Cine spera într-o relansare adevărată a luptei pentru titlu în Serie A trebuie să mai aștepte. Să aștepte până îi spun eu să nu o mai facă!
Rezultatele:
- Torino – Parma 4-1
- Inter – Atalanta 1-1
- Napoli – Lecce 2-1
- Udinese – J******s 0-1
- Verona – Genoa 0-2
- Sassuolo – Bologna 0-1
- Pisa – Cagliari 3-1
- Como – Roma 2-1
- Lazio – Milan 1-0
- Cremonese – Fiorentina 1-4
Poza cu clasamentul

Opiniile nesolicitate, dar fără care nu puteți trăi.
Milanul ăsta nu e ca ăla din 2022. Ok, am stabilit că acest Inter e capabil să piardă titlul. Însă senzația e că nu în fața ”verișorilor”. Și nu doar pentru că MVP-ul din Serie A de acum patru ani are bășini level trei Baloane de Aur, deși e într-o involuție evidentă. Cumva, primii care nu cred într-o revenire sunt chiar ai lui Allegri. Și asta are de-a face și cu discursul antrenorului, care mereu a evitat să vorbească despre Scudetto. Chiar și când situația din clasament era mai bună decât acum. Chiar și după ce a câștigat ambele derby-uri stagionale. Este adevărat că în Italia e mereu la modă conceptul de ”underdog” și că multe dintre succesele obținute de Squadra Azzurra, și nu numai, au venit din astfel de situații. Dar ca orice lucru, nu e bine să-l folosești în exces. Dacă aud repetitiv aceleași declarații, există riscul ca jucătorii să ajungă să creadă că nu au ce căuta în lupta pentru titlu. Și se poate întâmpla ca atunci când apare oportunitatea ca aceasta să fie cu adevărat relansată, echipa să nu fie foarte convinsă că o poate face și să rateze o șansă mare de tot. Și chiar s-a întâmplat. La o săptămână după victoria din Derby della Madonnina, Milan s-a trezit că poate veni la doar 5 puncte de primul loc. Marrotta League a lovit din nou brutal și Inter a făcut egal acasă cu o Atalanta tăvălită serios de Bayern, după un meci care a confirmat că liderul traversează cel mai dificil moment al sezonului, dar care probabil s-ar fi terminat altfel, dacă arbitrii n-ar fi fost niște glume proaste. Care mai și semnalizează. Numai că pe Olimpico foamea și determinarea le-a avut doar Lazio, ajutată, e adevărat, și de atmosfera care le va lipsi biancocelestilor în restul sezonului. Nu a existat vreun moment în care oaspeții să lase senzația că pot prelua controlul meciului sau, după ce au primit gol, că pot evita înfrângerea. Și așa, în loc de -5, s-au făcut -8. Allegri e în egală măsură un atu, dar și o frână pentru echipa lui, iar fotbalul pe care îl propune e limitat. Însă nici Pioli nu era vreun demn urmaș al lui Cruyff când i-a făcut campioni pe rossoneri, recuperând câteva puncte față de Inter. În schimb, în mod sigur avea mai mult curaj când vorbea, iar ceea ce spunea dădea încredere și entuziasm unui grup în care și calitatea, și leadershipul erau de asemenea superioare celor din prezent. Mesajul care a ajuns la jucători a fost că pot deveni campioni. Celor de acum li s-a spus de la început că trebuie mai curând să se uite în spate.
Napoli e aproape de locul 2, dar Andonio le ține tot pe ale lui. Încep să se așeze lucrurile lângă Vezuviu. Se leagă victoriile (acum sunt trei la rând; doar Como are mai multe în acest moment, în Serie A), revin treptat toți accidentații, șansele de a urca pe 2 devin tot mai mari. Și totuși, omul de pe bancă rămâne neschimbat. După ce a bătut-o pe Lecce, nu chiar fluierând, a început cu jocurile lui obișnuite legate de viitor. Adică pregătește terenul pentru o eventuală plecare, cum a tot făcut peste tot. Sunt multe lucruri pe care Toni le face bine, probabil va continua să o facă – acolo unde e acum sau în altă parte -, dar cred că e clar pentru toată lumea că bine nu se va mai face vreodată.
