5 momente memorabile din cariera lui Ilie Dumitrescu

Ilie Dumitrescu a fost un fotbalist excepţional. O s-o tot auziţi azi, când împlineşte 50 de ani (da, atât de bătrâni suntem!), şi e o afirmaţie care nu poate fi contrazisă. Asta nu înseamnă că fotbalistul Ilie Dumitrescu trebuie să le fi plăcut tuturor, spun doar că nu i se pot pune la îndoială calităţile. Dacă aţi fost suficient de norocoşi şi l-aţi prins în perioada lui cea mai bună, ştiţi despre ce vorbesc. Dacă sunteţi mai tineri, daţi fuga la prietenii la mari sau la YouTube şi o să înţelegeţi. Dar după ce citiţi şi vedeţi ce e mai jos.

Cariera lui Ilie Dumitrescu s-a suprapus, practic, cu perioada copilăriei şi a adolescenţei mele. Iar eu am devenit fanul lui. Nu pot spune că a fost fotbalistul meu preferat, dar în anii săi cei mai buni era mereu, în cel mai rău caz, în top 5. Avea un dribling pe cât pe previzibil, pe atât de irezistibil. O viteză de reacţie extraordinară. Dădea goluri. Multe şi decisive. Era carismatic. Şi juca la Steaua.

Îmi pare rău că nu s-au păstrat undeva unde să poată fi accesibile golul marcat cu Dinamo, în turul ediţiei de campionat 1992/93, şi cel reuşit împotriva Rapidului, în 1998. S-ar fi regăsit în selecţia preferatelor mele. Primul a fost înscris după o acţiune care îi plăcea tare mult. A plecat din stânga, a driblat în interior şi a tras imparabil. La lung, dacă încă mă ţine memoria până la capăt. Steaua a câştigat cu 1-0 şi a făcut primul pas spre un titlu aşteptat din ‘89. Al doilea a fost o scăriţă splendidă, prin care a stabilit scorul final, 4-0, în Supercupa României. Şi apogeul unei evoluţii senzaţionale, după ce, cu doar câteva zile înainte, fusese cel mai slab de pe teren în Giuleşti, unde ai lui Lucescu au bătut cu 3-0.

Chiar şi aşa, internetul a păstrat la vedere câteva “bunătăţi” oferite de-a lungul timpului de Ilie Dumitrescu. Am ales cinci. Câte una pentru fiecare 10 ani din cei 50 pe care îi aniversează azi.

Golul cu IFK Goteborg

Ilie Dumitrescu a fost unul dintre protagoniştii parcursului care s-a încheiat cu a doua finală de Cupa Campionilor jucată de Steaua. În campania europeană din sezonul 1988/89, “optarul” din Ghencea a dat 4 goluri. A deschis scorul în meciurile tur de acasă cu Spartak Moscova (optimi) şi Galatasaray (semifinale), a egalat în returul din Turcia şi a făcut 3-0 în partida de gală a lui Lăcătuş, acel 5-1 cu IFK Goteborg, la Bucureşti.

Poate părea paradoxal să vorbim despre golul reuşit împotriva suedezilor, în condiţiile în care e cel mai puţin important, iar protagonistul acelui meci a fost altul. Însă trebuie să înţelegeţi că aici scrie şi o parte dintr-un puşti de nici 8 ani, care se uita fascinat cum Steaua lua pe sus o echipă care câştigase două Cupe UEFA cu doar câţiva ani înainte. După 1-0 pentru Goteborg în tur, s-a făcut repede 2-0 în Ghencea, dar băieţii lu’ Tata Puiu continuau să se ducă dezlănţuit peste adversari. De altfel, se observă din minutele premergătoare golului cum au mers treburile în acea după-amiază.

Apoi Lăcătuş a decis să împartă gloria şi a dat o centrare după care fotbalul românesc încă suspină. Ilie Dumitrescu aştepta la colţul lung şi a marcat cu capul, dintr-un plonjon care a făcut momentul şi mai spectaculos. Probabil că după câteva secunde a auzit şi el celebra replică a lui Lăcă după un assist de felul ăsta: “Ţi-a fost greu, mă?”.

