În zorii zilei de 22 iunie 1941, Germania nazistă a invadat Uniunea Sovietică. Începea celebra operaţiune Barbarossa. În aceeaşi zi, Rapid Viena a devenit campioana Germaniei la fotbal, după o finală memorabilă. De parcă faptul că titlul ajungea în Austria nu era deja ceva memorabil.
Fotbal în vremea războiului
Al Doilea Război Mondial începuse de aproape 2 ani, dar fotbalul în Germania lui Hitler nu s-a oprit. Nu dădea bine la imagine. Goebbels şi băieţii lui voiau să dea senzaţia unei vieţi cât mai normale. La fel au stat lucrurile şi pe 22 iunie 1941. Au existat discuţii dacă finala campionatului, dintre Schalke 04 şi Rapid Viena, ar trebui să se joace, în contextul evenimentelor în desfăşurare, dar s-a trecut repede peste idee. Aşa că, la ora stabilită, cele două echipe au intrat pe Stadionul Olimpic din Berlin, în faţa unei asistenţe de aproape 100.000 de spectatori.
Prezenţa unei echipe austriece în finala campionatului nu reprezenta o noutate. După Anschluss, anexarea Austriei de către Germania, în 1938, cluburile din cele două ţări au jucat în aceeaşi ligă. Ligă e puţin forţat, pentru că era vorba despre un sistem dificil, cu divizii regionale, ale căror câştigătoare avansau într-o fază finală, unde era împărţite în grupe etc. Da’ înţelegeţi voi. Revenind, în 1939, Admira Viena a ajuns în ultimul act, dar a fost umilită de Schalke, scor 0-9. First Viena FC avea să joace ulterior cu trofeul pe masă în ‘42, când a pierdut în faţa aceluiaşi adversar (0-2).
Însă Rapid Viena era o echipă de alt calibru. Avea mai mult de 10 titluri ale Austriei la acel moment, luase Cupa Germaniei în 1938 (de fapt, finala s-a jucat la începutul lui ‘39), iar în 1940 a terminat pe locul 3 în campionatul german. Cu toate acestea, Schalke pornea clar cu prima şansă. Presupusa echipă favorită a lui Hitler reprezenta în acea vreme cam ce e Bayern în prezent. “Minerii” luaseră 5 din precedentele 7 titluri, au ajuns în ultimul act primind doar trei goluri în faza finală şi încercau să obţină o performanţă în premieră: să devină campioni pentru a treia oară la rând. Nimeni nu se îndoia că Viktoria, trofeul acordat celei mai bune echipe din Germania din 1903 până în 1944, avea să ajungă din nou la Gelsenkirchen.
Pentru onoarea Vienei
“Unul dintre cele mai mari triumfuri din glorioasa istorie a clubului nostru”. Astfel este caracterizat titlul de campioană a Germaniei, pe site-ul oficial al celor de la Rapid Viena. Mândria pe care o simt austriecii este firească. Nu doar datorită contextului, dar şi pentru modul în care au obţinut acel succes.
Condusă de Ernst Kuzorra şi Fritz Szepan, cei mai buni marcatori all-time ai echipei, Schalke şi-a respectat iniţial statutul de mare favorită. Vedetele sale nu au marcat, dar, după nici 10 minute, era deja 2-0. După aproape o oră de joc, s-a făcut 3-0. În tribune, publicul a început să strige: “9-0, 9-0”. Cereau repetarea rezultatului din ‘39. Doar că miştourile spectatorilor i-au făcut pe vienezi să-şi amintească de propriul orgoliu. Cel la care a făcut apel starul Rapidului, Franz Binder, înainte de finală. Unul dintre cei despre care se spune că a marcat peste o mie de goluri în carieră (dracu’ stă să le numere!) a vorbit deschis despre dorinţa sa de a răzbuna ruşinea suferită de Admira Viena cu 2 ani înainte.
Şi s-a ocupat personal de asta.
Sfertul de oră în care Schalke nu a ştiut ce a lovit-o
La 3-0 şi cu 30 de minute rămase de jucat, finala era jucată. Doar că nu a fost. Golul lui Georg Schors, din minutul 60, a dat startul unei improbabile reveniri. Din acel moment, Binder a luat meciul pe cont propriu. A reuşit în hat-trick ireal, în mai puţin de 10 minute. Două dintre goluri le-a marcat cu şuturi de la distanţă. Pe al treilea l-a înscris din penalty. Rezultatul a fost întors într-un sfert de oră. De la 3-0 pentru Schalke s-a făcut 4-3 pentru Rapid Viena.
Spectatorii priveau uimiţi. Principala forţă a Germaniei era pusă în genunchi de o reprezentantă a Ostmark, aşa cum se referea propaganda nazistă la Austria. Când şi-a revenit din uluială, publicul a trecut complet de partea vienezilor, a căror victorie a fost „pe deplin meritată„, aşa cum scria presa vremii, care a mai notat că, la sfârşit, „oamenii au intrat pe teren, iar jucătorii de la Rapid au evitat cu greu să fie sufocaţi de felicitările primite din toate părţile„. Eroul Binder a fost purtat pe braţe.
Die Königsblauen (Albastru Regal înseamnă asta) nu s-a împăcat uşor cu eşecul. Jucătorii şi conducătorii echipei au încercat să dea vina pe arbitru pentru neaşteptata înfrângere, iar Ernst Kuzorra a mers până la a refuza medalia acordată pentru locul 2. Însă „minerii” nu au fost luaţi în serios, iar rezultatul nu a fost pus la îndoială.
Legenda trimiterii pe front a jucătorilor de la Rapid Viena
Timp de mai mulţi ani, s-a spus că victoria austriecilor nu a picat bine conducerii naziste, care s-ar fi răzbunat pe jucătorii de la Rapid Viena trimiţându-i pe front, în prima linie. Nu a fost cazul. Au existat inclusiv studii pe subiect, care au arătat că nimeni nu a fost pedepsit pentru una dintre marile surprize din istoria fotbalului german.
Anul următor a însemnat finalul perioadei de glorie pentru Schalke 04, care a recucerit titlul. Penultimul al său. A mai luat unul după război, în 1958. În schimb, Rapid Viena s-a „întors” acasă şi şi-a consolidat statutul de cel mai de succes club al Austriei. Singurul care a triumfat şi în Germania.
Sursa foto deschidere: pesmitidelcalcio.com
Dacă vrei să susţii ceea ce fac, poţi dona aici