Como a prins viteză, Fabregas își face ”prieteni”. Proiectul de la lac merge mai bine decât și-ar fi imaginat chiar și cei care l-au pus pe picioare. Sigur că scopul final era Liga Campionilor, dar probabil nimeni nu ar fi crezut că e posibil să fi atins încă din al doilea an în Serie A. Însă deciziile corecte, jocul echipei și rezultatele pe care le-a obținut ne-au adus aici: Como e singură pe locul 4 și arată ca o candidată serioasă la o prezență în UCL. Tot nu cred că e principala favorită, dar o candidată serioasă e cu siguranță. În orice caz, mi se pare că are mai multe argumente decât Roma pe care tocmai a bătut-o. A bătut-o controversat, după o eliminare a la Kalulu în Derby d’Italia. „Am fi câștigat oricum”, a spus Fabregas, care l-a supărat pe Gasperini, după ce, nu cu mult timp în urmă, ”s-a împrietenit” și cu Allegri. Gasp are motive să fie supărat, pentru că e a doua etapă la rând în care pierde și e ciupit de arbitri (la Genova a avut un ditamai penalty-ul nedat). Iar acum s-a trezit aruncat pe 6 și e posibil să fie nevoit să se uite puțin îngrijorat și în spate, pentru că Atalanta s-a apropiat la 4 puncte.
Probabil apogeul carierei lui Caracciolo. Nu ăla de la Brescia, de care nu e legat în vreun fel… Căpitanul Pisei va împlini 36 de ani în vară, dar până în 2025, jucase un singur sezon în Serie A. S-a întâmplat cu aproape un deceniu în urmă, în ediția 2017/18, când a avut 33 de prezențe pentru Verona și a marcat două goluri. Unul dintre ele, în derby-ul cu Chievo. S-a terminat cu retrogradare, așa cum aproape sigur se va întâmpla și acum. Dar dacă se va întoarce în B, habitatul natural al carierei sale, o va face cu amintirea doppiettei pe care a reușit-o în abia a doua victorie stagională a toscanilor. Un 3-1 în inferioritate numerică împotriva lui Cagliari, cea mai importantă reprezentantă a Sardiniei natale. Da, chiar dacă ai lui s-au mutat la Milano când el avea 2 ani și mare parte a junioratului a făcut-o la Inter, a rămas legat de insulă, unde revenea cu familia în fiecare vacanță de vară. Dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut, meciul ăsta câștigat va rămâne doar pentru statistică. Însă tot statistică e și asta: la 35 de ani și 258 de zile, Antonio Caracciolo e al treilea cel mai bătrân fundaș care dă o dublă în Serie A, după Paolo Maldini și Sinisa Mihajlovic, despre care e posibil să fi auzit câte ceva.
A picat mitul Nicola. Iată că a venit și ziua asta. Cineva și-a pierdut încrederea că Davide Nicola poate evita retrogradarea. Șefii lui Cremonese nu sunt chiar de condamnat. După 1-4 cu Fiorentina, echipa a ajuns la 15 meciuri fără victorie, serie în care a luat doar 4 puncte. Așa că înțeleg decizia. Ce nu înțeleg e numele înlocuitorului: Marco Giampaolo. Un antrenor în derivă evidentă în ultimii ani. Dar care, la fel ca alții, reușește cumva să rămână în circuit.
Facem, desigur, și secțiunea de scurte și rapide.
- Parma și-a amintit că Roberto D’Aversa a readus-o în Serie A și s-a bătut singură (și rău) în meciul cu Torino, actuala echipă a fostului său antrenor.
- La Udine au bătut niște bianconeri, care cu ocazia asta au urcat și un loc în clasament. Dar tot în afara Top 4 sunt, că ăia de la Como (încă) nu se dau duși. Însă Boga arată că a fost unul dintre transferurile inspirate din iarnă. O armă în plus neașteptată în lupta pentru pozițiile de Champions.
- Victoria obținută de Verona la Bologna a fost doar o excepție. Genoa a câștigat firesc pe Bentegodi, confirmând că alegerea lui De Rossi a fost corectă.
- Între timp, Bologna și-a recuperat punctele pierdute acasă cu Verona câștigând pe terenul lui Sassuolo, care rămâne în prima jumătate a clasamentului chiar și după două eșecuri la rând.
- Jumătate dintre victoriile Fiorentinei în acest sezon de Serie A au venit în ultimele cinci etape. Așa se face că viola a urcat până pe 16 și are acum 4 puncte peste zona retrogradării.
Parada etapei: Mile Svilar vs Como
Portarul Romei a încercat și acum să facă ce tot face de la începutul sezonului. Până al un punct, i-a ieșit. Așa cum a fost cazul la intervenția asta în fața lui Nico Paz. Dar nu a fost suficient până la urmă.
Golul etapei: Albert Gudmundsson vs Cremonese
Dodo a marcat un gol demn de un fundaș lateral brazilian, dar apoi Fiorentina a mai băgat-o în ațe o dată, după o fază în care a luat-o la călcâie pe Cremonese.
Tacco di Brescianini, tacco di Piccoli e destro a giro di Gudmundsson 🎯#CremoneseFiorentina pic.twitter.com/siNOshepBZ
— Lega Serie A (@SerieA) March 17, 2026
Sursa foto deschidere: sports.yahoo.com
Dacă vrei să susții blogul sau pur și simplu să dai o bere
Ori dacă te simți generos
O poți face aici ⤵
Become a Patron!