Chiar s-a decis totul într-o zi, nu e nicio exagerare. S-a jucat un patrulater, la care au participat trei torineze și o genoveză, cu meciuri care au încadrat un picnic organizat la prânz, într-o periferie prăfuită din Torino. Băieții s-au întâlnit dimineața la teren, iar seara Genoa era prima campioană a Italiei. Frumos ca acum la începuturile il calcio.
Anunțul
„Domani avrà luogo al Velodromo Umberto I la Gran Gara di campionato nazionale al “Football”. Dalle ore 9 alle ore 15 vi saranno le gare d’eliminazione fra i Clubs “Internazionale”, “Torinese”, “Ginnastica” (sezione studenti) di Torino e il “Genoa Cricket and Athletic Club” di Genova. Il pubblico è ammesso mediante 0,25 d’entrata”
Asta scria La Stampa, pe 7 mai 1898. Am lăsat varianta în italiană, ca să nu se piardă farmecul vremii. Nu cred să fie dificultăți în a înțelege ce și cum. Așa a fost anunțată prima ediție a campionatului italian de fotbal. Câteva rânduri banale, aruncate într-un colț al ziarului. Nicio surpriză! În primul rând, pentru că, pe vremea aia, italienii aveau alte preocupări în materie de sport. În al doilea rând, țara ardea. La propriu!
În acele zile, la Milano, era în desfășurare un mic război. Pentru că prețul pâinii a crescut scandalos de mult, iar lumea a început să sufere de foame, vreo 60.000 de persoane au intrat în grevă. Oamenii din cartierele muncitorești de la periferia orașului s-au îndreptat spre centru. Generalul Fiorenzo Bava-Beccaris a fost însărcinat să țină situația sub control. Omu’ nu știa prea multe, așa că și-a luat soldații și s-a îndreptat spre Piazza del Duomo cu ideea clară de a face orice pentru a pune capăt revoltei.
Demonstranții au ridicat baricade și au atacat cu pietre și țigle de pe acoperișurile clădirilor din jur, iar unii chiar au reușit să-și facă rost de puști, astfel că nea Bava-Baccaris ăsta nu a ezitat și a ordonat deschiderea focului. Dar nu doar la intimidare. S-a folosit și artileria. Adică s-a dat cu tunul. Numărul victimelor diferă, în funcție de surse. Între câteva zeci și câteva sute de morți, în timp ce răniții variază între sute și mii.
Indiferent de cifre, Regele Umberto I l-a decorat o lună mai târziu pe Bava-Beccaris. I-a oferit Grande Ufficiale dell’Ordine Militare di Savoia, „care recompensează serviciile aduse instituțiilor noastre și civilizației și care atestă marea afecțiunea și gratitudinea mea, dar și a întregii țări”.
Eh, acesta fiind contextul, înțelegeți de ce nu toată lumea avea timp de fotbal în acele zile!
De ce Torino?
Pionierii campionatului italian nu au lăsat nimic la voia întâmplării. De nici două luni fusese înființată Federazione Italiana del Football, actuala Federazione Italiana Giuoco Calcio (FIGC). Locul „nașterii”? Torino. Tot acolo s-a desfășurat, de la începutul lunii mai a anului 1898, Expoziția Universală, care avea ca scop celebrarea a 50 de ani de la Statuto Albertino. Asta nu e vreo statuie, ci viitoarea lege fundamnetală a Italiei unificate. Ați ghicit, a fost adoptată tot la Torino, la 4 martie 1848.
În aceste condiții, nu a fost o surpriză că Torino a fost locul ales pentru disputarea primului campionat al Italiei. Sigur, a contat și faptul că trei dintre echipele participante erau din oraș. Echipe formate mai ales din progenituri ai oamenilor din înalta societate și din străini, în special englezi. Internazionale Torino (hehe!), Torinese și Ginnastica Torino au fost cluburile din localitate, cum se spunea pe vremuri. Genoa a fost „intrusa”.
Joaca a avut loc Velodromo Umberto I. Unde jucătorii au mers cu tramvaiul. Era loc și de-un nea Il Luce p-acolo :). S-au vândut și bilete. Cele de un sfert de liră asigurau doar intrarea și un loc în picioare, pe lângă teren. În schimb, un loc în singura și mica tribună a arenei costa o liră. Judecând după rețeta oficială – 197 de lire (vreo 930 de euro în banii de azi) -, ceva-ceva curioși s-au strâns. În „Calcio: a history of italian football”, John Foot scrie de vreo 50 de spectatori la semifinale și alți 100 la finală.
Primul meci, prima controversă
Startul s-a dat cu noaptea-n cap, la 8 mai, pe la 9 dimineața. La ora aia, unii dintre noi ne plângem că peste o oră intrăm la muncă. Ragazzii de la Internazionale Torino și FC Torinese jucau primul meci din istoria campionatului italian. Și pentru că e vorba despre Italia, de ce să nu începem cu o controversă sau mai multe?
Prima ar fi legată de autorul primului gol, marcat de Internazionale. Sunt surse care vorbesc despre Edoardo Bosio, unul dintre pionierii il calcio. Altele îl creditează pe John Savage, al cărui prenume era, de fapt, Gordon Thomas. Dar italienii, oameni practici, au decis să-i zică simplu John. Și așa a rămas. O altă controversă este legată de rezultatul partidei. 1-0 și 2-1 sunt variantele. E posibil ca de aici să fie și confuzia legată de marcatorul primul gol. Adică să o fi băgat ambii în poartă, dar să se fi pierdut ordinea corectă.
Important e că a câștigat Internazionale, cu un gol în față. Apoi, ca pe vremuri în curtea școlii, pe teren au intrat celelalte echipe. Nimic neclar aici. Genoa a bătut-o pe Ginnastica Torino cu 2-1 și a devenit a doua finalistă. Însă înaintea meciului pentru titlu, jucătorii au mâncat împreună niște panini și au făcut poștă câteva beri. Un picnic în toată regula. Să se fi făcut vreo 3 după-amiaza, când a început finala.
Genoa, prima campioană a Italiei
Treaba a fost mai serioasă decât s-ar fi așteptat cineva. Genoa a rămas fără portar, accidentat, așa că James Spensley, un băiat cu un important merit în propagarea fotbalului în Italia (poate vom vorbi odată despre el), a trecut în poartă. Ligurii au rezistat eroic, au pus-o de un 1-1 după 90 de minute, apoi au câștigat în prelungiri. S-a terminat 2-1, cu Norman Leaver responsabil de golul victoriei, potrivit Gazzettei dello Sport, care a scris despre finală la 5 zile după disputarea ei.
Prima campioană a Italiei a fost premiată de Ducele de Abruzzi, Luigi Amedeo di Savoia-Aosta. O cupă și o plăcuță care să le ateste performanța. O performanță care a reprezentat baza primei mari dinastii din il calcio. Genoa a luat titlul în 6 din primele 7 ediții ale campionatului, înainte de a fi sufocată de ascensiunea marilor forțe din nord. Semnalul că treaba începuse să se pună în mișcare.
Sursa foto deschidere: it.wikipedia.org