Băiatu’ care în poza asta aduce uşor cu Clark Gable e Virgilio Fossati. Un băiat care, la doar 18 sau 20 de ani (depinde de surse), a devenit căpitanul lui Football Club Internazionale. A rămas în istorie ca primul căpitan al Interului.
Dar pentru că suntem datori să respectăm adevărul, un elveţian, Hernst Xavier Marktl pe numele său, a fost, de fapt, primul căpitan din istoria clubului. Nici nu se putea altfel la un club care s-a născut tocmai din dorinţa de a permite străinilor din Italia să joace fotbal. „Noi siamo fratelli del mondo” au spus fondatorii, care au respectat declaraţia de intenţie. Nimeni nu-şi mai aminteşte însă de acest Marktl. Poate şi pentru că nu a jucat decât două meciuri în nerazzurro, ambele pierdute: 2-3 cu Milan şi 0-2 cu U.S. Milanese.
Deşi foarte tânăr, Fossati a preluat responsabilitatea de căpitan, din 1909. Ba chiar şi pe cea de antrenor. Atât cât se putea vorbi despre o astfel de meserie în preistoria il calcio. Milanez get-beget, se remarcase pe maidanele de la periferiile oraşului şi ajunsese la juniorii Milanului. S-a numărat printre cei care au plecat de acolo pentru a da naştere Interului, eveniment care a făcut fotbalul mai frumos şi care s-a petrecut într-un restaurant aflat la doi paşi de Dom.
„Nascerà qui, al ristorante L’Orologio, ritrovo di artisti e sarà per sempre una squadra di grande talento. Questa notte splendida darà i colori al nostro stemma: il nero e l’azzurro sullo sfondo d’oro delle stelle. Si chiamerà Internazionale, perchè noi siamo fratelli del mondo”
E ceva poetic în „comunicatul” ăsta.
Pictorul Giorgio Muggiani, cel care a desenat stema, a fost posesorul primului card de membru. Giovanni Paramithiotti a fost cel dintâi preşedinte. Fossati nu a fost, din punct de vedere tehnic, primul căpitan. Dar, la primul sezon în care a avut acest statut, 1909/10, Inter a câştigat primul Scudetto. La doar 2 ani de la înfiinţare, devenea campioana Italiei.
Fossati juca mijlocaş. Nu avea un fizic grozav nici pentru vremea aia. Cu atât mai puţin pentru standardele de azi. Dar compensa cu o bună viziune a jocului şi multă „grinta”. Plus calităţile alea de lider care îl ajutau să ţină „vestiarul”. Aşa că nu a fost o surpriză când a devenit primul interist care a jucat pentru naţionala Italiei.
Pe 15 mai 1910, la Milano, squadra azzurra (care încă nu era squadra azzurra, pentru că a jucat în alb) a bătut Franţa cu 6-2, în primul meci din istoria ei. Într-o echipă dominată de fotbaliştii lui Pro Vercelli, clubul-etalon al vremii, Fossati a fost singurul jucător de la Inter. A dat şi-un gol, aşa că a rămas o prezenţă obişnuită în naţională şi în următorii ani, devenind şi aici căpitan. Până în 1915, a adunat 12 selecţii. În acelaşi an, i s-a cerut să-şi servească ţara şi altfel.
Începuse Primul Război Mondial, astfel că tricoul nerazzurro şi ghetele de fotbal au fost înlocuite cu uniforma de soldat şi baioneta, iar tranşeele au luat locul terenului de joc. Fossati a ajuns şi aici căpitan. Pur şi simplu, era făcut pentru asta. Din păcate, nu s-a mai întors de pe front. În 1916, în iunie sau în decembrie (sursele diferă din nou), şi-a găsit sfârşitul la Montefalcone. Că avea 25 sau 27 de ani contează mai puţin.
Nu a fost singurul tribut plătit de nerazzurri în Marele Război. Peste 20 de fotbalişti sau membri ai staffului au fost ucişi în tranşee. Chiar şi aşa, la mai puţin de doi ani după sfârşitul conflagraţiei, în 1920, Inter reuşea un mic miracol şi cucerea al doilea Scudetto. Clubul avea să-şi consolideze în următoarele decenii statutul în Italia şi apoi în Europa, iar Fossati a rămas un simbol: jucător, căpitan, antrenor şi erou (pe teren şi în afara lui).
De ce povestea asta? Simplu. Azi se fac 111 ani de când Virgilio Fossati şi alţi 43 de băieţi curajoşi au avut minunata idee de a fonda Football Club Internazionale. La mulţi ani, ai mei!
Sursa foto deschidere: inter-news.it
Dacă vrei să susţii ceea ce fac, poţi dona aici