Damian Lillard a reuşit aruncarea play-off-ului NBA. În meciul play-off-ului

Damian Lillard este omul momentului în NBA. A reuşit aruncarea play-off-ului, iar Portland TrailBlazers a câştigat meciul play-off-ului, până acum. Un buzzer beater de la mai mult de 11 metri, înscris cu mai mult sânge rece decât al unui executant de penalty-uri. „A bad shot„, a spus, evident ofticat, Paul George. Doar că statistica nu minte (30 feet înseamnă ceva mai mult de 9 metri).

S-a terminat 118-115 pentru Blazers, care a închis astfel seria cu Oklahoma City Thunder, după doar 5 meciuri. Victoria decisivă a fost obţinută după un meci care candidează cu şanse mari la titlul de cel mai spectaculos din acest play-off. Putem vorbi despre meciul 1 dintre Raptors şi Magic sau despre cel în care Clippers a revenit de la 31 de puncte pentru a câştiga acasă la Golden State. Dar niciunul nu a decis seria. Ăsta din Portland a făcut-o. Şi a fost un roller coaster.

OKC a avut de câteva ori 10 puncte în faţă, dar la pauză a intrat condusă cu un punct. În sfertul 3, Portland s-a desprins la 9, dar a terminat la -2. Thunder a condus şi cu 15 puncte în ultimul sfert, dar a cedat incredibil pe final. Lillard a făcut probabil meciul carierei. În play-off, cel puţin. A terminat cu 50 de puncte. Niciunul din celelalte 47 nu a fost la fel de bun ca cele 3 din ultima secundă.

Se va vorbi mult timp despre aruncarea asta. E genul de moment care rămâne clasic şi care te transformă într-o legendă, într-un sport căruia nu-i lipsesc legendele. Se va vorbi despre această aruncare pentru că a închis o serie tensionată („Asta înseamnă să ai ultimul cuvânt„, a spus Dame), se va vorbi datorită modului în care Lillard a sărbătorit…

Dar se va vorbi despre această aruncare mai ales pentru că fost momentul în care Lillard şi Blazers şi-au luat revanşa. Au trecut de la 0-4 cu Pelicans, anul trecut, la 4-1 cu Thunder, o echipă cu un fost MVP (Westbrook) şi cu unul dintre primii 5 jucători ai acestui sezon (Paul George). În condiţiile în care nu l-au avut pe Jusuf Nurkic. După două sweep-uri consecutive, Portland avea nevoie de asta.

Damian Lillard a terminat seria cu o medie de 33 de puncte pe meci. Tocmai a devenit primul jucător care reuşeşte într-un meci de play-off 50 de puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive şi 10 coşuri de 3. A dat 34 de puncte în prima repriză, azi-noapte, record al francizei. Motive suficiente pentru a aştepta cu încredere semifinala de Conferinţă, cu Nuggets sau cu Spurs (Denver are 3-2).

Tocmai am aflat că it’s Dame time. Aşa că s-ar putea să-l mai vedem prin zonă o vreme.

Sursa foto: si.com

Lasă un răspuns