Şi acum?

Ne-am făcut treaba, dar ne-am făcut-o doar pe jumătate. Am bătut Muntenegru cu 1-0, am terminat pe locul 2 în grupa din Liga Naţiunilor, dar nu am realizat nimic. Pentru că ne mai trebuia un gol şi vom fi tot în urna a patra la tragerea la sorţi a preliminariilor Euro 2020.

Sigur, ori că eram în urna a treia, ori că suntem în a patra, tot putem avea o grupă infernală, cu Franţa sau Spania şi Germania. Ah, da! În caz că nu aţi aflat, nemţii nu doar că au retrogradat în al doilea eşalon din Liga Naţiunilor, dar au coborât niţel şi în urna a doua valorică la amintita tragere la sorţi. Însă dacă ne făceam treaba până la capăt la Podgorica, era un semnal important că, pe lângă progresele din acest an (revin imediat), putem să îndeplinim şi un obiectiv. Fie el secundar şi pe termen scurt. În schimb, suntem din nou în situaţia de a spune „ce ar fi fost dacă…”.

Ce ar fi fost dacă am fi bătut Muntenegru acasă? Ce ar fi fost dacă Tamaş nu lua roşu cu Serbia? Ce ar fi fost dacă am fi fructificat măcar o altă ocazie dintre cele avute marţi seară? Sau măcar dacă am fi forţat cu mai multă convingere pe final.

România a încheiat anul fără înfrângere. Ăsta nu are cum să fie un lucru negativ. Să nu fim mai catolici decât Papa. Dar nici nu ne foloseşte la ceva. Prietenul Liviu, omul numărul 1 când vine vorba despre cifre, mi-a dat o mână de ajutor şi mi-a spus când a mai fost naţionala în situaţia de a nu pierde tot anul: 1922, 1926, 1933, 1943, 1950, 1951, 1961, 1963, 1975, 1997 şi 2015. Exceptând ultimii trei ani din lista asta, în ceilalţi se jucau cel mult cinci meciuri. Au fost chiar cazuri când se disputa un singur joc. Ideea e că, din toată acea înşiruire, doar o dată ne-a folosit la ceva că am fost invincibili. În 1997, anul în care ne-am calificat pentru ultima oară la Cupa Mondială. Aşadar, e în regulă să trecem la plusuri faptul că nu am pierdut în 2018, dar să nu facem din asta un titlu de glorie.

La fel de adevărat e că s-au văzut şi progrese. Ultima oară când am jucat cu Muntenegru, ne-au luat 4 puncte din 6. Acum noi le-am luat 4 din 6. În plus, i-am bătut în premieră într-un meci oficial. În altă ordine de idei, au fost promovaţi câţiva tineri care, cu siguranţă, vor deveni prezenţe obişnuite în naţională, în următorii ani. Dar, până la urmă, câteva rezultate de moral şi încercarea unor jucători erau obiectivele unor amicale. Exact ce s-a dovedit Liga Naţiunilor pentru noi.

Noua competiţie s-a născut cu această etichetă, dar e mai mult decât atât. Olanda e cel mai bun exemplu. A profitat de această şansă pentru a-şi anunţa revirimentul. Nu oricum, ci terminând peste ultimele două campioane mondiale.

Şi acum? Şi acum nimic. Suntem în acelaşi loc în care eram şi acum câteva luni, mai mult sau mai puţin. Sunt perspective de mai bine, dar ar fi o greşeală să credem că am ieşit din mediocritate. Nu poţi face asta când îţi faci treaba doar pe jumătate.

Sursa foto: digisport.ro

Facebook Comments

Lasă un răspuns