CONTROPIEDE. Cinci lucruri după etapa a 15-a din Serie A

napoli lazio serie a

Ragazzi, s-au întâmplat chestii mișto în etapa asta de Serie A! Printre ele, schimbarea liderului și debutul unui alt român. Care român nu a fost doar la număr, ci s-a făcut remarcat. Hai, că avem despre ce vorbi!

Rezultatele

  • Inter – Parma 3-1
    Atalanta – Milan 2-1
    Genoa – Torino 0-0
    J******s – Bologna 2-2
    Roma – Lecce 4-1
    Fiorentina – Cagliari 1-0
    Verona – Empoli 1-4
    Venezia – Como 2-2
    Napoli – Lazio 0-1
    Monza – Udinese 1-2

Clasamentul

clasament serie a, etapa 15

Așadar, părerile nesolicitate ale rundei.

Eroul etapei. Marco Baroni are un loc important în istoria lui Napoli, deși a jucat acolo doar doi ani. Însă nimeni nu uită că, în ultima etapă a sezonului 1989/90, împotriva lui Lazio, a dat golul victoriei cu 1-0, care a consfințit cucerirea celui de-al doilea Scudetto pentru figli del Vesuvio. Acum, ca antrenor al lui Lazio, le-a dat întristarea băieților din sud. De două ori în doar câteva zile chiar. A fost mai întâi meciul de la Roma, din Cupă. O competiție de care Andonio a fost tare fericit să scape, pentru că orice presupune să joace mai mult de o partidă pe săptămână îl încurcă, așa cum știm deja. Ragazzi biancocelesti au bătut zdravăn liderul din Serie A, cu 3-1, eroul fiind Noslin, autorul unui hat-trick. Apoi, în campionat, pe stadionul cu numele lui Maradona, a fost 1-0 pentru laziali. Noslin nu a mai marcat – nici măcar titular nu a fost -, dar a dat assistul pentru frumusețea de gol înscris de Isaksen. Diferența a fost însă mai clară, iar Baroni a arătat că e în Top 3 antrenori din Serie A în 2024. Deși are 61 de ani și nu mai e vreo tânără speranță. Omul nostru și-a început cariera de tehnician în 2000, dar în primul deceniu și jumătate de meserie, apogeul lui a fost perioada petrecută la Primavera zebrelor torineze, cu care a câștigat și un Viareggio. A început să scoată puțin capul odată cu promovarea istorică a lui Benevento, în 2017. În prima ligă a rezistat doar nouă meciuri. Toate pierdute. A mai băgat o fisă peste vreun an, la Frosinone, pe care nu a putut să o salveze de la revenirea în Serie B. De fapt, se poate spune că adevăratul început al carierei de antrenor pentru Baroni a fost 2021, atunci când a semnat cu Lecce. A promovat de pe primul loc și apoi i-a ținut pe salentini în Serie A. În 2023, a trecut la Verona, unde a mai reușit o salvezza. Și încă în condiții grele de tot. Pentru că la mijlocul sezonului, din cauza dificultăților financiare ale clubului, și-a văzut lotul decimat. Rămas fără cei mai buni jucători, tot a reușit să o țină pe Hellas deasupra liniei. Ba chiar a făcut-o să joace fotbal. Așa că în vară i s-a ivit marea șansă: Lazio. A apucat-o cu ambele mâini și a știut să profite de ea. Echipa joacă bine de tot și are rezultate. E prima în Europa League, s-a calificat în sferturile Cupei Italiei și pare că se implică în lupta pentru Liga Campionilor. Fără a beneficia de resursele unuia care nu știe cum să facă să rămână mai repede cu o singură competiție.

Liderul. A șasea schimbare în fruntea clasamentului și doar a doua echipă care ocupă locul 1 în ediția asta de Serie A mai mult de o etapă. Ce ne spune asta? Că e un sezon imprevizibil și că avem un campionat mai echilibrat decât oricând în istoria recentă. Atalanta merita să facă parte din grupul celor care au ajuns în vârf. Pentru constanța și fotbalul din ultimii ani. Pentru că acum dă golgheterul campionatului, are cel mai bun atac și tocmai a reușit a noua victorie consecutivă, record egalat al clubului (și fără Maignan – evident! -, succesul ăsta cu Milan putea fi mai clar). Pentru că, de asemenea, Gasperini nu se concentrează doar pe o competiție, iar asta i-a ajutat pe bergamasci să progreseze până la nivelul la care pot fi considerați o forță a Europei. O să insist pe ideea asta chiar cu riscul de a plictisi: fără victoria aia din UEL, nu am fi avut-o pe ”La Dea” lider în Serie A, cu ambiții de Scudetto.

