Best. All Star Game. Ever

Azi e ziua lui Michael Jordan, sportivul pe care eu îl pun deasupra tuturor. Dar aici nu este vorba despre el, ci despre Allen Iverson, baschetbalistul care mi-a plăcut cel mai mult după retragerea GOAT-ului. Iar unul dintre motive este All Star Game-ul din 2001. Un ASG care se află în conversaţia pentru cel mai spectaculos all-time. Cu siguranţă e cel mai bun pe care l-am văzut eu.

O echipă a Estului considerată mult mai slabă, condusă cu 21 de puncte cu mai puţin de 10 minute rămase din meci, a întors incredibil şi a câştigat la un punct, într-un final dramatic. Allen Iverson a fost MVP-ul celui de-al 50-lea All Star Game, disputat la Washington, după ce a marcat 15 din cele 25 de puncte ale sale în ultimele 9 minute. Partea cea mai bună a fost că au existat momente în care băieţii s-au apărat mai bine decât într-un meci de sezon regulat din prezent.

Abia începuse meciul şi…

Asta ca să vă faceţi o idee.

Echipele din All Star Game 

Dezechilibrul dintre Est şi Vest era evident încă de atunci. Azi, privind retrospectiv, pare chiar mai mare.

Esticii şi-au pierdut cei mai experimentaţi oameni – Grant Hill şi Alonzo Mourning – din cauza accidentărilor. Ambii erau la a şasea selecţie în All Star Game. În rest, doar debutanţi sau aproape: Iverson (a doua selecţie), Tracy McGrady (prima), Vince Carter (a doua), Ray Allen (a doua), Allan Houston (a doua), Stephon Marbury (prima), Jerry Stackhouse (a doua), Anthony Mason (prima), Glenn Robinson (a doua) şi Theo Ratliff (prima; nu a mai participat, accidentat).

În locul absenţilor au venit un alt debutant, Antonio Davis, şi doi băieţi serioşi, cu experienţă, Latrell Sprewell (a patra selecţie) şi Dikembe Mutombo (a şaptea), care au mai echilibrat balanţa puţin.

Remarcaţi că, din lista de mai sus, doar trei jucători au devenit campioni NBA: Mourning (care nu a jucat atunci), Glenn Robinson şi Ray Allen. Doar ultimul a făcut-o ca protagonist, atât cu Celtics, cât şi cu Heat.

De cealaltă parte, Shaquille O’Neal a fost indisponibil, dar chiar şi aşa Vestul a pus pe teren o echipă teribilă. Jason Kidd (la a patra selecţie în All Star Game) şi Kobe (a treia) erau guards, Kevin Garnett (a patra) şi Tim Duncan (a treia) au început ca extreme, în timp ce Chris Webber (a treia selecţie) a jucat ca centru, în absenţa lui Shaq. Pe bancă, experienţă căcălău. Karl Malone (a 13-a selecţie), David Robinson (a zecea) şi Gary Payton (a şaptea) erau veteranii. Michael Finley (a doua selecţie), Rasheed Wallace (a doua) şi debutanţii Antonio McDyess şi Vlade Divac (venit în locul lui Shaq) au completat lista.

Nu mai puţin de 9 dintre cei amintiţi au inele de campioni acasă. Câţiva, au luat cu ei şi titlul de MVP în finală. Dar nici ceilalţi nu erau de lepădat. Chris Webber, de exemplu, nu avea rival pe poziţia 4 în acei ani. De altfel, se vede şi pe rezumat că era un advărat monstru. Cu alte cuvinte, ăia din Vest erau mai mari, mai experimentați și mai buni. Confirmarea a venit încă din start, când s-au desprins repede la 15-2. După trei sferturi, aveau 19 în față. La începutul celui de-al patrulea, s-au dus la 21.

The Answer

Înaintea sfertului 4, stăteam cu toții pe margine și ne întrebam: ‘De ce nu noi? De ce nu am fi noi ăia care revin de la 19 puncte într-un All Star Game’”, a povestit Iverson, la finalul acelui meci istoric.

Aflat în sezonul de grație al carierei sale, AI și-a luat colegii în spate, așa cum a făcut-o de nenumărate ori în Philly, și a orchestrat un comeback furios. Nu a fost singur. Marbury a apărut la momentul potrivit și a dat două coșuri cruciale de 3 în ultimul minut. Mutombo a terminat cu 22 de recuperări, 19 dintre ele în defensivă. Vince a contribuit cu niște dunk-uri bolnave, că, vorba aia, era un show. Da’ unul competitiv. Iar din punctul ăsta de vedere, Iverson nu prea avea rival.

