Cupa Italiei a fost un haos încă de la prima ediție

Azi încep cu adevărat treburile serioase în Cupa Italiei. Mă rog, cât de serioase pot fi ele când e vorba despre un Torino – Genoa… Ideea e că sistemul italian, ușor tâmpițel, le bagă în competiție pe primele 8 din sezonul precedent abia în optimile de finală. De obicei, acasă. Șanse pentru toată lumea, cum ar veni.

Bine, competiția asta oricum a fost o ciudățenie încă de la prima ediție, disputată în 1922. Adică într-un moment în care Italia se pregătea să intre pe mâna fasciștilor, iar federația era în conflict cu principalele cluburi ale vremii. La conflictul ăla s-a ajuns după ce echipele mari au cerut reducerea numărului de participante în prima ligă, pentru „a crește nivelul calitativ al fotbalului”. Federația și „piticii” s-au opus, considerând că un număr mai mare de meciuri reprezenta o bună propagandă pentru o disciplină care intra puternic printre favoritele italienilor.

Și astfel s-a ajuns la schismă. Băieții mari și-au luat faima și jucătorii valoroși și au înființat Confederația Fotbalistică Italiană, organizându-și propriul campionat. FIGC a rămas cu celelalte echipe și cu un alt campionat. Așa se face că anul 1922 figurează cu două campioane ale Italiei, ambele recunoscute oficial: Pro Vercelli și Novese. Vă prindeți voi care ce competiție a câștigat.

Pentru a face lucrurile mai interesante, băieții din federație au avut ideea unei competiții alternative. Bine, nu e ca și cum descoperiseră apa caldă. În Anglia, de exemplu, se juca de aproape jumătate de secol. Așadar, a apărut Cupa Italiei, la a cărei primă ediție au luat startul 37 de echipe, multe cu nume mai spectaculoase decât istoria pe care au avut-o. Luați d-aici: Aeronautica Torino, Crema, Casalecchio, Enotria Goliardo, Feltrese, Fanfulla Lodi, Fiorente Genova, Juventus Italia Milano (?1?), Forti e Liberi Forli, Molassana, Pro Livorno, Valenzana, Pastore Torino, Speranza Savona, Vercellesi Erranti sau Virtus Bologna. Cel mai cunoscut nume de acolo rămâne cel al lui Udinese. Și rețineți și Vado, echipă din liga a doua a campionatului organizat de FIGC.

Startul s-a dat la 2 aprilie 1922. Pentru că cele 37 de echipe nu puteau fi împerechate după un sistem normal, unii au fost mai egali decât alții și au sărit primele faze eliminatorii. La fel cum se întâmplă și în prezent, cu alte cuvinte. Sita a tot cernut, iar în finală au ajuns Udinese și Vado. Friulanii le-au eliminat pe Feltrese (4-0), Edera Trieste (4-0), Novese (la masa verde) și Lucchese (1-0). S-au calificat fără a lua gol și erau mari favoriți. Ceilalți, niște ragazzi dintr-o zonă industrială din Liguria, au trecut de Fiorente Genova (4-3, după prelungiri), Molassana (5-1), Juventus Italia (2-0), Pro Livorno (1-0) și Libertas Firenze (1-0, după prelungiri).

Faptul că o echipă de ligă secundă juca cu trofeul pe masă a creat un sentiment de mândrie printre următorii de calcio. „Fotbalul italian nu are niciun motiv să-l invidieze pe confratele englez”, scria Gazzetta dello Sport, după calificarea în finală a celor de la Vado.

Primul erou din Cupa Italiei

Prima finală din istoria Cupei Italiei s-a jucat la 16 iulie 1922, la Vado Ligure. Adică acasă la suprinzătoarea finalistă. Nu a fost un meci grozav, conform cronicilor din acea vreme. Dar momentul decisiv a dat naștere unei legende și l-a transformat pe Virgilio Felice Levratto în primul erou al competiției.

În minutul 118, când scorul încă era 0-0, atacantul care urma să ajungă pe podiumul olimpic cu naționala Italiei și să joace la Genoa, Inter și Lazio a marcat golul prin care Vado a luat Cupa. A tras atât de tare, încât ar fi făcut o gaură în plasă, zice povestea romanțată a finalei. Ettore Cantarutti, unul dintre fundașii lui Udinese, l-a întrebat pe portarul Libero Lodolo: „A fost gol?”. Iar răspunsul dezarmant a fost: „A trecut și a rupt și plasa”.

Trofeul din argint pur a rămas la club doar până în anii ’30, când a fost donat (wink!) în cadrul campaniei Oro alla Patria, în care italienii au fost chemați să-și ofere chestiile prețioase țării, ca urmare a sancțiunilor primite după invazia Etiopiei. Vado a primit o copie abia în 1992, când s-au aniversat 70 de ani de cel mai important triumf din istoria echipei. O echipă care încă există și care își face veacul în Serie D, unde a revenit în primăvara anului trecut.

Cât despre Cupa Italiei, împăcarea dintre Confederația Fotbalistică Italiană și federație a dus la dispariția competiției pentru mai mult de un deceniu. Ok, a existat o tentativă de a fi reluată, în sezonul 1926-27, dar s-a renunțat la idee după câteva tururi. Motivul? Prea multe meciuri. În cele din urmă, treaba s-a pus în mișcare în 1935. Torino a câștigat a doua ediție, iar adversara ei din această seară, Genoa pe următoarea, în 1937.

Sursa foto deschidere: it.wikipedia.org