O etapă de Serie A în care liderul a scăpat din nou neschimbat, cu șase mecuri în care oaspeții nu au dat gol și la finalul căreia numărul românilor din campionatul italian a crescut.
Rezultatele:
- Bologna – Torino 3-2
Atalanta – Cagliari 0-0
Lazio – Napoli 2-2
Milan – Verona 1-0
Fiorentina – Como 0-2
Monza – Lecce 0-0
Udinese – Empoli 3-0
Parma – Roma 0-1
J******s – Inter 1-0
Genoa – Venezia 2-0
Clasamentul:
Favoritele la titlu par că fug de el, nu spre el. În ritmul ăsta, în curând ne trezim cu ăia răi în alb și negru în cursa asta Scudetto, care părea să fie o afacere în doi, dar acum seamănă cu o chestie între doi împiedicați. Napoli nu bate de trei etape, de jucat nu joacă mare lucru, iar Toni nebunu’ are material să vină să plângă la microfon, din cele mai năstrușnice motive. Deși stă să pregătească meciurile o săptămână, tot ce poate produce e o pomană de la portarul advers și un autogol dintre cele mai caraghioase de când mă uit la fotbal. Dar Andonio are tupeu să iasă și să spună că ai lui fac ”gioco europeo”… De cealaltă parte, Inter dă senzația că e împotriva ideii de a-și apăra titlul. În general în istoria clubului, sezonul ăsta doar ne reamintește asta. Doar o victorie în ultimele patru meciuri și o nouă fisă irosită de a deveni lider în Serie A. La Torino, acolo unde oricum lasă orice speranță la intrare, indiferent de formă sau de clasament, a oferit un alt clasic. O repriză în care putea rezolva meciul și o alta în care l-a rezolvat. Dar invers. „Ingiocabili”, în cuvântul lui Mkhitaryan, care chiar e de nejucat în ultima vreme. Tot mândrul armean a mai dat una, după eșecul din Piemont. „Ne simțim suficient de puternici încât să credem că vom câștiga oricum. Și simțindu-ne puternici, ne mai relaxăm”. Poate nu astea au fost cuvintele exact, dar ideea asta e. Niște bășini care put mai tare decât situația actuală. Și care vin de la cineva care a câștigat totuși doar un Scudetto. Mai pe modestie nu ar strica. Oricum, asistăm la un duel între unii care nu au vrut să-l înlocuiască pe cel mai bun jucător, vândut în mijlocul unui campionat pe care îl pot câștiga, și alții care nu și-au permis să-și aducă un atacant de rezervă serios, o soluție când cei doi titulari, deja storși sau ieșiți din formă, nu fac ce se așteaptă din partea lor. Scapă cine poate în câștigător. Că nici Atalanta nu poate fi o candidată credibilă, când nu bate acasă de patru meciuri, ultimele două fiind cu Torino și Cagliari.
A început Motta să bage cărbuni? Sunt deja trei meciuri la rând în Serie A, și patru în toate competițiile, fără remiză pentru zebrele torineze. Ba mai mult, toate aceste meciuri s-au terminat cu victorii. Într-un fel sau altul, și cu ceva ajutor din mercato (hmmm, ce chestie!), Thiago Motta pare că așază lucrurile pe direcția dorită. Ceea ce nu e neapărat o surpriză. Nu doar pentru că nu e totuși la cea mai proastă echipă, dar și pentru că și în sezonul trecut ai lui au început să facă clic tot cam în perioada asta. Atunci ai lui erau ăia de la Bologna, iar între sfârșitul lui ianuarie și începutul lui martie, au legat șapte etape fără înfrângere, cu șase succese consecutive. A fost intervalul care a consolidat candidatura rossoblu la un loc de Liga Campionilor și începutul sprintului care s-a terminat cu o performanță istorică. Așa că occhio, mai ales că, și atunci când situația nu era grozavă, baba piemonteză avea calitatea asta de a scăpa nebătută.