Motivat de apropierea de casă și de Georgetown, unde jucase în colegiu, The Answer a arătat de ce, la momentul ăla, era cel mai bun jucător din ligă. În ultimele minute, a fost superstarul absolut de la All Star Game. “Toată lumea a spus că nu putem câştiga din cauză că sunt mai mari decât noi. Dar nu e despre cât de mare eşti. Contează cât de mare ai inima”, a explicat Iverson.

La 1,83 metri, AI a fost cel mai scund număr 1 în draft din istoria NBA (dintre cei care au şi jucat în ligă), aşa că pentru el nu a contat vreodată înălţimea. Nu a suferit de vreun complex din acest motiv, iar modul în care juca a dovedit-o. Ştia ce vorbeşte când a dat declaraţia de mai sus, mai ales că (şi) în acea seară fusese sufletul echipei. Era 95-74 în favoarea Vestului, cu 9 minute înainte de final. S-a terminat 111-110 pentru Est. Primul All Star Game încheiat la limită, după ce, în 1977, Vestul s-a impus cu 125-124. Şi ultimul de atunci.

Ultimul atac a fost însă al Vestului. Spre surprinderea tuturor, Kobe a ales să-i paseze lui Tim Duncan, care a ratat aruncarea ce trebuia să aducă victoria. “De fapt, eu mă aşteptam ca el să arunce. Eu eram liber, mi-a dat mingea şi ar fi trebuit să închid meciul. Nu a intrat, dar au fost 4 minute de final absolut grozave”, a spus starul lui Spurs.

Victoria în All Star Game, sărbătorită ca şi cum ar fi fost finala NBA

Ca să vă daţi seama ce a însemnat acea victorie pentru grupul ăla de băieţi debutanţi sau cvasidebutanţi la All Star Game, e suficient să vă uitaţi la modul în care au sărbătorit-o. Peste câteva luni, în semifinalele Estului, Iverson şi Vince Carter au fost protagoniştii unei serii clasice în istoria NBA, între 76ers şi Raptors. Una dintre preferatele mele. A câştigat Philadelphia, cu 4-3 (88-87 în meciul 7). Ambii au avut medii de peste 30 de puncte. Dar, pe 11 februarie 2001, s-au simţit ca şi cum ar fi câştigat finala NBA jucând pentru aceeaşi echipă.

A fost ca un meci decisiv pentru titlu. Am fost la All Star Game în ultimii 7 ani şi niciodată nu am văzut aşa ceva”, a recunoscut Dikembe Mutombo, unul dintre eroii acelei reveniri miraculoase. Peste câteva săptămâni, Dikembe avea să devină coleg full-time cu Iverson şi a avut o contribuţie uriaşă în parcursul lui Sixers până în finala NBA.

AI a primit trofeul de MVP pentru ceea ce a făcut în ultimul sfert, dar highlights-urile sale au venit din primul sfert, când a reuşit două faze minunate. Una a făcut-o singur, la cealaltă l-a ajutat assistul lui Vince.

Sezonul lui Iverson

Când era un puşti şi la începutul carierei sale în NBA, Allen Iverson a fost exemplul perfect de underdog. În sezonul 2000/01, a reuşit să se scuture definitiv de această etichetă. A avut un an senzaţional. A fost MVP-ul sezonului regulat, MVP la All Star Game şi a făcut un play-off de poveste. A dat 45, 32 şi 33 de puncte cu Indiana lui Reggie, 54 şi 52 de puncte cu Toronto şi 34, 46 şi 44 de puncte împotriva lui Milwaukee şi Ray Allen. A dus-o pe Philadelphia în finala NBA după 18 ani, aproape de unul singur, marcând în medie 32,1 puncte în play-off.

Apoi, în primul meci al finalei, împotriva lui Lakers, care nu pierduse în acel play-off, a venit capodopera şi apogeul carierei lui. A dat 48 de puncte, iar Sixers a câştigat în prelungiri. Tot din acel meci e şi celebrul moment în care a păşit peste Tyronn Lue, nu înainte de a-l umili puţin.

Din păcate, faptul că Iverson şi ai lui au venit în finală după două serii teribile de câte 7 meciuri cu Raptors şi Bucks a fost un amănunt care a contat. Lakers, cu Shaq şi Kobe pe teren şi Phil Jackson pe bancă, a câştigat următoarele patru meciuri şi a luat al doilea titlu consecutiv. De atunci, Iverson şi Sixers nu au mai ajuns niciodată atât de sus.

La fel cum All Star Game-ul nu a mai fost vreodată la fel de spectaculos.

Sursa foto deschidere: phillyinfluencer.com

Facebook Comments

Lasă un răspuns