O etapă în care Serie A s-a chinuit să revină la origini. Nu chiar Botev Plovdiv, da’ au fost șase bucăți de 1-0.
Rezultatele:
- Bologna – Lecce 1-0
Udinese – J******s 0-2
Monza – Milan 0-1
Napoli – Atalanta 0-3
Torino – Fiorentina 0-1
Verona – Roma 3-2
Inter – Venezia 1-0
Empoli – Como 1-0
Parma – Genoa 0-1
Lazio – Cagliari 2-1
Clasamentul:
Și start la frumoasele discuții pline de pilde și înțelepciune!
Eroul etapei. Lookman a jucat doar opt din cele 11 meciuri în acest sezon de Serie A, dar deja are șase goluri și patru pase decisive. E singurul care se află pe podiumul stagional la ambele categorii. Campionatul lui a început puțin mai târziu, pentru că a încercat să forțeze un transfer la PSG. Nu i-a ieșit, însă nu a luat lucrurile personal. Sau poate le-a luat, depinde din ce perspectivă vrei să privești. La primul meci în care a jucat, cu Fiorentina, a dat gol și assist într-o repriză. La 6-1 cu Verona, a dat-o-n recital de-a dreptu’: doppietta și două assisturi în nici 35 de minute. Da’ cred că suntem cu toții de acord că prestația de pus în ramă e asta de duminică, de la Napoli. Nu e ceva de nivelul hat-trick-ului din finala Europa League, însă e tot ceva antologic, despre care se va vorbi peste niște ani. Două goluri în prima repriză, care au zguduit puternic încrederea unui lider care prinsese viteză și luase avans în funtea clasamentului. Gasperini a decis să-l lase pe bancă pe golgheterul Retegui, probabil pentru a lăsa apărarea lui Conte fără repere (până la urmă, a intrat și a dat și gol, desigur). Și-a permis să o facă și pentru că, în Lookman, are un băiat capabil să ia un asemenea duel pe cont propriu și să-l decidă de unul singur. Atalanta nu mai e o revelație, dar încă e capabilă să surprindă. La momentul ăsta, după mai mult de un sfert de sezon, e pe podium, are cel mai bun atac (de parcă asta mai e o știre), așa că ar fi o eroare să nu fie luată în calcul în lupta pentru Top 4. Și poate chiar pentru mai mult.
Liderul. E același, dar nu la fel de sigur pe el. După bătaia asta luată acasă, nu au cum să nu apară anumite dubii. Una a fost 0-3 ăla de la Verona, alta e 0-3 ăsta de pe Maradona. Pe Bentegodi, încă era o senzație de vacanță, nu veniseră gurile de foc, poate nici așteptările nu erau cine știe ce, ținând cont de ceea ce s-a întâmplat în sezonul trecut. Dar acum echipa era pe val, în formă, venea după un succes important la Milano. A fost suficientă o săptămână în care Andonio a avut de gestionat meciuri serioase din trei în trei zile și a și venit pasul greșit. Și în ce manieră… De urmărit reacția din testul cu Inter, un meci care ar putea să o dea pe Napoli jos de pe primul loc. Oricum, Conte deja a revenit la tactica lui obișnuită. I-am putea spune tras pe cur, dacă am fi răi. Omu’ vorbește de parcă a venit să o antreneze pe Acireale. Tot bate monedă pe locul 10 din sezonul trecut, uitând (sau făcându-se că uită) că echipa asta a fost campioană acum un an și ceva, după ce a defilat prin Serie A. Nucleul e același, iar acestuia i s-au adăugat niște transferuri de câteva zeci de milioane. Discursul ăsta se repetă inevitabil peste tot unde ajunge Toni din Lecce: mereu scade nivelul așteptărilor, doar pentru a se lăuda apoi cu ce a făcut. Problema e că tot repetând aceleași lucruri, e posibil ca jucătorii săi să fie primii care le cred. Și așa, în meciuri de genul celui cu Atalanta, sunt incapabili să arate ca niște pretendenți la Scudetto.
