sar a explicat mecanismul după care funcţionază treaba la Ajax. Şi motivul pentru care conducerea nu intră în panică, atunci când pleacă jucătorii. Ba chiar e încurajat acest flux. „Trebuie să pregătim terenul pentru următorul. Dacă jucătorii stau prea mult, următorul nu poate juca. Totul se blochează„, a spus fostul portar.
Nerăbdătorul van de Beek a dus la extrem filosofia asta. S-a dus la Davy Klaassen, cel căruia trebuia să-i ia locul. Ăsta avea 24 de ani şi era căpitanul echipei. L-a luat tare: „My friend, tu de ce încă eşti aici? E vreo problemă cu tine sau care-i şmenu’? Hai, tre’ să pleci, doar nu o să joci toată viaţa aici„. Şi Davy, altfel bun prieten cu Donny, a plecat.
Aproape doi ani mai târziu, van de Beek este unul dintre fotbaliştii momentului în Europa. A pasat decisiv la Madrid, a egalat la Torino, a dat golul victoriei la Londra, iar Ajax e la un pas de finala Ligii Campionilor. Pentru prima oară după 23 de ani. Copilu’ are 22 de ani, aşa că nu a prins nici succesul din ’95, nici finala din ’96. E de înţeles dacă se grăbeşte puţin. Mai ales că, probabil, vara asta, o să fie rândul lui să fie luat la goană de la Amsterdam de vreun puşti dornic să arate ce ştie.
van de Beek – ginit de Bergkamp, remarcat de Cruyff
Donny van de Beek face parte din generaţia asta de excepţie apărută la Ajax ca urmare a „revoluţiei” forţate de Cruyff şi băieţii lui, în 2011. Pe scurt, revenirea la valorile vechi ale clubului şi alte clişee pe care le tot auzim în perioada asta. Copilu’ avea stofă de fotbalist de mic. Andre, tatăl lui, a povestit că a înţeles asta de când l-a dus prima oară la un meci, iar ăsta micu’ a început să strige către jucători unde să paseze şi unde să se deplaseze.
L-a dat la fotbal la o echipă mică, de la ţară, de unde e familia, dar la 10 ani calităţile lui erau evidente pentru toată lumea. PSV, Feyenoord şi Utrecht au venit cu lalele la doamnă şi cu diverse atenţii la tată, ca să-l „transfere”. Doar că familia van de Beek avea abonament la Ajax, aşa că… Oameni serioşi, care ştiau ce vor. Donny a ajuns acolo şi, la un moment dat, a intrat pe mâna unui oarecare – Dennis Bergkamp.
Legendei i-a plăcut ce a văzut. Ba chiar s-a revăzut puţin în micul Donny. Aşa că atunci când a devenit secundul lui Frank de Boer, la echipa mare, l-a bătut pe ăsta la cap: „Bă, e unu’ ca mine la puşti. Ia-l cu noi!„. Şi luat a fost. Da’ a mai fost cineva care l-a ochit pe van de Beek.
Povestea Andre van de Beek că, într-o zi, a avut o discuţie chiar cu Johan Cruyff: „‘Îl ştiu pe fiul tău, da. Este Donny van de Beek. Este bun la asta, este bun la aia…’ Mi-a spus totul. Ştiţi cât de ciudat e ca cel care îţi este idol să ştie totul despre fiul tău? Mi-a spus totul, până la cel mai mic detaliu„.
Păi, în condiţiile astea, ce ne mai mirăm?
Golul de la Londra
Nu o să vă plictisesc cu amănunte tactice, că oricum le găsiţi peste tot. Vreau doar să remarc faptul că van de Beek a marcat la Londra un gol care i-a evidenţiat probabil cea mai mare calitate: abilitatea de a observa spaţiul liber şi de a-l ataca. La fel cum a făcut şi la Torino, în returul sferturilor de finală.
Şi, oricât de nerăbdător este, băiatu’ a ştiut să se poziţioneze şi să aştepte momentul ideal în care să plece în spatele apărării, fără a fi prins în offside. Nu i-a mai rămas răbdare şi pentru a aştepta ca mingea să intre în poartă. Aşa că s-a bucurat înainte.
Sursa foto: voetbalprimeur.nl
Frumos articol. Felicitari!