Serie A intră în pauza care va decide dacă Italia ratează sau nu al treilea Mondial consecutiv fără să știe exact care e treaba cu lupta pentru Scudetto.
Rezultatele:
- Cagliari – Napoli 0-1
- Genoa – Udinese 0-2
- Parma – Cremonese 0-2
- Milan – Torino 3-2
- J******s – Sassuolo 1-1
- Como – Pisa 5-0
- Bologna – Lazio 0-2
- Atalanta – Verona 1-0
- Roma – Lecce 1-0
- Fiorentina – Inter 1-1
Poza cu clasamentul
Și, evident, exhaustiva analiză a etapei.
Interule, probleme, mă? O întrebare, desigur, retorică. Problemele erau sunt acolo și doar cine nu vrea nu le vede. Don Beppe, președintele-acționar, a numit-o involuție, în deja plictisitorul lui discurs care capătă tot mai multe accente corporatiste. În limbaj popular, la bere, expresia care s-ar potrivi de minune pentru liderul din Serie A ar fi: „Bă, ăștia sunt morți în cadă!”. O să încerc să explic de unde cred eu că vine această involuție, cu riscul de a repeta unele idei pe care, într-un mod sau altul, le-am mai expus pe aici. Așadar, ideea e că echipa asta a arătat, chiar și în anul în care a câștigat triumfal Scudetto 20, că are o autonomie de vreo 45 de meciuri pe sezon. Acum jucătorii sunt mai bătrâni – sunt cam aceiași, pentru că nu s-a reîmprospătat lotul (și nici mercato nu s-a făcut în ianuarie) – și au ghiuleaua sezonului trecut de gleznă. Și mai au și un antrenor neexperimentat, cu un staff făcut pe bucăți, de club, nu de principal. În condițiile astea, nu ar fi o surpriză să se fi greșit și pregătirea, mai ales că a existat și Mondialul ăla al cluburilor, și ragazzi să fi ajuns storși în momentul ăsta în care se decide campionatul. Optimiștii ar putea spune că poate e doar o cădere programată, înainte de sprintul final. De urmărit. Oricum ar fi, acesta e primul moment cu adevărat dificil al sezonului și toate chestiile de mai sus contează. La fel cum în mod cert contează absența singurului lider adevărat din echipa asta, Lautaro Martinez. Și nu e vorba doar de goluri. Și dacă la tot tabloul ăsta mai punem și trei erori de arbitraj în trei etape consecutive… Oh, well! Iată rezultatul! Sigur că nimic nu e compromis. Nu încă, cel puțin. E bine că a venit pauza asta și se pot strânge puțin rândurile. Însă restartul de peste două săptămâni a devenit crucial.
În momentul ăsta, Napoli pare un adversar mai periculos decât Milan pentru Inter. Nu știu dacă și e, dar așa pare. Sigur că o echipă care are 6 și 7 puncte peste locurile 2 și 3 cu opt etape rămase de disputat nu ar trebui să fie foarte interesată de ceea ce se întâmplă în spatele ei. Mai ales că după pauză e programat meciul dintre aceste urmăritoare. Și ai lui Chivu nu mai au directe cu ele. Dar, vorba cântecului, „per noi niente mai è normale”, așa că nu are rost să insistăm pe normalitate. Bun, deci Milan și Napoli au câștigat, au mai redus distanța față de primul loc și se vor întâlni în etapa viitoare, în ceea ce poate fi considerat un fel de derby al speranței. Adică cine câștigă ar deveni principala rivală a nerazzurrilor pe final de sezon. Și la cum arată lucrurile acum, actuala campioană arată mai îndreptățită să spere la statutul ăsta. Va juca acasă, e într-o perioadă bună (patru victorii la rând), își recuperează accidentații și are și ambiția omului de pe bancă. În una dintre puținele ocazii în care nu s-a tras pe cur, Andonio a vorbit, după ce a bătut la Cagliari, despre dorința de a pune presiune pe lider, semn că încă se gândește că poate-poate… În schimb, Allegri o ține pe a lui: „Noi guardiamo dietro”.
Como nu simte pic de presiune. Ok, 5-0 cu Pisa, ultima clasată și echipa cu cea mai slabă apărare din Serie A. Doar că nu e vorba despre meciul ăsta. Ai lui Fabregas au șase la rând fără eșec în campionat și au cinci victorii consecutive. În parțialul ăsta au luat 6 puncte cu principalele rivale în cursa pentru Liga Campionilor și au făcut egal pe San Siro cu Milan. Acum nu doar că sunt singuri pe locul 4, dar au mai pus și trei lungimi peste zebrele torineze, care-s pe 5. Știu că lângă lac nu au fost așteptări atât de mari și că băieții de acolo joacă fără presiune, dar când se ajunge în punctul ăsta și se fac calcule la minut, e posibil să simți măcar o mică apăsare. Uitați-vă la Inter, de exemplu! La Como pare că nu e cazul. Fotbalul continuă să fie bun și fluid, încrederea e tot mai mare, așa că visul merge mai departe.
