Un singur punct în două meciuri. Şi ăla tras de păr, acasă, cu Polonia. Ăsta e bilanţul Italiei în Liga Naţiunilor. Înfrângerea cu Portugalia (0-1) a instaurat panica. Titluri alarmiste pe prima pagină. Teamă de retrogradare. Etc. Ştiţi, italienii se aprind la fel de repede ca noi. Mai ales când vine vorba despre fotbal. Mai ales că încă au pretenţia de a fi printre miezii din fotbal. Un statut pe care, în prezent, îl (mai) au în special datorită istoriei. Sau doar datorită ei.
Ratarea calificării la Cupa Mondială – o premieră în 60 de ani – nu a făcut decât să confirme declinul fotbalului italian şi falimentul „strategiei” după care a fost condus. În mod normal, un asemenea eşec epocal ar fi trebuit să producă un cutremur care să schimbe il calcio din temelii. În schimb, vinovaţii au început să caute vinovaţi. Preşedintele federaţiei s-a dat plecat cu greu, apoi a început să acuze tot felul de conspiraţii care au avut ca scop îndepărtarea sa. FIGC nu are încă un preşedinte ales, btw. În Serie B, rămasă cu doar 19 echipe, s-au disputat deja două etape, dar azi s-ar putea decide revenirea la sistemul cu 22 de squadre. În timpul sezonului! Oricum, trebuie luată o decizie, pentru a nu mai ţine Lega Pro în joc de glezne, să poată şi băieţii ăia să-şi facă programul. Cam aşa arată o parte a tabloului. Să nu mai vorbim şi despre Parma, care a riscat să fie retrogradată, pentru încercarea de a aranja meciul care a readus-o în Serie A, dar apoi a fost doar depunctată, iar în final a început campionatul fără penalizare. Ciao, siamo l’italiani şi nu ratăm nicio ocazie de a rata ocazii să ne facem bine! Am mai folosit-o asta, da’ îmi place cum sună. Şi, în plus, aici, pe site, e în premieră.
Probabil că aici e marea problemă. Fotbalul italian ca întreg nu pricepe că, într-un fel, el deja a retrogradat din elită. Transferul lui Cristiano Ronaldo la Torino şi rezultatele făcute de juBe în ultimii ani sunt exclusiv meritul celor de acolo, nu au nimic de-a face cu ceea ce se întâmplă în jurul lor. Nu mă mai întind, am spus cum văd eu lucrurile, în momentul când s-a făcut mutarea (ce-mi mai place să-mi dau link-uri!). Primul pas pentru a reveni în vârf e să conştientizezi că ai nevoie de nişte curăţenie acasă.
În acelaşi timp, nu ajută foarte mult nici faptul că selecţioner a fost pus un antrenor care, în ultimii ani, s-a remarcat mai ales prin lipsa rezultatelor, a ideilor clare şi, în general, printr-o atitudine conflictuală. Mancini nu mai e acelaşi din prima parte a anilor 2000, când reuşea să ţină pe linia de plutire cluburi în dificultate ca Fiorentina şi Lazio sau să pună bazele unui Inter pe care Mourinho l-a dus ulterior la nivelul următor. În plus, pentru o naţională lipsită de starurile din trecut, nu e deloc alegerea ideală. De-a lungul carierei sale, Mancio s-a bazat în special pe individualităţi. Din postura sa actuală nu se poate pune în fund şi să dea din mâini şi din picioare pentru a cere jucători în mercato. Şi nici naturalizarea lui Yaya Toure nu e o opţiune. Spiace, Roby!
Să ne înţelegem. Până la urmă, meciurile din Liga Naţiunilor au un parfum de amicale, iar discursul lui Mancini după înfrângerea cu Portugalia este unul corect, în principiu. „Nu ne place să pierdem, dar la fel de adevărat e că trebuie să ne asumăm şi câteva riscuri în aceste jocuri şi să-i ajutăm pe fotbalişti să capete experienţă. Ştiam că sunt probleme, pentru că altfel Italia s-ar fi calificat la Cupa Mondială. Nu vrem să retrogradăm şi bineînţeles că ne-ar plăcea să fim primii în grupă, dar obiectivul nostru e să formăm o echipă pentru Euro 2020„, a grăit CT-ul, după ce squadra a fost bătută de golul lui Andre Silva. Adică atacantul care a trecut degeaba prin Serie A. Dacă juca, probabil că ar fi marcat şi Ronaldo, că nici el nu pare să se fi prins cum e treaba pe acolo.
Declaraţiile lui Mancini explică schimbarea a nu mai puţin de nouă titulari faţă de egalul cu Polonia (1-1). Sau debutul lui Lazzari, băiatu’ despre care v-am povestit acum câteva zile. Dar schimbarea sistemului într-un fel de 4-2-4 (ok, 4-4-2), care deja şi-a arătat ineficienţa când a fost folosit de squadra azzurra ridică mari semne de întrebare. Un experiment venit de nicăieri, în condiţiile în care precedentele patru partide au fost abordate în 4-3-3. Cunoscându-l pe Mancio, e posibil să mă încerce şi alte ghiduşii. Şi nu în sensul bun. E ultimul lucru de care are nevoie o echipă deja în degringoladă, lipsită de jucătorii fuoriclasse de altădată şi de lideri.
In other news, Beppe Marotta ar putea candida la funcţia de preşedinte al federaţiei. Schimbare să fie!