Golul marcat pe Wembley

Embed from Getty Images

Transferat în Anglia, la Tottenham, după Mondialul din SUA (o să ajungem şi acolo), Ilie Dumitrescu s-a simţit ca acasă în toamna lui ‘94, când englezii ne-au invitat să jucăm un amical pe Wembley. Probabil sperând să ne mai bată şi ei, că nu o mai făcuseră din ‘70. N-au făcut-o nici atunci, n-au făcut-o nici de atunci. Şi aşa s-a strâns cam de-o juma’ de secol. Uriaşă putere mondială la fotbal!

În fine, în meciul cu pricina, le-am dat gol englezeşte. Nu doar că s-a marcat după o centrare, dar pasa decisivă a venit de la un alt proaspăt transferat în Premier League, Dan Petrescu. Ilie Dumitrescu s-a băgat între doi fundaşi şi a dat frumos din cădere. Primul gol luat de “it’s coming home” în mandatul lui Terry Venables. Un băiat care nu avea amintiri plăcute cu români roş-albaştri. Până la urmă, s-a terminat 1-1. În următoarele ocazii când i-am prins, nu i-am mai iertat.

Dubla cu Cipru

Vorbim mereu despre ruşinea de la Kosice şi despre emoţiile de la Cardiff, da’ câţi vă mai amintiţi că era să facem o nasoală mare cu Cipru, chiar acasă, în preliminariile World Cup 1994? Se întâmpla în aprilie ‘93, la scurt timp după ce ciprioţii au făcut egal acasă cu Cehoslovacia. Cornel Dinu încă era selecţioner, iar chestia asta începea să se vadă tot mai clar. De exemplu, titular în atac în meciul ăla a fost Gheorghe Ceauşilă. Avea 26 de ani, juca la Sportul şi era la doar primul sezon cu peste 10 goluri marcate în Divizia A. Primul din cele doar două. Iar în locul lui a intrat Marius Predatu. Este că aţi uitat că ăştia au jucat în naţională? De-ale Procurorului. Însă treaba a început să se complice cu adevărat la mijlocul primei reprize, când Sotiriou a deschis scorul.

Din fericire, după doar 10 minute, Ilie Dumitrescu a făcut una de-a lui şi a egalat. Driblingul ăla reuşit prin înţeparea mingii printre picioarele fundaşului e un gest tehnic de mare calitate. La fel şi şutul elegant la lung. Apoi, în repriza a doua, a marcat pentru 2-1. Cu şpiţul de data asta. Două puncte (că aşa era pe atunci) şi la casierie. Deşi a mai durat ceva.

Meciul cu Belgia

Marii jucători se văd în meciurile mari. Din punctul ăsta de vedere, în anii ăia, Ilie Dumitrescu nu s-a fofilat vreodată. “Decisivul” cu Belgia, de la Bucureşti, din toamna lui ‘93 e cea mai bună dovadă.

Embed from Getty Images

Dinu plecase, iar locul său fusese luat de Iordănescu. România a bătut cu 4-0 în Feroe, da’ situaţia rămânea complicată, iar un succes contra belgienilor era fundamental. Totul s-a decis în repriza a doua. Mai întâi, Sandor Puhl i-a refuzat un penalty clar lui Ilie Dumitrescu. Ăsta a zis să se răzbune şi l-a forţat pe maghiar să fluiere unul care nu a fost. Emil Grădinescu se temea să nu fie acuzat de “lipsă de patriotism” şi a evitat să spună cu subiect şi predicat că nu a fost fault acolo. Răducioiu a bătut impecabil şi a făcut 1-0.

Cu 5 minute înainte de final, milanistu’ şi Ilie au reuşit o fază splendidă. Un contraatac perfect, prin care au făcut praf apărarea belgiană. Răducioiu a ţinut mingea atât cât a trebuit, a pasat perfect, iar colegul său din atac a tras din prima, din alergare, cu stângul. Mingea s-a dus sub bară. Or fi fost ei “Dracii roşii”, dar ai noştri erau daţi dracu’.

Peste doar o lună, la Cardiff, Ilie Dumitrescu şi Răducioiu au schimbat rolurile şi au consfinţit calificarea României la Cupa Mondială din SUA.

Meciul cu Argentina

Gol din lovitură liberă. Gol cu o execuţie de fineţe. Pasă decisivă după un contraatac gestionat perfect. Cel mai bun meci al carierei în cel mai mare succes din istoria naţionalei. Ilie Dumitrescu şi-a ales excelent momentul în care să strălucească şi să fie protagonist absolut.

La mulţi ani, Ilie! Mulţumesc pentru amintiri!

Sursa foto deschidere: digisport.ro

Facebook Comments

Lasă un răspuns