Golul care i-a consolidat lui Crespo statutul de legendă la Parma

Parma a înviat din morţi şi a revenit după 3 ani în Serie A. Culmea, în etapa a treia are deja parte de unul dintre duelurile devenite clasice în glorioşii ani ‘90. Este vorba despre “derby-ul” cu juBe, cel care l-a ajutat pe Hernan Crespo să devină o adevărată legendă pe Tardini. Bine, de fapt, corect spus e i-a consolidat statutul de legendă.

Înainte de a deveni unul dintre cei mai buni atacanţi din Europa, “Valdanito” şi-a arătat calităţile la el acasă, în Argentina. Şi în toată America de Sud. Şi niţel în SUA. La River, a făcut parte dintr-o generaţie senzaţională, avându-i colegi, printre alţii, pe Enzo Francescoli, Ariel Ortega, Matias Almeyda, Marcelo Gallardo, Santiago Solari, German Burgos sau Celso Ayala, şi i-a ajutat pe “Milionari” să ia a doua Libertadores din istorie, în ‘96. La 10 ani distanţă de primul succes, ăla urmat de Cupa Intercontinentală luată cu japca în faţa Stelei. În returul finalei cu America de Cali, de pe El Monumental, a dat o dublă şi a întors practic singur rezultatul din Columbia (0-1). Aşa că Victor Hugo Morales (da, ăla care a comentat golul secolului al lui Diego, în Mexic) a luat-o din nou razna la microfon.

Avea doar 21 de ani, astfel că putea merge cu naţionala olimpică a Argentinei la JO. În ‘96, gazda a fost Atlanta. “Pumele” mici au luat doar argintul, pentru că Nigeria a venit cu nişte băieţi despre care mulţi credeau că vor putea duce inclusiv titlul mondial în Africa. Da, n-a ghicit-o Pele nici p-asta… Oricum, Crespo al nostru a fost golgheterul turneului, iar Parma, echipă cu ştaif şi bani pe vremea aia, a sărit la cap la fel ca tânărul Hernan şi l-a transferat pe Tardini. Mâini frecate de fericire când, la primul meci ca titular al ragazzului, chiar pe Meazza, cu Inter, a marcat ca un 9 autentic, după nici două minute.

Moa’, să moară Moggi şi la famiglia Agnelli, dacă nu am dat-o pe lovitură!”, şi-au spus la unison, între doi dumicaţi de prosciutto di Parma, membrii familiei Tanzi. Doar că, după startul strălucitor de la Milano, copilu’ s-a blocat şi, efectiv, nu mai putea să o bage pe aţe. Da’ la modu’ aşa, vreo 4 luni. Apoi a reuşit o doppietta contra lui Cagliari şi de atunci nu s-a mai oprit din dat goluri. În perioada aia grea, cel mai important sprijin a fost Carlo Ancelotti. Actualul Mister al lui Napoli le-a dat cu flit tuturor celor care îi cereau să-l scoată din echipă pe argentinian şi mergea mereu la ragazzo să-l încurajeze: “Dai, che sei forte!”. Rezultatele acestei abordări le-am admirat ani la rând.

Odată depăşită “gaura neagră” pe care, la un moment dat, o experimentează fiecare bomber, Crespo s-a transformat în unul dintre atacanţii de top din Serie A. Goluri cu nemiluita, inclusiv un hat-trick de poveste la Torino, în sezonul 1998/99, contra Răului Absolut, într-un succes istoric cu 4-2. Tripla şi-a completat-o cu un “tacco”, pe care parcă scria “con piacere, Don Carlo”. Asta pentru că rezultatul amintit mai sus a însemnat finalul primului mandat al lui Lippi la zebre, iar locul lui a fost luat de Ancelotti.

Tot Carletto era antrenorul infractorilor şi pe 9 ianuarie 2000, când a avut loc un meci rămas în folclor. Dungaţii piemontezi au dominat ca dracii, dar a fost genul ăla de zi în care nu intră nimic. Abia când Inzaghi a scos un rigore în repriza a doua, cu tot cu eliminarea lui Torrisi, iar Del Piero a transformat fără emoţii, lucrurile păreau să se îndrepte spre deznodământul firesc. Avantaj plus om în plus, cu vreo 20 de minute rămase de jucat, egal love. Ba mai mult, la scurt timp, Dino Baggio a luat al doilea galben şi a fost, la rândul său, eliminat. A fost şi momentul în care Baggio ăla mai sărac a intrat definitiv în inimile parmegianilor. I-a făcut semn arbitrului Farina că a luat bani. Asta într-o perioadă în care Moggi tăia şi spânzura în fotbalul italian.

M-au suspendat două etape şi nu am mai fost convocat la naţională. Nu aveam nimic cu arbitrul, ci cu sistemul. Apoi, toate lucrurile au ieşit la iveală odată cu scandalul Calciopoli. Pentru că m-am ridicat împotriva dictaturii bianconere fanii Parmei m-au adorat”, a spus Dino Baggio, într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport, acum câteva zile.

În 9 oameni, squadra lu’ Malesani a reuşit cumva să menţină diferenţa minimă, iar în prelungiri i-a dat mingea lui Crespo. Hernanito a luat-o la fugă spre poartă, cu Ferrara şi Iuliano lângă el. A scăpat de ambii dintr-o fentă, şi-a aranjat mingea şi tras cu stângul la lung. Van der Sar şi-a întins piciorul interminabil, dar tot nu a fost suficient. Mingea a atins plasa şi a declanşat nebunia. A fanilor, a lui Crespo şi a comentatorului. Oh, reacţia comentatorului e nepreţuită!

La final, Malesani a fost întrebat care a fost “la cosa piu strana” din meci. Răspunsul a fost plin de fair-play: “ Egalarea reuşită de Parma. A fost o partidă dominată din toate toate punctele de vedere de ei, dar Parma a reuşit să meargă împotriva logicii fotbalului”. Acelaşi reporter i-a pus lui Ancelotti că Hernan Crespo a fost un Cain. Omul probabil decisiv pentru cariera argentinianului a zâmbit amar şi s-a mulţumit să spună că “azi nu sunt fericit pentru el”.

Victoria de la Parma nu a fost singura chestie pierdută de juBe „all’ultimo respiro”. În ultima etapă, ai lu’ Ancelotti au pierdut în circumstanţe controversate la Perugia (binele a învins, adică), iar Lazio a devenit campioană. Apoi l-a transferat pe Crespo. Pentru că Parma a fost doar primul pas al unei cariere europene remarcabile. În cele din urmă, s-a întors pe Tardini, pentru a închide cercul. E cel mai bun marcator din istoria clubului, cu 94 de goluri. Niciunul mai memorabil (da, ştiu!) decât cel de acum aproape 19 ani.

Sursa foto: calcio.fanpage.it

Facebook Comments

One Reply to “Golul care i-a consolidat lui Crespo statutul de legendă la Parma”

  1. Bogdan Pirvu says: Răspunde

    Bun!

Lasă un răspuns