Urmăritoarele (alea care sunt în teorie, nu conform clasamentului, că altfel pe unii nici nu i-am băga în seamă). Inter a venit la un punct de Napoli, după un meci pe care nu l-a închis când trebuia și care s-a terminat 1-0 pentru că arbitrajul video e totuși un instrument folositor, oricât ar urla tot felul de ciudați. Ciudați care se plâng de robotizarea fotbalului, da’ stau toată ziua în gură cu statistici care mai de care mai năstrușnice, de zici că-s toți rude cu Fibonacci. Și pentru că ai lui Simonel au fost încă o dată incapabili să închidă meciul, unul devenit specialist în retrogradări a avut impresia că merita mai mult. Deși dacă nu era portarul trimis de Inter să se călească la Venezia, și pe care care el a tot întârziat să-l titularizeze, pe Meazza am fi avut, cum se spunea pe vremuri, un galop de sănătate. Vai a casa, coglione sau come se dice… Au bătut și ăia răi din Torino, chiar fără să ia gol, ca să redevină echipa cu cea mai bună apărare din Serie A. Mă rog, cu cele mai puține goluri primite, pentru că asta nu înseamnă neapărat același lucru. Și, desigur, avem victoria trasă de păr a etapei, care tura asta merge la Milan. Mai un Maignan, mai o decizie discutabilă a arbitrului (mArOtTa LeAgUe!) și Fonseca a mai făcut rost de trei puncte și mai rezistă o tură. Iar Monza ajunge, din nou, pe loc retrogradabil, spre supărarea foștilor rossoneri Nesta și Galliani. Și nu rezultatul a fost neapărat cauza supărării lor.
O nouă Renaștere la Florența? Scuzaț, din când în când, îmi mai vine pofta de câte un clișeu obosit. Fiorentina – care merita o secțiune numai a ei – a pierdut doar cu Atalanta în acest sezon. De atunci, de la jumătatea lui septembrie, nu s-a mai uitat în urmă. În următoarele nouă meciuri, a obținut opt victorii și un egal. În Serie A, a câștigat în ultimele cinci etape, primind doar două goluri. E pe locul 4, l-a revitalizat pe Kean și până la sfârșitul lunii mai are de jucat cu Verona și Como, așa că poate spera la mai bine. Pare că nu a fost nimic miraculos la Monza: Raffaele Palladino chiar arată a antrenor care curând va primi pe mână o echipă de top. În caz că avem vreun lazial ofuscat prin zonă, cam aceleași cuvinte frumoase se pot spune și despre ai lui. Mai puțin partea cu antrenorul, deși mie îmi place sincer cum joacă echipele lui Baroni.
E posibil să avem o luptă dementă pentru evitarea retrogradării. Faptul că sunt șapte echipe îngrămădite într-un punct e un indiciu în favoarea acestui scenariu. La fel și faptul că o victorie e suficientă ca ultima clasată să iasă de tot din zona de Serie B. În orice caz, două sunt marile câștigătoare ale etapei: Genoa, care i-a redat lui Lecce ”lanterna”, și Verona, care s-a detașat puțin de grupul celor mai slabe, după ce a readus criza la Roma. De apreciat că veronezii nu prea produc meciuri banale. Au cea mai slabă apărare din Serie A, dar și cele mai multe goluri marcate de la locul 8 în jos.
Parada etapei: Mike Maignan vs Monza
Pe live, intervenția asta a lui Sommer a părut mai wow. La reluare, efectul nu a fost același. Așa că rămân la opțiunea inițială, la care m-am gândit de cum am văzut-o: reacția incredibilă pe care Maignan a avut-o la căpățâna lui Pedro Pereira.
Golul etapei: Ademola Lookman vs Napoli
Poate și Meret putea și trebuia să facă mai mult, însă execuția a fost una frumoasă. Plus că a existat cu adevărat sentimentul că, în momentul ăla, meciul a fost gata.
Lookman’s second goal was a thing of beauty 🖼️#NapoliAtalanta pic.twitter.com/u4WjviZGz4
— Lega Serie A (@SerieA_EN) November 4, 2024
Revenirea etapei
Desigur, EL. Mario Balotelli a intrat în minutul 86 la Genoa și tot nu a fost prea târziu pentru a-și face rost de un galben.
Sursa foto deschidere: sport.sky.it
Dacă vrei să susții blogul sau pur și simplu să dai o bere
Ori dacă te simți generos
O poți face aici ⤵
Become a Patron!