Prima fugă serioasă a sezonului în Serie A. Inter a dat șase goluri și s-a dus la 5 puncte de Milan, într-o etapă parcă făcută special pentru nerazzurri.
Rezultatele:
- Inter – Pisa 6-2
- Como – Torino 6-0
- Fiorentina – Cagliari 1-2
- Lecce – Lazio 0-0
- Sassuolo – Cremonese 1-0
- Genoa – Bologna 3-2
- Atalanta – Parma 4-0
- J******s – Napoli 3-0
- Roma – Milan 1-1
- Verona – Udinese 1-3
Poza cu clasamentul:
Și, evident, opiniile care vă aduc aici de fiecare dată. Andiamo!
6-2, scor de fugă. Într-o etapă în era crucial să nu lase puncte pe jos, pentru că următoarele patru clasate jucau între ele, Inter a transmis un mesaj puternic adversarelor din Serie A: „Meciurile cu echipele medii și mici nu ni le ia nimeni”. Nici măcar un dezavantaj de două goluri nu a schimbat asta. Fiind și puțin serioși, victoria asta cu Pisa ar putea fi mai importantă decât pare la prima vedere. Pentru că e prima oară în acest sezon de Serie A când Chivu și ai lui revin și câștigă după ce au fost conduși. Și nu e vorba despre revenire în sine, cât despre modul în care ea s-a produs. Ferocitatea arătată de lider în finalul primei reprize, când în doar câteva minute a trecut de la 0-2 la 3-2 e genul de reacție pe care o aștepți la o echipă care vrea să fie campioană. Și de care fanii aveau mare nevoie, într-un sezon cu multe semne de întrebare, în ciuda locului 1. Evident, a ajutat, și nu puțin, introducerea lui Dimarco de către Cristi al nostru imediat cum gluma s-a îngroșat. Din acel moment, s-a dezlănțuit iadul la poarta lui Scuffet, iar Italia a văzut cea mai solidă ”sinistra” de la Palmiro ”Il Migliore” Togliatti încoace. Sigur că entuziasmul trebuie ținut în frâu. Până la urmă, a fost un meci cu o nou-promovată care era penultima clasată și care, între timp, a ajuns ultima. Însă sunt mulți care au ajuns departe plecând de jos. Și oricum, veștile și mai bune au venit după. Inter și-a făcut partea ei de treabă și apoi a așteptat liniștită restul.
Victoria lui Spalletti în fața lui Conte e cea mai impresionantă a etapei. Și asta a fost o rundă cu multe rezultate care au ridicat sprâncene… Napoli nu a avut nicio șansă la Torino, și nu doar pentru că nu a primit un 11 metri sau pentru că a mers decimată în bârlogul Răului. Practic, am văzut o echipă aflată în cel mai bun moment al ei în acest sezon contra uneia care traversează cea mai dificilă perioadă în actuala stagiune. Parcă a trecut o grămadă de timp de când actuala campioană (se aude acolo, Don Luciano?) o bătea pe alba-neagra cu 2-1 acasă. De fapt, s-a întâmplat la începutul lui decembrie, deci acum nici două luni. După meciul ăla, figli del Vesuvio aveau 8 puncte peste marele dușman din Piemont. Acum distanța s-a redus la un punct (dar ăia în dungi încă sunt în afara Top 4). Însă singura diferență care contează e aia pe care Andonio o are față de primul loc. 9 puncte, adică. Sigur, Gonde are și circumstanțe atenuante (wink!), cum ar fi seria aia incredibilă de accidentări. Adevărul e că oricui i-ar fi greu să joace constant fără 5-6 titulari. Pe de altă parte, nu prea are cum să te dea empatia afară din casă, când Toni se plânge oricând, indiferent de situație. E ca în aia cu „șase, vine lupul!”. Plus că omul a făcut circ pentru un penalty evident acordat împotriva lui pe Meazza, dar în casa babei lui dragi a trecut peste faza la care putea primi rigore ca și cum ar fi fost un fault la mijlocul terenului. Eh, da’ și dacă scapă el de Liga Campionilor săptămâna asta și se poate concentra pe Serie A…
Dependența de Maignan riscă să devină o problemă pentru Milan. Nu e nimic greșit în a avea un portar grozav. Unul care poate decide meciuri și care face diferența într-o competiție strânsă. Iar francezul din poarta rossonerilor a arătat-o deja, în sezonul 2021/22, când a fost unul dintre argumentele ”verișorilor” în câștigarea titlului. Partea cheie în ceea ce tocmai am spus e „a fost unul dintre argumente”. Pentru că acum, patru ani mai târziu, e motivul principal al locului 2 ocupat de ai lui Allegri. Nu vreau să dau un procent, însă nu mi-e teamă că aș putea greși dacă spun că mai mult de jumătate din parcursul actual al Milanului i se datorează. Au fost unele parade providențiale, altele la limita absurdului, dar mai ales parade prin care nu că și-a ținut colegii în joc, ci a evitat înfrângeri clare. Din nou, nimic nelalocul lui aici. Vorba lui Ancelotti acum ceva ani: „Portarul apără, atacantul marchează”. Câteodată, fotbalul nu trebuie să fie o treabă complicată. Doar că aici e vorba și de altceva. Senzația e că, la adăpostul formei senzaționale a lui Maignan, nea Max nici nu se mai chinuie să găsească soluții alternative. Gen să încerce să joace și ceva fotbal. Pare convins că o poate duce așa până la final, că mereu îl scoate portarul, iar în față se găsește o cale până la urmă. Nu e exclus să funcționeze, mai ales pentru Top 4. Dar, pe termen lung, orice dependență de un jucător nu are cum să fie un lucru bun. Mai ales când jucătorul ăla e portarul. Iar egalul ăsta de pe Olimpico, în urma căruia distanța față de Inter a crescut la 5 puncte, e o dovadă bună. Nici măcar Mike în versiune ”Magic” nu poate apăra toate penalty-urile și nici toate meciurile nu se pot termina ca la Como. Roma s-a înscris pe lunga listă a echipelor care au jucat cu Milan și ar fi meritat mai mult. Cel puțin capitolinii s-au ales cu ceva și au mai și urcat pe locul 3, deci se poate spune că au ieșit pe plus. Poate că, până la urmă, cea mai mare magie a lui Maignan e să facă pe cineva să creadă că cele 21 de meciuri la rând fără înfrângere la care au ajuns ai lui în Serie A sunt ceva firesc.