Urmăritoarele. În teorie, una dintre Fiorentina (care are opt victorii la rând în Serie A, de asemenea record egalat al clubului) și Inter (cu un parcurs de regularitate fără să se fi încordat cu adevărat până acum) ar putea fi la egalitate cu Atalanta, în fruntea clasamentului. În cazul unui egal în restanța dintre ele, ambele ar avea același număr de puncte ca Napoli, dar golaveraj mai bun, ceea ce înseamnă că, virtual, Toni Conte a coborât măcar pe locul 3, dacă nu chiar pe 4. Lazio e și ea acolo, la trei puncte de vârf și cu prima victorie-declarație de intenție a sezonului. În schimb, în partea alba-neagra din Torino nu se pierd meciuri, dar se pierde teren. Pentru că egalurile or prelungi seria de invincibilitate pentru Motta și ai lui, dar înseamnă și puncte lăsate pe drum. Sigur, remiza cu Bologna s-a simțit mai curând ca o victorie, chiar dacă am tot vorbit despre incapacitatea cronică a echipelor lui Vincenzo Italiano de a ține de rezultat. Aș putea să zic vreo două vorbe și de Milan, că tot spune Fonseca peste tot că el încă speră la Scudetto, da’ ar fi puțin ridicol.

Prima de la revenirea lui Ranieri. Dacă nici cu Lecce, o victimă tradițională pentru Roma (mai puțin în ’86, desigur), atunci când? Don Claudio a câștigat în sfârșit un meci la revenirea pe banca echipei lui de suflet și a pus ceva distanță față de locurile alea care dau palpitații. Sigur, e un discurs puțin forțat, mai ales în acest moment al sezonului, pentru că Roma, cu toate problemele ei, e mult prea bună ca să fie măcar amenințată cu retrogradarea. Dar dacă petreci prea mult timp în zona aia, mentalul sigur va fi afectat și ieșirea din criză ar putea întârzia. Așa, un 4-1 reconfortant, ca început al unui parțial abordabil, în care urmează Como și Parma, e exact ce trebuie în încercarea de a obține niște liniște și spațiu de manevră.

Mai poate fi considerată Empoli o candidată la retrogradare? După 15 etape, băieții de pe Castellani stau liniștiți la mijlocul clasamentului, au doar patru înfrângeri (tot atâtea câte Milan și Lazio și doar cu una în plus față de primele două clasate, Atalanta și Napoli) și au o apărare la fel de bună ca Inter (numai Napoli, Fiorentina și ăia răi din Torino au mai puține goluri primite). Tocmai au bătut rău la Verona, la câteva zile după ce s-au calificat în sferturile Cupei Italiei, prin victoria din derby-ul toscan cu Fiorentina, la 11 metri. Omu’ meu Seba Esposito a fost protagonist în ambele meciuri și-l aveam în vedere pentru eroul etapei, dacă nu ar fi câștigat Baroni la Napoli. Interistul parcat la Empoli a dat golul de 2-2 pe Franchi, apoi a transformat lovitura de la 11 metri decisivă pentru calificare, iar pe Bentegodi avea doppietta după nici 20 de minute. E cel mai tânăr italian cu cel puțin patru goluri în sezonul ăsta de Serie A, pentru amatorii de informații d-astea (bine, el are deja 22 de ani, dar în Il Calcio asta înseamnă că ești puști). Și e unul dintre argumentele azzurrilor pentru o clasare fără emoții la final. Doar că Empoli a mai avut starturi d-astea pozitive și a terminat gâfâind ori chiar în B. Iar Roberto D’Aversa, după un început promițător la Parma, a dat numai rateuri. Pe de altă parte, mi se pare că-s măcar două echipe mai slabe, iar pe una ar putea să o mai păcălească, ținând cont de parcursul de până acum.

Parada etapei: Răzvan Sava vs Monza

La debutul în Serie A, al nostru a luat gol printre picioare, însă a avut și o intervenție care a salvat rezultatul pentru Udinese. La scurt timp, colegii lui au marcat și au obținut astfel prima victorie după cinci etape. Fără reflexul ăsta în fața lui Djuric, când scorul încă era 1-1, probabil că friulanii mai stăteau o tură.

Golul etapei: Gustav Isaksen vs Napoli

Execuția în sine era un argument solid pentru ca danezul să fie aici. Însă întreaga fază, mai ales assistul lui Noslin, a făcut definitiv diferența. O alegere ușoară.

Sursa foto deschidere: okcalciomercato.it

Dacă vrei să susții blogul sau pur și simplu să dai o bere
Ori dacă te simți generos
O poți face aici ⤵

Become a Patron!

Lasă un răspuns