Ultimul meci al lui Il Grande Torino

27 februarie 1949. Italia bate Portugalia cu 4-1, într-un amical. La finalul meciului de pe Luigi Ferraris, căpitanul oaspeţilor, Francisco Ferreira, se duce la omologul său Valentino Mazzola. Îi spune că se va retrage la finalul sezonului şi ar vrea să-şi încheie cariera împotriva lui Torino. Echipa momentului în Europa de acum şapte decenii

Il Grande Torino

Puţine echipe au dominat fotbalul italian aşa cum a făcut-o Torino în anii ’40. O echipă imbatabilă, care a cucerit cinci titluri consecutive în Serie A şi care a rămas pentru mulţi cea mai frumoasă pe care a avut-o Italia vreodată. Valentino Mazzola, tatăl lui Sandro, era starul indiscutabil, dar lângă el erau oameni de nădejde şi fotbalişti remarcabili, precum Ezio Loik, Mario Rigamonti, Valerio Bacigalupo, Eusebio Castigliano, Romeo Menti sau Aldo Ballarin. În acea perioadă, pe bancă au stat Antonio Janni, Mario Sperone, Luigi Ferrero sau Egri Erbstein. Iar omul care prin pasiunea sa şi prin banii săi a făcut posibilă toată epopeea a fost preşedintele Ferruccio Novo.

Atât de puternic era acel Toro încât, pe 11 mai 1947, a dat 10 dintre cei 11 titulari ai Italiei, într-un meci câştigat cu 3-2 împotriva Ungariei. Un record care a rămas în picioare şi azi. La fel ca cel de 125 de goluri marcate într-un singur sezon de Serie A, în 1947/48. Sunt doar două dintre foarte multele performanţe de referinţă ale băieţilor granata.

Torino ar fi trebuit să fie scheletul naţionalei Italiei care să meargă în Brazilia, în 1950, pentru a-şi apăra cele două titluri mondiale din 1934 şi 1938. Mazzola şi colegii săi luaseră deja contact cu ţara gazdă a primei Cupe Mondiale de după război, în 1948, când au jucat cu Palmeiras, Corinthians, Sao Paulo şi Portuguesa, fiind învinşi doar o dată.

Promisiunea

Mazzola îi promite lui Ferreira că va avea parte de meciul dorit. Toro va merge la Lisabona cu toate starurile sale, pentru un amical cu Benfica, la începutul lui mai. Don Ferruccio nu e neapărat încântat de idee. Dar le spune băieţilor lui că dacă nu pierd cu Inter, cu doar câteva zile înainte de partida din Portugalia, nu se va opune plecării.

Pe 30 aprilie 1949, Torino joacă la Milano, cu Inter. Un derby-scudetto practic, pentru că granata avea 4 puncte în faţa nerazzurrilor în clasament. S-a terminat 0-0, un rezultat prin care Toro îşi asigură în mare măsură al cincilea titlu consecutiv. Şi un rezultat care îi permite lui Mazzola să-şi ţină promisiunea făcută unui prieten.

Ultima reprezentaţie

Embed from Getty Images

Castigliano, Ballarin, Rigamonti, Lloik, Mazzola, Bacigalupo; Martelli, Menti, Grezar, Gabetto, Ossola. Acesta este ultimul prim 11 din istoria lui Il Grande Torino.

Benfica şi Toro au oferit un spectacol frumos. Portughezii au câştigat cu 4-3, dar meciul nu a fost despre scor. Din păcate, avea să rămână în istorie din alte motive. A fost ultima reprezentanţie a celei mai mari echipe pe care a avut-o Torino vreodată. La întoarcerea în Italia, din cauza condiţiilor meteo, avionul care trebuia să-i aducă acasă pe băieţii care reuşiseră să unească o ţară ce încă încerca să-şi revină după război s-a prăbuşit la Superga. Toate cele 31 de persoane de la bord au murit.

Azi, se fac 70 de ani de la ultimul meci jucat de Il Grande Torino. Azi e şi Derby della Mole.

Sursa foto deschidere: duelosdecraques.blogspot.com

Facebook Comments

Lasă un răspuns