Sarri a început să facă din rahat bici. Și dacă ia Cupa, cred că e ok să spunem că l-a făcut să și pocnească. Pentru prima oară în sezonul ăsta de Serie A, Lazio a legat trei victorii. De fapt, ce dracu’ zic? Până în martie, nu a reușit niciodată să câștige de două ori la rând. Acum a bătut trei echipe din prima jumătate a clasamentului: una din lupta pentru Scudetto (Milan), una care joacă în cupele europene (Bologna) și una dintre revelațiile campionatului (Sassuolo). Și asta deși la club a fost cam pe haos, iar fanii sunt pe boicot. Sarri a reușit să așeze lucrurile și după un mercato de ianuarie care i-a dat peste cap și puținele certitudini. S-a mai plâns pe ici, pe colo, s-a mai alintat, spunând că nu prea îi știe pe ăia care au venit, însă chiar unul dintre nou-veniți a fost eroul la Bologna. Kenneth Taylor e genul de transfer pe care îl bunghește Lazio și de mijlocaș care se potrivește mănușă în angrenajul fostului bancher. Mucalitul Maurizio l-a simțit imediat pe olandez, pe care l-a băgat la joc după doar un antrenament. Și ăsta deja are mai multe goluri în biancoceleste decât reușise în prima jumătate de sezon la Ajax. Doppietta de pe Dall’Ara i-a dus totalul la trei bucăți și a adus confirmarea că oricât de nasoală e situația, oamenii ăia de la Lazio tot reușesc să dea undeva peste un jucător interesant și să-l aducă.
Victoria lui Cremonese a încurcat pe toată lumea de la retrogradare. Profesorul Giampaolo s-a întors în Serie A și a pus capăt celor 15 meciuri în care noua lui echipă nu reușise să câștige în campionat. Cremonese a luat toate punctele la Parma și cu ocazia asta a sărit înapoi deasupra liniei, trimițând-o pe Lecce pe locul 18. Nu doar salentinii și-au dat ochii peste cap după acest 2-0 grigiorosso de pe Tardini. Cagliari se vede din nou trasă în lupta pentru evitarea căderii în Serie B, Fiorentina își dă seama că punctul cu Inter nu ajută chiar așa mult, poate și Torino și Genoa se mai uită cu o oarecare teamă în spate… Ideea e că o echipă care părea că se alătură ultimelor două clasate pe drumul retrogradării și-a regăsit entuziasmul și le-a arătat pisica celorlalte, care văd cât de repede se pot schimba lucrurile.
Și acum, e vremea pentru scurtele și rapidele etapei.
- Pe Marassi, Genoa a dat-o de două ori în bară (puteau fi două dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, mai ales la execuția lui Colombo), iar Udinese a dat-o de două ori în ațe. Câteodată, lucrurile sunt atât de simple.
- Sassuolo a mers la Torino ca victimă sigură, după ce a dat tusea convulsivă o tură prin lot. S-a întors acasă cu un punct, pentru că totuși a avut portarul sănătos, iar Locatelli s-a gripat la 11 metri și a tras lamentabil.
- Trecuse ceva vreme de când Atalanta nu mai câștigase în Serie A. Verona s-a dovedit adversarul ideal pentru a rezolva această problemă.
- Puțin traumatizată după eliminarea din Europa League, Roma a reușit totuși să o scoată la capăt cu Lecce, pentru a rămâne în cursa pentru Top 4. Robinio Vaz a decis meciul, cu primul lui gol în Serie A.
Parada etapei: Arijanet Muric vs J******s
La vreo trei minute după ce s-a distrat cu penalty-ul lui Locatelli, kosovarul din poarta lui Sassuolo a avut intervenția asta la căpățâna lui Milik. Abia aici se poate spune că a salvat rezultatul.
Golul etapei: Strahinja Pavlovic vs Torino
Că sârbul are apucături ofensive nu mai e o surpriză. Dar la chestia asta nu mă așteptam. La fel ca Paleari, nu am văzut-o venind.
Sursa foto deschidere: goal.com
Dacă vrei să susții blogul sau pur și simplu să dai o bere
Ori dacă te simți generos
O poți face aici ⤵
Become a Patron!