Raspadori este marele câștigător al ultimelor două luni din Serie A

raspadori

Giacomo Raspadori a prins lotul Italiei pentru Euro 2020, iar asta e o surpriză doar pentru cei care nu au văzut ultima parte a sezonului din Serie A.

Italia a anunțat numele celor 26 de jucători aleși de Roberto Mancini luni, târziu în noapte. La noi era deja marți. Mancio și-a luat cei 28 de convocați inițial și a mers cu ei în studioul Rai. S-a făcut o emisiune special pentru azzurri. Italienii trebuie să facă totul altfel. A fost un spectacol mai degrabă jenant. Mai lipsea un clovn, că în multe momente a părut un circ. A remarcat bine cineva pe Twitter că Daniele De Rossi, acum în staff-ul squadrei azzurra, nu a părut așa jenat nici după 1-7 cu United, pe Old Trafford. Bine, și el a participat la „show”, jucând un fel de tenis cu tigăi, împotriva selecționerului. Donnarumma, Immobile și Insigne au încercat să repăiască, pentru că știm că la asta sunt buni napoletanii. Au fost prezenți și băieții de la Gli Autogol, care, în ultima perioadă, au devenit la fel de amuzanți ca Vacanța Mare când era săptămânal la TV. Măcar muzica a fost bună, chiar dacă playback poa’ să facă și o surdă-mută.

În fine, merită să rețineți că lotul final nu a fost anunțat în cadrul emisiunii (pe undeva normal, că doar nu-i făcea de râs cu public pe excluși), ci la câteva minute după finalul ei. Și nu au fost doi jucători lăsați pe dinafară, ci trei. Asta pentru că Roberto Mancini a decis în cele din urmă să-l cheme printre cei 26 pe Raspadori, care nu se afla pe lista de 28 de care am amintit mai sus. Însă tânărul atacant al lui Sassuolo, care nu are încă vreo selecție la naționala mare, era virtual convocat de multă vreme. Cel puțin în mintea omului care a redat Italiei entuziasmul pierdut în mandatul de tristă amintire al lui Ventura, antrenorul lui Pește.

Cele două luni de grație ale lui Raspadori

Decisive pentru prezența lui Raspadori în lotul pentru Euro au fost ultimele două luni ale sezonului. În aprilie și mai, a jucat de la început în 7 meciuri. Anterior, fusese titular de doar 6 ori. În aceeași perioadă, a marcat 5 din cele 6 goluri cu care a încheiat campionatul. Printre ele, dubla memorabilă de pe San Siro, unde Sassuolo a câștigat cu 2-1. Culmea, un meci în care a intrat pe parcurs.

Să revedem momentele frumoase din cariera acestui tânăr de 21 de ani. Care cică ar fi și interist.

Însă pentru Raspadori nu au contat doar golurile. Fost atacant de clasă și antrenor care a lucrat cu ceva vârfuri la viața lui, Mancini recunoaște imediat calitățile unui jucător ofensiv. Cu siguranță, a văzut ce au văzut și alții în anii trecuți.

„Predestinatul” promovat de Roberto De Zerbi

Un alt Roberto, De Zerbi, a fost cel care l-a oferit Seriei A pe Raspadori. L-a ochit la Primavera lui Sassuolo, unde puștiul făcea furori. Era mult peste ceilalți. Tineretul neroverde, cam pușcărie, se ducea spre retrogradare în 2019, însă a scăpat datorită vedetei sale. În ultimele 3 etape, Raspadori a marcat contra liderului Atalanta, a dat doppietta cu Torino, apoi a băgat-o în ațe și cu Genoa, într-un adevărat „baraj” pentru supraviețuire. Răsplata pe care a primit-o a fost convocarea la echipa mare și debutul în A, în ultimul meci al sezonului 2018/19.

În vara lui 2019, De Zerbi l-a luat în cantonament și a decis că „va rămâne cu noi tot sezonul. E un atacant complet”. Încă de la Primavera, au fost mulți care l-au comparat cu Antonio Di Natale. Datorită fizicului său (puțin peste 1,70), dar și datorită calităților pe care le are. Paralela cu „Toto” a fost întreținută de capacitatea lui Raspadori de a proteja mingea, de șuta la fel de bine cu ambele picioare, dar și de faptul că e un jucător combativ și foarte fâșneț. Plus sângele rece în fața porții.

În ciuda declarațiilor lui De Zerbi, Raspadori a rămas în umbră până în vara anului trecut. După ce pauza forțată de pandemie s-a încheiat în Serie A, puștiul a prins tot mai multe minute. La primul meci ca titular, cu Lazio, pe Olimpico, a dat gol. „Nu mai am aer, e cea mai frumoasă zi din viața mea”, a spus atunci. Probabil nu-și imagina că vor fi altele și mai și așa de curând.

Sezonul ăsta abia încheiat a fost cel în care Raspadori a confirmat. A devenit o prezență obișnuită la Sassuolo, purtând și banderola de căpitan la un moment dat, a marcat atât cu Milan, cât și cu ăia în alb și negru din Torino, a înscris și la Euro U21, iar acum merge la Europeanul mare. Pare mai curând un joker, într-un atac în care lupta pentru titularizare se dă între Immobile și Belotti, dar senzația e că Mancini nu l-a luat în lot doar pentru a fi la număr.

Sursa foto deschidere: beinsports.com

One Reply to “Raspadori este marele câștigător al ultimelor două luni din Serie A”

  1. Salut,

    L as fi inclus și pe Pessina. Ce cauta Bernardeschi acolo? O fi vreo slăbiciune de a lui Mancini.. Sau poate chiar nu o fi jucat la Juve pe postul lui, asa cum se plânge el.. Spinazzola?…

    Oricum primul 11 e beton la Italia. Ii vad printre favoriți cu Barella mvp ul turneului..

    Off topic-Domnu Conte și a ales într adevăr o echipa cu bani si o conducere care ii va aduce ce jucători vrea el…. Nu are nici un sens mutarea.. Ma face sa cred ca a plecat de la Inter din alte motive.. Poate glonțul primit anul trecut.. Sau poate alt italiano vero i a luat locul unde vroia el :)))

Lasă un răspuns