Neașteptatul erou al etapei. Într-o rundă cu Derby d’Italia și Lazio – Napoli, nebunul ăsta care scrie îl pune aici pe unul de la Udinese. Însă Jurgen Peter Ekkelenkamp merită măcar pentru continuitate. În etapa trecută, a dat primul gol în Serie A. Chiar pe terenul liderului, unde ai lui au scos un punct și au contribuit la mini-depresia lui Andonio. Etapa asta, a dat doppietta cu Empoli, iar friulanii au obținut cea mai clară victorie stagională și și-au consolidat locul în prima jumătate a clasamentului. Originar de pe lângă Utrecht, a ajuns la 13 ani la Ajax, unde a urcat până la echipa mare. A trecut pe la Hertha și aparent a făcut un pas în spate, când a mers la Antwerp. Doar că acolo a contribuit la primul titlu al clubului după 66 de ani, ceea ce i-a permis să joace în Liga Campionilor. Vara trecută, omul nostru, de meserie mijlocaș, a ajuns la Udine, unde a oferit câteva frânturi din ce e în stare. Acum arată ca și cum și-a terminat adaptarea, și-a găsit ritmul, așa că e posibil ca Udinese să fi descoperit o nouă viitoare sursă de venit. De urmărit.
Gimenez poate fi transferul iernii în Serie A. Bine, la banii dați pe el, ar fi și normal să fie (probabil la bătaie cu Kolo Muani, care e totuși doar un împrumut sec). Trecând însă peste asta, mexicanul rezolvă o problemă mare pentru Milan. Două meciuri în campionat, două goluri. Cel din acest weekend, cu Verona, chiar de trei puncte. Băiatul visa să se facă fundaș, dar tac-su l-a convins să lase prostiile și să treacă în atac, să dea goluri. Și le cam dă. La Feyenoord a explodat chiar în sezonul încheiat cu primul titlu după șase ani. S-a distrat și prin niște De Klassieker, iar acum a venit momentul marelui salt. Pe care, aparent, l-a făcut fără probleme. E un atu important pentru ”verișori”, care-s nu ieșiți din discursul pentru Liga Campionilor. Mai ales dacă bat în restanța cu Bologna. Deși Bologna e pe val. Dar apoi mai sunt și Lazio, care se ține tare, și deja amintiții lui Motta, în plin flow. De Fiorentina încă nu știu ce să zic, dar e clar că i s-a mai tăiat din elan.
Al doilea antrenor român în Serie A. Cu jucătorii am stat bine în Italia. Într-o perioadă, chiar foarte bine. Dar pe lista românilor care au antrenat în Il Calcio era doar Mircea Lucescu. Era, pentru că Parma n-a mai rezistat și l-a dat afară pe Fabio Pecchia. Iar în locul lui l-a pus pe Cristi Chivu. Recomandat de cariera pe care a avut-o la Roma și Inter. De seriozitatea și profesionalismul arătate în acea perioadă. De rezultatele de la Inter Primavera. Se intră greu în circuitul antrenorilor de Serie A, mai ales dacă ești străin. Cu atât mai greu îi va fi lui Chivu, cu cât ia o echipă aflată sub linie, care a pierdut ultimele patru meciuri, n-a mai câștigat din decembrie și are a doua cea mai slabă apărare a campionatului. Dar și cel mai bun atac din a doua jumătate a clasamentului (la egalitate cu Como). E un bun punct de plecare, pentru că pe Tardini e potențial de mai bine. Măcar de evitarea retrogradării tot e…
Parada etapei: Zion Suzuki vs Roma
Ionuț Radu al nostru are și ghinion. A făcut asta pe Marassi și ar fi avut o șansă aici. Dar nu poate concura cu ce a scos Suzuki. Aș zice că nimeni nu poate și că avem deja chiar parada sezonului.
HOW?! 🤯#ParmaRoma pic.twitter.com/BUbCTngB4o
— Lega Serie A (@SerieA_EN) February 17, 2025
Ca să vă lămuriți, aici și din alte unghiuri.
Golul etapei: Gustav Isaksen vs Napoli
Am avut câteva execuții tari tura asta. Nico Paz pe Franchi sau Soule la Parma. Dar rămân cu Isaksen, care nu e ca alții: vede Napoli și dă golazo.
An incredible strike from Gustav Isaksen! 💥#LazioNapoli pic.twitter.com/Kq2PRLf92t
— Lega Serie A (@SerieA_EN) February 16, 2025
Sursa foto deschidere: football-italia.net
Dacă vrei să susții blogul sau pur și simplu să dai o bere
Ori dacă te simți generos
O poți face aici ⤵
Become a Patron!