Golurile marcate de Genoa. Bă, voi ați văzut cu ce execuții a întors echipa roș-albastră a domnului Șucu un meci care părea pierdut? Bologna a avut 2-0 pe Marassi, apoi a rămas în 10, după un roșu dat aiurea lui Skorupski, și de acolo a început distracția. Malinovskyi a băgat-o în ațe cu o ștachie din lovitură liberă, Ekuban a egalat cu o acrobație cu adversar în spate, iar Junior Messias a avut un moment Robben și a adus victoria ”Grifonului” în prelungiri. De Rossi a sărbătorit corespunzător revenirea asta pe care nimeni nu a văzut-o venind.
Sarri se alintă când vorbește despre salvarea de la retrogradare. Sigur că modul în care Claudio Lotito face lucrurile în ultima vreme nu duce echipa în direcția corectă și Lazio pare un club fără ambiții. Iar o remiză precum cea de la Lecce, unde mai aproape de victorie au fost salentinii, sau momentele de confuzie, așa cum a fost cel cu Romagnoli, care ba pleacă, ba rămâne, nu dau bine la imagine. Dar de aici până la a declara că obiectivul finalului de sezon e „o salvare liniștită” e drum lung. Asta e mai curând ieșire de Toni Gonde, care probabil ar adăuga și că a reușit ceva cu adevărat extraordinar. Bine, asta presupunând că ar fi rămas la echipă.
Băgăm și câteva scurte și rapide, că avem de unde.
- Como a dat fără milă și a făcut scorul etapei. A băut-o rău, rău pe Torino, căreia i-a marcat 11 goluri în cele două meciuri din sezonul ăsta. Niciodată nu a luat granata atâtea de la o singură echipă, în aceeași ediție de Serie A.
- Fiorentina a stat deasupra liniei doar o etapă. Cagliari a mers pe Franchi și a mai obținut un rezultat important, pentru a mai crește puțin acțiunile lui Pisacane. Și nu cred că mai putem amâna foarte mult momentul în care va trebui să vorbim serios despre Palestra.
- Cremonese a luat-o serios la vale. A pierdut și cu Sassuolo și trebuie să înceapă să se uite cu atenție și îngrijorare în spate. Mai ales că urmează meci cu Inter.
- Atalanta și-a recăpătat complet ritmul. S-a distrat cu Parma și e, alături de Inter, cea mai bună echipă din Serie A în ultimele cinci etape, în care a luat doar un gol. La debutul ca titular, Raspadori a dat gol, semn că atunci când încep să meargă toate…
- Verona mai ia o bătaie, e penultima în Serie A și ideea de a-și vinde probabil cel mai bun jucător – Giovane, la Napoli – nu pare una grozavă. Hellas a mai făcut cash out în ianuarie și apoi a găsit o cale să rămână în Serie A, dar senzația e că de data asta nu o să mai meargă.
Parada etapei: Elia Caprile vs Fiorentina
Reacția asta instinctivă a lui Maignan e genul de intervenție care îi face pe adversari să creadă că nu au nicio șansă. Însă Caprile a salvat rezultatul la faza asta, așa că merg cu el.
Golul etapei: Junior Messias vs Bologna
Am stat în dubiu dacă să aleg execuția lui Zanoli din Verona-Udinese sau să rămân la ideea inițială și să merg cu brazilianul de la Genoa. Nu am reușit să mă conving la modul categoric, însă un gol al victoriei marcat în felul ăsta ar trebui să aibă mai multă greutate. Așa că Messias să fie.
90′: Genoa 2-2 Bologna
91′: Junior Messias steps up and does this to win the match 🤯🤯#GenoaBologna pic.twitter.com/w6E7ZwFzKA
— Lega Serie A (@SerieA_EN) January 26, 2026
Sursa foto deschidere: ilpost.it
Dacă vrei să susții blogul sau pur și simplu să dai o bere
Ori dacă te simți generos
O poți face aici ⤵
Become a Patron!