Povestea unui gol: Batistuta vs. Juventus (1998)

Gabriel Omar Batistuta. Fanii Fiorentinei încă tresar când îi aud numele. Eh, vorbesc prostii! Orice fan al fotbalului italian care se respectă o face. Iar golul marcat contra Răului Absolut într-un început de decembrie, acum 20 de ani, e unul dintre motive.

Una dintre marile rivalităţi din il calcio

În 1928, ăia în alb şi negru au bătut Fiorentina cu 11-0, în primul meci oficial dintre cele două echipe. Peste vreun sfert de secol, a urmat un 8-0, măcar la fel de dureros. Însă rivalitatea s-a născut cu adevărat abia la începutul anilor ’80.

Înaintea ultimei etapă a sezonului 1981/82, Fiorentina şi juBe aveau acelaşi număr de puncte. Viola a făcut egal la Cagliari, cu gol anulat. Ăilalţi au bătut la Catanzaro, cu gol din penalty. Franco Zeffirelli, mare fan al toscanilor, a aruncat o declaraţie memorabilă: „L-am văzut pe Boniperti (preşedintele Infractoarei – nota mea) mâncând alune în tribună. Părea un mafiot american„. A doua zi, în Firenze, au apărut tricourile „Meglio secondi che ladri” (Mai bine pe 2 decât hoţi).

Cam asta e tot ce trebuie să ştiţi. Dacă ţineţi neapărat, adăugaţi faptul că, în 1990, Roberto Baggio, mai mult împotriva voinţei sale, era vândut de Fiorentina la marele duşman. În ziua anunţului, nu era o idee bună să fii pe străzile altfel frumoase ale oraşului. Mai ales că nu trecuse mult de la finala Cupei UEFA disputată de cele două cluburi, care nu a avut un deznodământ fericit. 

Batistuta, liderul unei echipe care a readus entuziasmul pe Franchi 

Refacerea după despărţirea de Baggio a fost dificilă. Fiorentina a ajuns şi prin Serie B, dar, în jurul lui Batistuta, ultimul argentinian care şi-a dus naţionala spre un titlu important, s-a construit o nouă echipă frumoasă. Bati a devenit golgheter în cel mai important campionat al lumii, în sezonul 1994/95. La finalul acelei ediţii, Răul a reuşit să pună capăt unei perioade de aproape un deceniu fără titlu. Pentru mulţi, startul a fost dat de meciul de acasă contra băieţilor din zona aia unde se face vin bun. De fapt, de golul marcat de Del Piero.

Fiorentina a avut 2-0 la Torino, dar în cele din urmă a pierdut cu 3-2. Execuţia asta a adus victoria Babei şi a dat startul unei curse de recuperare care s-a încheiat cu primul Scudetto din primul mandat al lui Lippi. Mă frige tastatura, da’ golul chiar e ceva special.

Ok, să revenim la chestiile serioase. Aşadar, Batistuta devenise rapid liderul unui grup ce continua să crească. Dar îşi dorea mai mult. Un titlu, de exemplu. Iar în vara lui ‘98 s-au pus la cale nişte lucruri care păreau să-i ofere lu’ Gabi şansa de a lupta pentru locul 1. Cel mai important a fost aducerea lui Trapattoni pe bancă. Omu’ înnebunise suficient în Germania cu Strunz şi s-a întors în Italia să facă echipă cu unul dintre cei mai buni fotbalişti ai planetei la momentul ăla.

“Am avut de-a face cu mulţi campioni de-a lungul carierei mele, dar cel mai bun atacant pe care l-am antrenat a fost Gabriel Batistuta”, a spus Trap, peste ani. Nu a avut nevoie de mult timp pentru a-şi da seama de asta.

Seara în care Bati a mitraliat Răul

Cu cei doi, Fiorentina a devenit cu adevărat o forţă în Serie A, iar fanii au început să viseze cu ochii deschişi la un titlu aşteptat din 1969. Artemio Franchi s-a transformat într-o adevărată fortăreaţă, iar atmosfera era apăsătoare pentru orice adversar. Inter a fost lăsată fără aer, apoi, pe 13 decembrie 1998, a venit rândul celei mai urâte echipe în Firenze.

Pe un stadion plin ochi, viola a bătut cu 1-0. Golul, nu se putea altfel, a fost marcat de Batistuta, în minutul 59. A părut ceva banal. O centrare plouată a lui Oliveira şi o lovitură de cap bine plasată. La reluare, se vede clar cum argentinianul îi face semn colegului său unde să-i trimită mingea. Coordonarea a fost perfectă. Igor Tudor nu a înţeles mare lucru. Peruzzi a rămas ţintuit pe linia porţii. Apoi bucuria dezlănţuită. Celebra mitralieră. Şi puţină chitară.

Printre primii care l-au felicitat pe Batistuta s-a numărat Moreno Torricelli. Omu’ tocmai venise din cealaltă parte şi înţelegea, în sfârşit, ce înseamnă să fii de partea binelui într-un asemenea meci. „A fost o bucurie imensă. Era primul meu meci contra lor şi e ceva extraordinar să-ţi învingi fosta echipă„, a recunoscut fostul fundaş.

Accidentarea care a ruinat totul

Era al 13-lea gol stagional pentru Batistuta. Fiorentina era lider, la 4 puncte de Milan. Lucrurile mergeau excelent. Bati devenise un “vero trascinatore”, iar Scudetto nu mai era un vis interzis. Apoi, la începutul lui ‘99, a început coşmarul. Argentinianul s-a accidentat grav, în meciul de acasă cu Milan. Echipa contra căreia reuşise un spectaculos hat-trick, în tur, dar care avea să devină campioană. A revenit abia spre finalul sezonului, însă era prea târziu. Totul se prăbuşise. Asta şi pentru că Edmundo nu a conceput să rateze Carnavalul de la Rio. Nu s-a putut mai mult de locul 3, la mare distanţă de prima poziţie. Calificarea în Liga Campionilor a fost premiul de consolare. 

Batistuta a rămas pe Franchi până în 2000, când a plecat la Roma, unde a obţinut mult râvnitul Scudetto. Golul său din decembrie 1998 a intrat în legendă. Mai ales că toscanii au aşteptat o nouă victorie acasă contra duşmanului nu mai puţin de 15 ani.

În seara asta, un nou episod al unei rivalităţi care a făcut istorie. 

Sursa foto: violanews.com